ACUM:
19.00
Seara de operă
Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Urmează: 22.00 Grădina de... sunete (R) Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Apoi: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviuri cu Valentina Carrasco, regizoarea noului spectacol Oedipe de George Enescu de la Opera națională din București

Bookmark and Share
Publicat: joi, 19 Noiembrie 2015 , ora 11.50

Vineri, 20 noiembrie 2015, opera "Oedipe" de George Enescu va îmbrăca o "haină" nouă. În stagiunea 1958 - 1959, creația enesciană a văzut luminile rampei pe scena Operei Naționale București într-o montare realizată de Jean Rânzescu, avându-l în rolul titular pe marele bariton David Ohanesian. Peste trei decenii a dăinuit această montare pe scena operei bucureștene, până în 1991, când a fost realizat un nou spectacol în viziunea regizoarei Cătălina Buzoianu. Din 1991 și până în 2011 au mai fost realizate încă trei montări ale regizorilor Andrei Șerban în 1995, Petrică Ionescu în 2003 și Anda Tăbăcaru Hogea în 2011. În stagiunea 2015 - 2016, opera "Oedip" va cunoaște o nouă montare, pe cea a tinerei regizoare argentiniene Valentina Carrasco. Despre intențiile sale regizorale ne-a vorbit în cele ce urmează.


Vă mulțumesc pentru că ați acceptat să ne vorbiți despre premiera cu opera "Oedipe" care va avea loc la Opera Națională București. Am auzit că ați făcut o pasiune pentru această operă.

A fost o mare onoare să fiu invitată aici să realizez o nouă montare cu această operă, am mai făcut o producție la Bruxelles care s-a reluat și la Buenos Aires, în Argentina. Această montare este una nouă și a fost o mare provocare pentru mine, pentru că publicul din România are alte exigențe, cunoaște această operă, știe versiunile regizorale care au mai fost pe această scenă. Așa că trebuie să vin cu ceva strălucitor cu un impact puternic pentru public și acest lucru a fost o mare provocare.


"Oedipe" de George Enescu nu este un "hit" ca alte opere de Verdi, Donizetti, Rossini sau Puccini, cum veți atrage publicul în sală la această nouă montare?

Într-adevăr nu este un "hit", dar pe de altă parte este una dintre cele mai interesante povești din istoria teatrului. Oedipe este unul dintre cele mai vechi mituri dar, la o analiză mai profundă, poate deveni unul tot atât de modern, așa că poate fi mult mai atractiv decât o operă de Verdi sau Donizetti. Cred că tinerii pot deveni mult mai atrași de poveste, de drama lui Oedipe care-și decide propria viață, cred că istoria personajului este mult mai interesantă în comparație cu un subiect mai puțin lipsit de substanță ca cel al unei opere italiene.


Am auzit că elementul central al acestei montări este nisipul. Este adevărat?

Da, așa este. Pentru mine, nisipul înseamnă scurgerea timpului, imaginați-vă o clepsidră prin care vedem toată viața lui Oedip, vedem nașterea, tinerețea personajului, relația cu părinții lui, să nu uităm că Oedip își ucide tatăl și se căsătorește cu mama sa Iocasta. Cred că nisipul este elementul principal care semnifică scurgerea timpului, care semnifică destinul lui Oedip. Pe de altă parte, nisipul ne poate duce cu gândul la o plajă frumoasă, însorită, un loc interesant, dar și un loc care poate deveni plin de pericole. Nisipul este un element care intră în toate colțurile, îl găsim peste tot și nu mai putem să scăpăm de el, este la fel ca destinul lui Oedip. Nisipul este elementul pe care l-am ales să semnifice acest mit al destinului.


Care a fost cea mai mare provocare să realizați această montare pe scena bucureșteană?

În primul rând a fost timpul foarte scurt în care a trebuit să realizez această montare. Oedipe este o operă lungă, ca durată de timp, cu un ansamblu mare iar corul operei naționale are peste 90 de persoane care participă la acestă producție.Corul în opera "Oedipe" este un personaj, reprezintă un caracter, este o prezență foarte importantă. Acest lucru a fost o provocare pentru că e dificil să lucrezi cu un ansamblu atât de mare, dar totodată a fost și un lucru minunat. Am întâlnit oameni foarte flexibili, receptivi și cooperanți; au răspuns imediat la ceea ce am cerut, a fost o reală plăcere să lucrez cu ei.


Ce ne puteți spune despre colaborarea cu artiștii?

Este un ansamblu foarte bun aici, uneori când lucrezi într-un teatru ai un ansamblu fix și există un risc pentru că același ansamblu face un anumit repertoriu, trece de la un titlu la altul și acest lucru devine o rutină nu se mai implică atât de mult în actul artistic. Aici am cunoscut oameni entuziaști, am fost impresionată de talentul lor, de cât de mult își doresc să lucreze și pot spune că am rămas multe ore pe scenă să lucrăm. Sunt artiști care sunt bine pregătiți și din punct de vedere vocal, însă pe mine mă interesează mai mult actul artistic și aici implicarea a fost totală, sunt impresionată.


Vă rog să ne vorbiți și despre echipă.

Când am fost sunată am vrut să colaborez cu câțiva tineri artiști pe care îi cunoșteam, dar nu au putut fi aici în această perioadă, așa că am căutat un tânăr designer și am găsit-o pe Barbara del Piano cu care am colaborat foarte bine și a făcut o echipă frumoasă cu o scenografă foarte cunoscută în Barcelona și la New York - Blanca Añon. La proiecțiile video am colaborat cu Esterina Zarrillo cu care am mai lucrat și la Barcelona. Cred că am reușit cu toții să facem un spectacol bun.

Interviu realizat de Jeanine Costache


***

Apropierea unei noi premiere cu opera Oedipe de George Enescu ne trezește interesul pentru personalitatea Valentinei Carrasco, regizoarea spectacolului actual de la O.N.B. Din notele asupra parcursului său biografic aflăm că artista s-a născut în anul 1972 la Buenos Aires și a urmat studii muzicale, coregrafice, literare, perfecționându-se ulterior în arta filmului și în regia de operă. Începând din anul 2000 a colaborat cu grupul La Fura dels Baus din Barcelona. Reține atenția o multitudine de spectacole foarte bine primite de publicul avizat, îndeosebi cu opere moderne, montate în cele mai prestigioase teatre lirice din Franța, Belgia, Olanda, Spania, Marea Britanie, Germania, Austria, Italia, Grecia, China, Japonia, Argentina, Australia. Între aceste reușite notabile se disting montările operei Oedipe de George Enescu create împreună cu catalanul Alex Ollé la Theatre de la Monnaie din Bruxelles și la Teatro Colón din Buenos Aires, ambele în anul 2011. Din schița biografică am dedus că regizoarea are o pregătire specializată în mai multe domenii, ceea ce-i permite accesul la o abordare îndrăzneață, înnoitoare a lucrărilor ample moderne de mare dificultate.

Înarmați cu aceste date preliminare am ajuns, într-o după amiază frumoasă de toamnă târzie, în studioul de repetiții de la etajul al treilea al Operei bucureștene. În ambianța schiței de decor, unde se repetă Oedipe, cu privirile atrase de variante scenografice afișate pe perete, am întâlnit-o pe Valentina Carrasco, creatoarea spectacolului, pentru a-i solicita opinii, idei, atitudini față de procesul de conturare a noului produs artistic. Stăm de vorbă cu o tânără persoană zveltă, agilă, dinamică, poliglotă, policalificată, de o spontaneitate dezarmantă în comportare și gesturi. După o introducere "de acordaj" în limba catalană, conversația se leagă în engleză și continuă într-un ritm foarte rapid, pe care îl impune viteza de gândire a protagonistei.


Cum ați ajuns să montați opera Oedipe de George Enescu?

Simplu. Teatrul La Monnaie avea nevoie de un spectacol nou și mi-a propus să-l realizez. Directorul operei bruxelleze mi-a propus câteva titluri. Dintre toate, m-am oprit la Oedipe. Și acolo am rămas.


Cum v-ați apropiat de muzica lui Oedipe?

Am luat contact cu muzica aceasta prin înregistrarea cu Jose van Dam. M-am îndrăgostit la prima vedere (auzire!). Pe măsură ce o ascultam, mă atrăgea tot mai mult. În același timp mă apropiam de mitul lui Oedipe, deci de o poveste minunată și de o muzică fantastică. Aceste două calități se întâlnesc foarte rar în aceeași operă. Uneori găsim o poveste grozavă și o muzică distractivă (și doar atât). Alteori avem o muzică nemaipomenită și o poveste slabă, de multe ori amândouă sunt sărace. Dar aici ele s-au unit într-un tot care e perfect.


Știm că Enescu însuși a fost obsedat de proiectul operei timp de 25 de ani. Putem spune că era, într-un fel, tema vieții lui.

Da, a fost proiectul vieții lui. Prin asta se aseamănă cu Inelul Nibelungului, care a ocupat o parte importantă din viața de creator a lui Wagner.


Ce fel de imagini vă sugera muzica operei enesciene? Ce viziune scenică ați creat, inspirată de această muzică?

