ACUM:
19.00
Seara de operă
Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Urmează: 22.00 Grădina de... sunete (R) Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Apoi: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Gabriel Croitoru, Răzvan Suma și Horia Mihail concertează pe scena Sălii Radio

Bookmark and Share
Publicat: marți, 17 Noiembrie 2015 , ora 14.36

Marți, 17 noiembrie 2015, pe scena Sălii Radio publicul este invitat la un concert cameral extraordinar. Protagoniști vor fi violonistul Gabriel Croitoru, violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Horia Mihail, soliști-concertiști ai Orchestrelor și Corurilor Radio, care vor cânta pentru prima dată împreună într-un recital. Muzicienii propun un program ce cuprinde Trioul nr. 25 în Sol major de Joseph Haydn, Trioul nr. 4 op. 11 în Si bemol major de Ludwig van Beethoven și Trioul op. 90 în mi minor "Trio Dumky" de Antonin Dvorak. Concertul va putea fi ascultat în direct la Radio România Muzical, ora de începere fiind 19.00.


După o serie de turnee de succes, publicul de la Sala Radio are acum ocazia de a vă urmări împreună pe scenă. Cum decurge această colaborare?

Gabriel Croitoru: Sunt foarte bucuros că, iată, se-ntâmplă și momentul acesta, să apărem în fața publicului din postura celor trei interpreți din seara asta, de soliști ai Formațiilor Radio, și sper la mai multe.

Răzvan Suma: Pentru mine este o onoare să fiu pe scenă alături de Gabi Croitoru și Horia Mihail, artiști cu care am mai fost pe scenă în multe concerte, mai ales cu Horia... iar cu Gabi, poate în piesa mea preferată - Cvintetul cu două violoncele de Franz Schubert - la Cluj, anul trecut, și ne-am înțeles foarte bine. Eu sper să ne întâlnim de mai multe ori în curând și pentru o perioadă cât mai lungă.

Horia Mihail: E o experiență interesantă! Ultima oară am cântat într-o formulă de trio cu profesorul lui Răzvan Suma, și anume cu maestrul Marin Cazacu. Avem o experiență comună, Răzvan și cu mine, în această postură, experiență care s-a întrerupt într-un mod subit și oarecum paradoxal în 2010, însă lucrurile au evoluat într-un mod spectaculos pentru fiecare dintre noi din postura de soliști. Mai mult decât atât, am avut ocazia ca în ultimii cinci ani să cânt cu cine-mi place mai mult pe lumea asta, adică cu Gabriel Croitoru și… în fine… uite că lucrurile, din întâmplare, iau o turnură la care sincer să fiu nu mă așteptam. Însă, acum am terminat prima și singura repetiție în afară de cea generală și pot să spun că nu trebuie să repetăm prea mult ca să scoatem un rezultat care să fie pe placul ascultătorilor noștri. Nu mă refer neapărat la profesioniști, fiindcă profesioniștii o să aibă cu siguranță de comentat; mă refer la cei care vin să ne asculte cu adevărat.


Pentru că ați amintit, Horia Mihail, despre colaborările anterioare cu Răzvan Suma și Gabriel Croitoru, putem vorbi acum despre un cerc închis?

Horia Mihail: Cercuri există, cercuri concentrice, dar foarte important este să știi unde-i centrul și încotro se propagă aceste cercuri concentrice. Nu știu ce să spun. Nu e vorba de a închide absolut nimic. Este un moment în viața noastră de profesioniști, fiecare-l luăm ca atare. Trebuie să recunosc că sunt onorat că voi evolua în această seară alături de Gabriel Croitoru și Răzvan Suma, înlocuind un mare maestru al pianisticii românești și internaționale, și anume maestrul Valentin Gheorghiu.

Răzvan Suma: Bineînțeles că suntem onorați să-l înlocuim pe maestrul Valentin Gheorghiu, dar mie mi se întâmplă o altă onoare, personală, să-l înlocuiesc și pe fostul meu profesor, Marin Cazacu. Deja mi se întâmplă pentru a doua oară și încep să mă simt util.

Horia Mihail: Singurul de neînlocuit aici se pare că este Gabriel Croitoru.


Revenim la turneele desfășurate până acum, unele dedicate aproape în totalitate repertoriului cameral, serii care au adus public nou în sălile de concerte. E nevoie de o continuare a acestor turnee? E nevoie de o formă de educare a publicului nou pentru acest gen?

Horia Mihail: Atâta vreme cât școala nu o face sau părinți, acasă, nu o fac, sigur că da! Nu este vorba de o instruire aici, ci este vorba ca acești oameni care au dorință de a fi în contact cu frumosul, cu arta adevărată, să aibă acest prim contact. Noi nu facem educație, de fapt, ci, pur și simplu, prin concertele noastre în zone mai puțin frecventate de muzicieni ca noi arătăm că este și altceva decât se propagă în media zilelor noastre, în media comercială precum și în mediul on-line.

Gabriel Croitoru: Eu sunt foarte bucuros că, iată, călcăm pe urmele lui George Enescu făcând acest lucru. Chiar dacă meritul e mai mic fiindcă maestrul Enescu făcea aceste turnee incognito, noi ne ducem propagând acest gen muzical al nostru și încercând să convingem pe cât mai mulți și se pare că de la un an la altul impactul e din ce în ce mai pozitiv în toate zonele. Acum, sigur că există întotdeauna diferențe mai mici, mai mari… e în funcție și de vârstă, poate și de dispoziția momentului - și a noastră și a publicului -, însă, impresia generală este că trebuie continuată această idee și cred că ar trebui să o preia și alții, să fie cât mai multe acțiuni de genul acesta pentru că e clar că lumea agreează și nu numai că agreează, s-ar duce cu plăcere la acest gen de spectacole, dar nu li se oferă ocazia.

Răzvan Suma: Da, cred că turneele acestea în care activăm sunt foarte importante în primul rând pentru artiști, pentru că artiștii au ocazia să cânte zece concerte, unul după celălalt, cu același repertoriu. Nivelul profesional crescând, este imposibil să cânți două concerte la fel și, bineînțeles, studiul individual ne face să fim mai buni și la sfârșitul turneului cu siguranță că vom fi mult mai buni. Este foarte important și pentru public și, iată, noi sărbătorim împreună cu Horia, în 2016, zece ani de când ne-am apucat de turnee.

Horia Mihail: De când am inventat această…

Răzvan Suma: Da! De când, practic, am pornit pe drumuri pentru a arăta cât de frumoasă este muzica clasică. Foarte multă lume uită ce era acum zece ani… uită cum era publicul… uită că erau săli goale… erau condiții foarte vitrege de cântat… Am avut experiențe foarte ciudate, am avut concerte la 4 grade, la 10 grade…

Horia Mihail: … 40 de spectatori…

Răzvan Suma: … dar, acei 40 de spectatori, a doua oară când ne-am dus au fost 200 și a treia oară au fost sold-out. Și-atunci… astea sunt rezultatele pe care noi le vedem direct. Și, cine are ochi să le vadă, bine, cine nu… suntem foarte fericiți cu turneele noastre!


Poate fi considerat recitalul din această seară un început pentru o nouă colaborare de lungă durată, un nou turneu Radio România în această formulă de trio?

Gabriel Croitoru: E greu de spus în momentul de față. Ne cunoaștem de ani de zile, dar în această formulă pe scenă n-am ieșit niciodată. Sunt sigur că vom mai avea recidive în această direcție, nu știu dacă vom revigora un trio care a existat înainte într-o formulă diferită… Eu mă aflu în poziția violistului acum… cvartet celebru care caută vioara I, vioara a II-a și violoncel… cam așa… Deci, eu sunt ultimul venit. Am să celebrez alături de colegii mei acești zece ani ai lor de când au început aceste turnee…

Horia Mihail: … și cinci ani de când am terminat…

Gabriel Croitoru: … și cred că vom recidiva.

Răzvan Suma: Cu siguranță vom recidiva!

Horia Mihail: Și eu cred același lucru!

Răzvan Suma: Vă invităm cu drag la un recital de trio cu un program foarte atractiv.

Interviu realizat de Lucian Haralambie