Vineri, 20 noiembrie 2015, opera "Oedipe" de George Enescu va îmbrăca o "haină" nouă. În stagiunea 1958 - 1959, creaţia enesciană a văzut luminile rampei pe scena Operei Naţionale Bucureşti într-o montare realizată de Jean Rânzescu, avându-l în rolul titular pe marele bariton David Ohanesian. Peste trei decenii a dăinuit această montare pe scena operei bucureştene, până în 1991, când a fost realizat un nou spectacol în viziunea regizoarei Cătălina Buzoianu. Din 1991 şi până în 2011 au mai fost realizate încă trei montări ale regizorilor Andrei Şerban în 1995, Petrică Ionescu în 2003 şi Anda Tăbăcaru Hogea în 2011. În stagiunea 2015 - 2016, opera "Oedip" va cunoaşte o nouă montare, pe cea a tinerei regizoare argentiniene Valentina Carrasco. Despre intenţiile sale regizorale ne-a vorbit în cele ce urmează.

Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să ne vorbiţi despre premiera cu opera "Oedipe" care va avea loc la Opera Naţională Bucureşti. Am auzit că aţi făcut o pasiune pentru această operă.

A fost o mare onoare să fiu invitată aici să realizez o nouă montare cu această operă, am mai făcut o producţie la Bruxelles care s-a reluat şi la Buenos Aires, în Argentina. Această montare este una nouă şi a fost o mare provocare pentru mine, pentru că publicul din România are alte exigenţe, cunoaşte această operă, ştie versiunile regizorale care au mai fost pe această scenă. Aşa că trebuie să vin cu ceva strălucitor cu un impact puternic pentru public şi acest lucru a fost o mare provocare.

"Oedipe" de George Enescu nu este un "hit" ca alte opere de Verdi, Donizetti, Rossini sau Puccini, cum veţi atrage publicul în sală la această nouă montare?

Într-adevăr nu este un "hit", dar pe de altă parte este una dintre cele mai interesante poveşti din istoria teatrului. Oedipe este unul dintre cele mai vechi mituri dar, la o analiză mai profundă, poate deveni unul tot atât de modern, aşa că poate fi mult mai atractiv decât o operă de Verdi sau Donizetti. Cred că tinerii pot deveni mult mai atraşi de poveste, de drama lui Oedipe care-şi decide propria viaţă, cred că istoria personajului este mult mai interesantă în comparaţie cu un subiect mai puţin lipsit de substanţă ca cel al unei opere italiene.

Am auzit că elementul central al acestei montări este nisipul. Este adevărat?

Da, aşa este. Pentru mine, nisipul înseamnă scurgerea timpului, imaginaţi-vă o clepsidră prin care vedem toată viaţa lui Oedip, vedem naşterea, tinereţea personajului, relaţia cu părinţii lui, să nu uităm că Oedip îşi ucide tatăl şi se căsătoreşte cu mama sa Iocasta. Cred că nisipul este elementul principal care semnifică scurgerea timpului, care semnifică destinul lui Oedip. Pe de altă parte, nisipul ne poate duce cu gândul la o plajă frumoasă, însorită, un loc interesant, dar şi un loc care poate deveni plin de pericole. Nisipul este un element care intră în toate colţurile, îl găsim peste tot şi nu mai putem să scăpăm de el, este la fel ca destinul lui Oedip. Nisipul este elementul pe care l-am ales să semnifice acest mit al destinului.

Care a fost cea mai mare provocare să realizaţi această montare pe scena bucureşteană?

În primul rând a fost timpul foarte scurt în care a trebuit să realizez această montare. Oedipe este o operă lungă, ca durată de timp, cu un ansamblu mare iar corul operei naţionale are peste 90 de persoane care participă la acestă producţie.Corul în opera "Oedipe" este un personaj, reprezintă un caracter, este o prezenţă foarte importantă. Acest lucru a fost o provocare pentru că e dificil să lucrezi cu un ansamblu atât de mare, dar totodată a fost şi un lucru minunat. Am întâlnit oameni foarte flexibili, receptivi şi cooperanţi; au răspuns imediat la ceea ce am cerut, a fost o reală plăcere să lucrez cu ei.

Ce ne puteţi spune despre colaborarea cu artiştii?

Este un ansamblu foarte bun aici, uneori când lucrezi într-un teatru ai un ansamblu fix şi există un risc pentru că acelaşi ansamblu face un anumit repertoriu, trece de la un titlu la altul şi acest lucru devine o rutină nu se mai implică atât de mult în actul artistic. Aici am cunoscut oameni entuziaşti, am fost impresionată de talentul lor, de cât de mult îşi doresc să lucreze şi pot spune că am rămas multe ore pe scenă să lucrăm. Sunt artişti care sunt bine pregătiţi şi din punct de vedere vocal, însă pe mine mă interesează mai mult actul artistic şi aici implicarea a fost totală, sunt impresionată.

Vă rog să ne vorbiţi şi despre echipă.

Când am fost sunată am vrut să colaborez cu câţiva tineri artişti pe care îi cunoşteam, dar nu au putut fi aici în această perioadă, aşa că am căutat un tânăr designer şi am găsit-o pe Barbara del Piano cu care am colaborat foarte bine şi a făcut o echipă frumoasă cu o scenografă foarte cunoscută în Barcelona şi la New York - Blanca Añon. La proiecţiile video am colaborat cu Esterina Zarrillo cu care am mai lucrat şi la Barcelona. Cred că am reuşit cu toţii să facem un spectacol bun.

Interviu realizat de Jeanine Costache

***

Apropierea unei noi premiere cu opera Oedipe de George Enescu ne trezeşte interesul pentru personalitatea Valentinei Carrasco, regizoarea spectacolului actual de la O.N.B. Din notele asupra parcursului său biografic aflăm că artista s-a născut în anul 1972 la Buenos Aires şi a urmat studii muzicale, coregrafice, literare, perfecţionându-se ulterior în arta filmului şi în regia de operă. Începând din anul 2000 a colaborat cu grupul La Fura dels Baus din Barcelona. Reţine atenţia o multitudine de spectacole foarte bine primite de publicul avizat, îndeosebi cu opere moderne, montate în cele mai prestigioase teatre lirice din Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Marea Britanie, Germania, Austria, Italia, Grecia, China, Japonia, Argentina, Australia. Între aceste reuşite notabile se disting montările operei Oedipe de George Enescu create împreună cu catalanul Alex Ollé la Theatre de la Monnaie din Bruxelles şi la Teatro Colón din Buenos Aires, ambele în anul 2011. Din schiţa biografică am dedus că regizoarea are o pregătire specializată în mai multe domenii, ceea ce-i permite accesul la o abordare îndrăzneaţă, înnoitoare a lucrărilor ample moderne de mare dificultate.

Înarmaţi cu aceste date preliminare am ajuns, într-o după amiază frumoasă de toamnă târzie, în studioul de repetiţii de la etajul al treilea al Operei bucureştene. În ambianţa schiţei de decor, unde se repetă Oedipe, cu privirile atrase de variante scenografice afişate pe perete, am întâlnit-o pe Valentina Carrasco, creatoarea spectacolului, pentru a-i solicita opinii, idei, atitudini faţă de procesul de conturare a noului produs artistic. Stăm de vorbă cu o tânără persoană zveltă, agilă, dinamică, poliglotă, policalificată, de o spontaneitate dezarmantă în comportare şi gesturi. După o introducere "de acordaj" în limba catalană, conversaţia se leagă în engleză şi continuă într-un ritm foarte rapid, pe care îl impune viteza de gândire a protagonistei.

Cum aţi ajuns să montaţi opera Oedipe de George Enescu?

Simplu. Teatrul La Monnaie avea nevoie de un spectacol nou şi mi-a propus să-l realizez. Directorul operei bruxelleze mi-a propus câteva titluri. Dintre toate, m-am oprit la Oedipe. Şi acolo am rămas.

Cum v-aţi apropiat de muzica lui Oedipe?

Am luat contact cu muzica aceasta prin înregistrarea cu Jose van Dam. M-am îndrăgostit la prima vedere (auzire!). Pe măsură ce o ascultam, mă atrăgea tot mai mult. În acelaşi timp mă apropiam de mitul lui Oedipe, deci de o poveste minunată şi de o muzică fantastică. Aceste două calităţi se întâlnesc foarte rar în aceeaşi operă. Uneori găsim o poveste grozavă şi o muzică distractivă (şi doar atât). Alteori avem o muzică nemaipomenită şi o poveste slabă, de multe ori amândouă sunt sărace. Dar aici ele s-au unit într-un tot care e perfect.

Ştim că Enescu însuşi a fost obsedat de proiectul operei timp de 25 de ani. Putem spune că era, într-un fel, tema vieţii lui.

Da, a fost proiectul vieţii lui. Prin asta se aseamănă cu Inelul Nibelungului, care a ocupat o parte importantă din viaţa de creator a lui Wagner.

Ce fel de imagini vă sugera muzica operei enesciene? Ce viziune scenică aţi creat, inspirată de această muzică?

