Am amintiri frumoase legate de prima mea vizită la Bucureşti, care a avut loc cu 27 de ani în urmă. Eram un foarte tânăr dirijor pe atunci, la începutul carierei mele în fosta Uniune Sovietică. Am primit numeroase invitaţii după participarea la Competiţia "Herbert von Karajan" de la Berlin, pe care am câştigat-o pe când aveam 23 de ani. Una dintre invitaţii a venit de la Bucureşti. Îmi amintesc că am dirijat la Ateneu, o sală cu o acustică interesantă...a fost o primă experienţă, minunată. Apoi am revenit la Iaşi, la Cluj, de fiecare dată într-o atmosferă foarte plăcută. Alte concerte au fost programate după căderea lui Ceauşescu, când lucrurile se schimbau cu rapiditate. Am participat de câteva ori la Festivalul "George Enescu" şi iată-mă din nou aici, anul acesta. Am dirijat cu fiecare ocazie muzica lui George Enescu, foarte interesantă atât pentru mine, cît şi pentru orchestră.

Acest festival are menirea de a pune în lumină personalitatea lui George Enescu în cele mai variate ipostaze: în relaţie cu creaţia contemporanilor săi, în raport cu arta contemporană, dar şi cu muzica universală...

Enescu a fost o personalitate marcantă, cu o vocaţie a compoziţiei ieşită din comun. Era un om serios, profund, foarte apreciat printre contemporanii săi europeni... Consider important ca marile orchestre, muzicienii zilelor noastre, să cunoască mai bine muzica secolului XX. Este bine că mai avem încă şansa să descoperim aspecte interesante în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, ajutaţi de noii interpreţi care vin cu o viziune proaspătă. Cu atât mai mult există aspecte inedite în muzica veacului trecut şi mă refer la un grup de compozitori în care l-aş include şi pe George Enescu, alături de Karol Szymanowski, Leoš Janáček, sau chiar Richard Strauss. Ultimul devine cunoscut tot mai mult şi în afara Austriei şi Germaniei, unde operele lui răsună de decenii bune. Am dirijat de nenumărate ori Elektra, Salomeea, Ariadna la Naxos... repertoriul meu se lărgeşte constant cu astfel de titluri care se adaugă celor de Serghei Prokofiev, Dmitri Şostakovici, Igor Stravinski - puternicul grup al compozitorilor ruşi - opere pe care le-am promovat în ultimii ani în multe alte ţări din Europa şi dincolo de Europa, inclusiv în Asia. Salut aşadar filosofia festivalului de la Bucureşti, care se bazează pe promovarea lui George Enescu prin intermediul marilor orchestre ale lumii, ansambluri simfonice care vin cu propria lor lectură şi deschid o dimensiune internaţională repertoriului enescian.

Ce ne puteţi spune despre alegerea programelor celor două concerte de la Bucureşti? Aţi avut în vedere lucrări reprezentative în repertoriul Orchestrei Teatrului Mariinski? Aţi venit în întâmpinarea formatului festivalului?

Acustica Sălii Mari a Palatului din Bucureşti este una foarte specială, care lansează de fapt dirijorilor invitaţia de a alege repertoriul în funcţie de acest generos spaţiu de concert. Cred că lucrările de Richard Wagner, Alexandr Scriabin, Richard Strauss, Rodion Scedrin, Modest Musorgski, Simfonia a III-a de George Enescu, vor fi puse aici în valoare... Scriabin este un compozitor extrem de original, ideile lui s-au dovedit a fi esenţiale pentru progresul marii şcoli componistice ruse în secolul XX, dar şi în afara Rusiei. Szymanowski nu a fost nici el prea departe de şcoala rusă şi de ideile lui Skriabin, pe care le-a dezvoltat. Cred că va fi interesant pentru publicul bucureştean să experimenteze sonoritatea simfoniei lui Enescu în proximitatea celorlalte opusuri din program. Avem ocazia să comparăm şi să apreciem ceea ce cu siguranţă era nou şi foarte neobişnuit cu câteva decenii în urmă...

Vom asculta într-adevăr lucrări create cu câteva decenii în urmă, cea mai aproape de contemporaneitate, Concertul pentru orchestră de Rodion Scedrin, care are şi un subtitlu, Cuplete populare vesele. O piesă care poartă inspiraţia folclorului, strălucit orchestrată... Aveţi în vedere să o includeţi într-un proiect aniversar consacrat compozitorului în 2012, când se vor împlini optzeci de ani de la naşterea sa?

Sărbătorim anul acesta şi anul viitor doi mari compozitori ruşi care îmi sunt prieteni: Sofia Gubaidulina şi Rodion Scedrin. Creaţia lor ocupă un loc important în viaţa mea, aşa că vor exista premiere, reluarea unor lucrări reprezentative. Piesa pe care am inclus-o în programul de la Bucureşti este deja înregistrată. Multe dintre producţii le-am realizat pe cont propriu, printre acestea fantastica operă a lui Rodion Scedrin, Călătorul fermecat, editată cu ceva timp în urmă la casa de discuri "Mariinski". Este o operă a secolului XXI care se bucură deja de o recunoaştere internaţională. A răsunat la Moscova, Helsinki, Stockholm, mă simt încurajat de succesul ei şi sper că într-o zi o vom aduce şi pe scenele româneşti.

Am un sentiment foarte bun atunci când o operă contemporană, scrisă în secolul XXI, se bucură de o asemenea apreciere, mă simt încurajat de succesul acestei opere. Rodion Scedrin este un compozitor bine reprezentat în repertoriului teatrului Mariinski - avem producţia Suflete moarte, - opera compusă pe faimoasa poveste a lui Gogol, avem baletul Căluţul cocoşat, pe care tocmai l-am prezentat la New York cu o lună în urmă, o muzică fantastică, o coregrafie fantastică şi un Scedrin din prima perioadă de creaţie, avem apoi baletul Anna Karenina, prezentat la Londra cu două săptămâni în urmă, din nou o coregrafie extrem de interesantă şi o partitură de maturitate, compusă pentru soţia sa Maia Pliseţkaia.

Apoi opera Călătorul fermecat - această nouă producţie, dar şi suita Carmen - apreciată de corpul nostru de balet şi de public - motiv pentru care o includem sistematic în stagiune. După cum observaţi, un capitol consistent al repertoriului nostru este consacrat lui Rodion Scedrin, atâtea producţii ale unui compozitor în viaţă îmi aduc aminte de timpurile lui Ceaikovski sau Rimski-Korsakov... Ceaikovski şi-a văzut multe opere reprezentate pe scena de la Mariinski - Evgheni Oneghin, Dama de Pică, Iolanta sau Mazeppa. Un fapt care a însemnat recunoaşterea valorii unui compozitor în viaţă pe o mare scenă de operă. Cam acelaşi lucru se petrece astăzi la Mariinski, aceasta este misiunea teatrului nostru.

Cu ceva timp în urmă v-a trezit interesul şi opera majoră a lui George Enescu, "Oedip"...

Când voi fi în România trebuie să acord timp acestui subiect... nu este deloc imposibil să o includem în programele noastre. Există bineînţeles o lungă listă de priorităţi, dar am putea discuta cu colegii noştri români, poate vom realiza ceva împreună în acest sens.

Maestre Valeri Gergiev, sunteţi considerat unul dintre cei mai influenţi oameni ai planetei. Aveţi sentimentul că puteţi schimba trendul muzicii clasice, că puteţi influenţa gustul publicului contemporan?

În opinia mea, muzica clasică este deosebit de preţuită în momentul de faţă. Am dirijat de curând două concerte în Festivalul BBC Proms de la Londra, unde lucrări de Henri Dutilleux şi Serghei Prokofiev au umplut sala de mii de locuri. Este un festival care demonstrează masivul interes al publicului pentru muzica clasică. Trebuie doar să muncim din greu şi să interpretăm cu succes, să atingem nivelul de performanţă, să compunem muzică bună şi să ne străduim să implicăm cât mai mulţi oameni tineri. De curând m-am ocupat de Competiţia "Ceaikovski", desfăşurată în luna iunie la Moscova şi Sankt Petersburg. Rezultatul a fost colosal, milioane de spectatori au fost alături de noi pe internet. Iar pentru a-i ajuta pe tineri să aibe un comportament profesionist trebuie să ne ocupăm corect de şcoli şi universităţi şi să implicăm generaţia tânără, să nu devenim elitişti şi să interpretăm doar pentru aceia care îşi permit să cumpere bilete scumpe. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple.

Aţi declarat cândva că vă concentraţi pe relaţiile importante în viaţă... Pe ce criterii se bazează selecţia dumneavoastră?

Aş începe cu colaborările muzicale. Colegii, interpreţii care aduc calitatea şi ideile care suscită interesul. Ştiu că în viaţă mă pot baza pe acest gen de colaborări. Prietenia este şi ea foarte importantă...

Iar Alexander Toradze este unul dintre vechii dumneavoastră prieteni...

O, desigur, suntem prieteni de 23 de ani! Încă din anii studenţiei, când a început relaţia noastră extraordinară. Am înregistrat împreună cele 5 concerte pentru pian şi orchestră de Serghei Prokofiev, Poemul Prometeu de Alexandr Scriabin, urmează şi Stravinski în viitor... Alexander Toradze este unul dintre cei mai individuali, radicali, personali, ceea ce aş numi "neortodocşi" interpreţi. El surprinde publicul, dar şi pe colegii săi muzicieni, cu punctul de vedere original şi cu mesajul direct, pătrunzător. Interpretarea lui este energică, spectaculoasă şi intens emoţională, chiar şi atunci când alege concerte foarte cunoscute. Îţi spui..."am ascultat de atâtea ori această muzică, ştiu cum sună" ...şi atunci el vine cu lectura lui foarte personală şi reuşeşte să te surprindă.

Ce loc are pasiunea în viaţa dumneavoastră? Când vă admirăm dirijând putem remarca un şef de orchestră temperamental...

Când te referi la propria persoană nu ai vrea să descrii cât de emoţional, cât de pasionat, cât de modest sau arogant eşti... preferi să-i laşi pe alţii să te descrie. Când sunt în faţa orchestrei ştiu ce vreau să obţin, ce fel de sonoritate... Şi veţi avea ocazia să remarcaţi anumite caracteristici ale sunetului Orchestrei Mariinski: anumite străluciri, dar şi profunzimi, anumite caractere, dispoziţii, dar şi o anumită tandreţe şi transparenţă, aceşti muzicieni sunt extrem de capabili, mă bucur de colaborarea lor de atâţia ani.

Este una dintre numeroasele dumneavoastră colaborări...

De fapt, am două angajamente principale acum - Teatrul Mariinski şi London Symphony - care îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Colaborez desigur şi cu operele Metropolitan, La Scala, cu Orchestra Filarmonicii din Viena, iar ocazional dirijez orchestrele filarmonicilor din Berlin, Chicago, Philadelphia, New York, dar şi Rotterdam Orchestra. Într-o anumită perioadă a vieţii am investit foarte mult în Rotterdam, am lărgit repertoriul orchestrei şi am creat un festival care se dovedeşte un continuu succes, publicul îl apreciază, aşadar mă simt împăcat cu mine în această relaţie. Un alt capitol extrem de important este relaţia cu compozitorii în viaţă, am amintit-o pe Sofia Gubaidulina, i-am amintit pe Rodion Scedrin, pe Henri Dutilleux, colaborez desigur şi cu compozitori mai tineri. Îmi doresc să realizez mai multe producţii noi şi premiere ale lucrărilor lor în toate genurile: coral, simfonic, operă, intenţionez să fac cu mult mai mult în acest domeniu în următorii 5 ani - apropiindu-mă cumva şi de muzica lui George Enescu. Când voi fi în Bucureşti vom vorbi despre asta.