ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu acordeonistul francez Richard Galliano

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 29 Aprilie 2015 , ora 15.41

Probabil cel mai cunoscut acordeonist al momentului, francezul Richard Galliano a concertat de mai multe ori la București, ultima sa vizită însemnând un concert cu Big Band-ul Radio, aclamat, ca de fiecare dată, de publicul entuziast din Sala Radio. L-am mai ascultat, anul trecut, tot aici, cu un proiect Vivaldi, iar de data aceasta Richard Galliano a revenit pentru a interpreta, în compania Orchestrei de Cameră Radio, un concert mozartian. Am profitat de scurta pauză a repetiției din preziua concertului și am stat de vorbă cu artistul francez care a schimbat în ultimele decenii percepția lumii asupra rolului acordeonului în muzică.


Domnule Galliano, sunteți unul dintre cei mai activi muzicieni ai vremurilor noastre, cu o agendă plină de concerte susținute în întreaga lume. Cântați muzică clasică, muzică nouă, jazz, tango, musette, chanson - așa că trebuie să vă întreb: care este secretul dumneavoastră? Cum rezistați acestor tranziții de genuri, de săli, de continente fără să fiți extenuat?

Motorul meu este dragostea pentru muzică și pentru vibrații pozitive. Trecerea de la un stil la un altul mă îmbogățește - acum cânt într-un grup de jazz, apoi solo, apoi în duo, după cânt, iată, un concert de Mozart. Pentru mine această partitură a fost, de altfel, o provocare, pentru că auzim acest concert foarte des în versiunea pentru clarinet, dar la acordeon este poate încă mai bine, pentru că eu cânt partitura originală, scrisă pentru corn de basset. Toate aceste lucruri îmi dau energie. Ceea ce mă obosește cel mai mult este odihna - dacă mă opresc și stau câteva zile fără activitate devin depresiv, obosit. Practic reacționez exact invers față de restul oamenilor.


Ați îmbogățit deja repertoriul pentru acordeon cu transcripții ale unor partituri de Bach, Vivaldi și acum, iată, Mozart. Care sunt dificultățile în acest proces?

Din punct de vedere instrumental nu este dificil, muzica este cea care e foarte delicată, Mozart e foarte fragil, nu avem voie să greșim. Spre deosebire de jazz, unde improvizăm, aici trebuie să rămânem foarte aproape de text, fără a fi prea rigizi, însă, și nu avem dreptul să facem erori, să pierdem intrări, de exemplu. Țintim spre perfecțiune. Ceea ce mă interesează, mai presus de toate, este să mă regăsesc în calitate de acordeonist în această poziție solistică de interpret mozartian. Este prima dată când trăiesc această experiență și cred că este foarte satisfăcătoare și departe de ideea de competiție cu clarinetul. Personal cred că sună încă mai bine cu acordeonul solist, dar publicul este cel care decide. Există încă prejudecăți - în Franța, în România, dar și în alte țări - vizavi de acordeon. Nu trebuie să uităm, însă, că acest instrument complex este tânăr, fiind inventat în anul 1820. Acordeonul meu este un instrument pe care îl am de 50 de ani, a fost perfecționat în anii '50 - acordeonul Victoria, ce mă însoțește în toate aventurile mele muzicale.


Ați vorbit despre improvizație și vreau să vă întreb dacă ați scris cadențe pentru acest concert mozartian, o partitură în care nu apar asemenea momente de virtuozitate.

Am ascultat mai multe versiuni, ale diverșilor clarinetiști, și am constatat că cei mai buni dintre ei nu cântă cadențe. Cadența ar trebui să fie pe dominantă, iar muzica lui Mozart este atât de minunată, încât pare inutil să te apuci să faci arpegii pe treptele a cincea și a șaptea. Nu există, deci, cadențe, în afara uneia de mici dimensiuni, scrisă de compozitor în partea lentă, în Adagio. Eu prefer momentele de respiro, de pauză, de suspans, cadențelor inutile.


La București cântați și o piesă proprie - Contraste, pe care ați prezentat-o în primă audiție la Paris, în decembrie anul trecut. Ați cântat atunci cu violoncelistul Henri Demarquette și cu Orchestra Valonă de Cameră. Nu am avut ocazia încă să ascult acest opus, dar am înțeles că este vorba despre o suită în șapte dansuri, mai vechi și mai noi, europene și sud-americane - între ele Milonga, Vals, Pavană, Tango-Forro. Povestiți-ne, vă rog, despre intențiile dumneavoastră muzicale aici.