Vorbim despre personajul central, care e multiplu, e foarte bogat. E adunată aici toată viața și toată creația compozitorului. E un spectru foarte larg de situații. Avem, de exemplu, episodul Meropa - Oedipe, apoi marele cor din primul act, monologul caracteristic tragediei grecești. Trebuia să găsesc procedee speciale de exprimare. Toate acestea cer o mărime variabilă a scenei, de la episoade intime la episoade grandioase, trecând prin mereu alte și alte situații. La teatrul bruxellez am avut la dispoziție o scenă foarte amplă, pe care o puteam modifica după caz. Este un mare avantaj să dispui de un spațiu variabil, care e atât de încărcat cu semnificații! Apoi, pentru atmosfera scenică generală am mers pe efectul de monocromie și am folosit mult lutul, ideea de noroi care învelește toate formele ce evoluează în spațiul respectiv. Am mai sugerat efectul de statuie antică pentru unele personaje, alteori am evocat imagini picturale, cum sunt retablurile medievale gotice.


Cum a fost versiunea de la Buenos Aires față de cea de la Bruxelles?

Spectacolul de la Colón a fost mai dinamic. Configurația scenei m-a ajutat să fac o montare mai mișcată, mai colorată, care să se potrivească spiritului latin al spectatorilor argentinieni. Am folosit sugestii freudiene pentru relația Meropa - Oedipe. La Bruxelles, în schimb, am gândit episodul Sfinxului ca pe o situație din cel de al doilea război mondial. La un moment dat apare un avion Stukas zburând prin peisaj! Publicul belgian a fost foarte impresionat, date fiind amintirile cumplite rămase din timpul ocupației germane. În ambele versiuni, am actualizat scena de la răscruce, cu un drum modern străbătut de mașini din zilele noastre.


Care e orientarea estetică a noului spectacol de la București?

Aici am utilizat ca materie primă nisipul, ca o metaforă a timpului care trece, a deșertăciunii, a clepsidrei care simbolizează viața cu urcușurile și coborâșurile ei. Nisipul sugerează deopotrivă frumusețea naturii prezentă pe litoral și în peisajul cu dune, dar, în același timp evocă nimicirea, faptul că, până la urmă, nisipul le acoperă pe toate. E aici și o trimitere estetică la curentul arte povera, cu materialele lui sărace, primordiale, dure. E o viziune modernă și totodată străveche în recursul la pământ, lemn, fier, pentru a construi decorurile.


Toate acestea le-ați transpus în scenografie, în conceperea costumelor și chiar asupra personajelor?

Da, am folosit la început albul și negrul, nuanțele nisipoase de gri și galben sau culoarea oțelului. Apoi am venit cu un contrast la aceste culori prin nuanțarea costumelor în tonurile obișnuite din zilele noastre.


Cum vă raportați la concepția muzicală asupra unui text atât de complex?

Sunt conștientă de această complexitate colosală. Am avantajul că astăzi, cu două montări anterioare în spate, port această muzică în toate celulele ființei mele, o cunosc într-atât de bine, încât face parte din mine și e prezentă cu mine în permanență. Am o concepție integratoare, astfel încât toate aspectele operei se dezvoltă din muzică și împreună cu ea.


Cum cooperați cu diferitele compartimente ale Operei? Aveți o mare armată de colaboratori!

Deleg munca responsabililor fiecărui compartiment, care sunt persoane de toată încrederea. Împreună cu compartimentele de interpreți, designerii și tehnicienii de la scenă, cu toții avem un țel comun. I-am convins de acest adevăr și facem o echipă adevărată. Sunt oameni tineri, cu o viziune proaspătă, deschisă, maleabili și inteligenți.


Și cum merge sectorul cel mai important, lucrul cu cântăreții?

Slavă Domnului, nu avem "vedete". Lucrez cu cântăreți minunați, care se pliază pe cerințele spectacolului. Acționăm cu tact și cu mare atenție, cunoscând psihologia lor specifică. Trebuie să-l înțelegem bine pe cântăreț, are o profesiune foarte delicată și plină de probleme. Îi menajăm cât putem pe soliști și căutăm să ne înțelegem reciproc. Aceasta e o operă extrem de dificilă, o pot compara cu Tristan și Isolda de Wagner ca nivel de dificultate. De aceea ne-am impus un grad ridicat de cooperare.


Ce înseamnă proiectul operei Oedipe de la București pentru cariera dumneavoastră?

La început am fost foarte emoționată de semnificația acestei lucrări pentru români. E opera voastră cea mai importantă. Montarea spectacolului presupune o răspundere extraordinară. Sunt uimită de faptul că aici fiecare își știe rolul la perfecție, dar, în același timp, știe pe dinafară și rolurile celorlalți. Așa că toată lumea cunoaște partitura și rolul tuturor! E ca și cum ai pune în scenă o operă de Verdi în Italia sau una de Wagner în Germania! Lumea de aici va vedea în curând Oedipe, spectacolul meu. Aceasta îmi creează o răspundere enormă.

Interviu realizat de muzicologul Lavinia Coman