Vorbim despre personajul central, care e multiplu, e foarte bogat. E adunată aici toată viaţa şi toată creaţia compozitorului. E un spectru foarte larg de situaţii. Avem, de exemplu, episodul Meropa - Oedipe, apoi marele cor din primul act, monologul caracteristic tragediei greceşti. Trebuia să găsesc procedee speciale de exprimare. Toate acestea cer o mărime variabilă a scenei, de la episoade intime la episoade grandioase, trecând prin mereu alte şi alte situaţii. La teatrul bruxellez am avut la dispoziţie o scenă foarte amplă, pe care o puteam modifica după caz. Este un mare avantaj să dispui de un spaţiu variabil, care e atât de încărcat cu semnificaţii! Apoi, pentru atmosfera scenică generală am mers pe efectul de monocromie şi am folosit mult lutul, ideea de noroi care înveleşte toate formele ce evoluează în spaţiul respectiv. Am mai sugerat efectul de statuie antică pentru unele personaje, alteori am evocat imagini picturale, cum sunt retablurile medievale gotice.

Cum a fost versiunea de la Buenos Aires faţă de cea de la Bruxelles?

Spectacolul de la Colón a fost mai dinamic. Configuraţia scenei m-a ajutat să fac o montare mai mişcată, mai colorată, care să se potrivească spiritului latin al spectatorilor argentinieni. Am folosit sugestii freudiene pentru relaţia Meropa - Oedipe. La Bruxelles, în schimb, am gândit episodul Sfinxului ca pe o situaţie din cel de al doilea război mondial. La un moment dat apare un avion Stukas zburând prin peisaj! Publicul belgian a fost foarte impresionat, date fiind amintirile cumplite rămase din timpul ocupaţiei germane. În ambele versiuni, am actualizat scena de la răscruce, cu un drum modern străbătut de maşini din zilele noastre.

Care e orientarea estetică a noului spectacol de la Bucureşti?

Aici am utilizat ca materie primă nisipul, ca o metaforă a timpului care trece, a deşertăciunii, a clepsidrei care simbolizează viaţa cu urcuşurile şi coborâşurile ei. Nisipul sugerează deopotrivă frumuseţea naturii prezentă pe litoral şi în peisajul cu dune, dar, în acelaşi timp evocă nimicirea, faptul că, până la urmă, nisipul le acoperă pe toate. E aici şi o trimitere estetică la curentul arte povera, cu materialele lui sărace, primordiale, dure. E o viziune modernă şi totodată străveche în recursul la pământ, lemn, fier, pentru a construi decorurile.

Toate acestea le-aţi transpus în scenografie, în conceperea costumelor şi chiar asupra personajelor?

Da, am folosit la început albul şi negrul, nuanţele nisipoase de gri şi galben sau culoarea oţelului. Apoi am venit cu un contrast la aceste culori prin nuanţarea costumelor în tonurile obişnuite din zilele noastre.

Cum vă raportaţi la concepţia muzicală asupra unui text atât de complex?

Sunt conştientă de această complexitate colosală. Am avantajul că astăzi, cu două montări anterioare în spate, port această muzică în toate celulele fiinţei mele, o cunosc într-atât de bine, încât face parte din mine şi e prezentă cu mine în permanenţă. Am o concepţie integratoare, astfel încât toate aspectele operei se dezvoltă din muzică şi împreună cu ea.

Cum cooperaţi cu diferitele compartimente ale Operei? Aveţi o mare armată de colaboratori!

Deleg munca responsabililor fiecărui compartiment, care sunt persoane de toată încrederea. Împreună cu compartimentele de interpreţi, designerii şi tehnicienii de la scenă, cu toţii avem un ţel comun. I-am convins de acest adevăr şi facem o echipă adevărată. Sunt oameni tineri, cu o viziune proaspătă, deschisă, maleabili şi inteligenţi.

Şi cum merge sectorul cel mai important, lucrul cu cântăreţii?

Slavă Domnului, nu avem "vedete". Lucrez cu cântăreţi minunaţi, care se pliază pe cerinţele spectacolului. Acţionăm cu tact şi cu mare atenţie, cunoscând psihologia lor specifică. Trebuie să-l înţelegem bine pe cântăreţ, are o profesiune foarte delicată şi plină de probleme. Îi menajăm cât putem pe solişti şi căutăm să ne înţelegem reciproc. Aceasta e o operă extrem de dificilă, o pot compara cu Tristan şi Isolda de Wagner ca nivel de dificultate. De aceea ne-am impus un grad ridicat de cooperare.

Ce înseamnă proiectul operei Oedipe de la Bucureşti pentru cariera dumneavoastră?

La început am fost foarte emoţionată de semnificaţia acestei lucrări pentru români. E opera voastră cea mai importantă. Montarea spectacolului presupune o răspundere extraordinară. Sunt uimită de faptul că aici fiecare îşi ştie rolul la perfecţie, dar, în acelaşi timp, ştie pe dinafară şi rolurile celorlalţi. Aşa că toată lumea cunoaşte partitura şi rolul tuturor! E ca şi cum ai pune în scenă o operă de Verdi în Italia sau una de Wagner în Germania! Lumea de aici va vedea în curând Oedipe, spectacolul meu. Aceasta îmi creează o răspundere enormă.

Interviu realizat de muzicologul Lavinia Coman