E o suită scrisă în timpul călătoriilor mele, sunt piese pe care le-am compus fie în Brazilia, fie în Europa, sau la mine acasă, în sudul Franței, lângă Nisa. Este, deci, o călătorie muzicală și, în același timp, o călătorie în universul acordeonului - acestea sunt toate dansuri prezente în mod tradițional în repertoriul acordeonului. Sunt evocate aici nostalgia vechiului Montmartre, a Parisului de altădată, dar și dansuri ca forro sau milonga argentiniană. Partea solistică este interpretată de un minunat violoncelist român - Răzvan Suma. Ne înțelegem foarte bine și cred că programul este frumos: de la Mozart la compoziția mea - fără frontiere de stil sau între instrumente. Mai ales mariajul dintre timbruri este interesant, iar apoi melodia.


Cântați la acordeon sau folosiți și bandoneonul în această piesă?

Primele două piese sunt scrise pentru bandoneon, dar, din păcate, nu am putut transporta și bandoneonul cu mine, în lungile mele călătorii. Am fost în Georgia, în Germania, apoi la Lisabona, ieri am sosit de la Biarritz, iar unele companii aeriene nu permit să transport atât de multe instrumente. Așa că voi cânta toată partitura cu vărul bandoneonului, acordeonul. Dar e adevărat că primele două dansuri sunt scrise pentru bandoneon - e un mic scenariu în care instrumentistul trece la acordeon în momentul în care trebuie să cânte valsul musette.


Într-un interviu ați declarat că, mai ales în ultimii ani, aveți nevoie de un text care să vă inspire crearea unei piese muzicale. Au fost cuvinte care v-au inspirat și în compunerea acestei partituri, Contraste?

Nu, aici nu sunt cuvinte, dar eu sunt foarte influențat de chansonul francez, pentru că am avut șansa să acompaniez cei mai mari cântăreți de gen - Barbara, Charles Aznavour, Juliette Greco. Chansonul francez m-a marcat în asemenea măsură încât, atunci când scriu muzică, încep întotdeauna cu cântecul. Trebuie să am întotdeauna melodia, ceva care să-mi placă. Nu m-a atras niciodată muzica experimentală, fără melodie sau armonie. Există, sigur, mulți care fac asta foarte bine, cu plăcere. Dar eu iubesc foarte tare melodiile și armoniile, nu sofisticate, dar creatoare de culori frumoase și, mai ales, swingul. De exemplu astăzi am ascultat la hotel, de dimineață, diverse versiuni ale concertului de Mozart și mi-o imaginam pe fiica mea dansând, în maniera unei pavane, adică foarte gestual. Mă gândesc adesea la gesturi. Cântecul și dansul sunt, realmente, motoarele mele.


Ați scris Contraste pentru acordeon, violoncel și orchestră de cameră. Violoncelul și acordeonul sunt două instrumente foarte diferite. Există, totuși, puncte comune?

Punctul comun este combinația timbrală minunată. Rostropovici mergea în toate turneele sale din Rusia cu un acordeonist, Yuri Kazakov, pentru că adora acest instrument și există o mulțime de fotografii cu cei doi. De altfel Rostropovici i-a comandat lui Astor Piazzolla Marele Tango pentru violoncel și pian - eu am făcut și o transcripție pentru acordeon și violoncel. Am cântat mereu împreună cu violonceliști, chiar și jazz, pentru că sunt de părere că această combinație timbrală este mai coerentă decât cea cu pianul. Pianul e un instrument de percuție, iar acordeonul e suficient de complex ca să poată fi comparat cu o orchestră, de asemenea. Există numeroase duo-uri violoncel - acordeon în lume, mai ales în Franța, unde Francois Salque și Vincent Peirani, doi tineri muzicieni foarte talentați, fac lucruri foarte frumoase. Eu am început să fac această asociere încă de acum 30 de ani, dar ea surprinde și astăzi, pentru că violoncelul este un instrument perceput ca nobil, pe când acordeonul este încă privit ca instrument al portarilor, al poporului. Dar nu acesta este elementul care aduce doi muzicieni împreună, ci partea umană, feelingul.


Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu