Doamnă Angelika Kirchschlager veţi cânta în România pentru prima dată, pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu", o ţară de care vă leagă istoricul familiei dumneavoastră şi o amintire din copilărie. Am discutat într-un interviu anterior, difuzat la Radio România Muzical, în emisiunea "Poveştile de succes ale muzicii", despre faptul că bunica dumneavoastră era româncă din Orşova, stabilită în urma căsătoriei în Austria. Aţi rememorat atunci pentru ascultătorii noştri o călătorie pe care aţi făcut-o, în vremea copilăriei, în România. Nu aţi mai cântat însă niciodată până acum în ţara noastră. Aveţi emoţii înaintea acestui concert?

Nu, nu am emoţii de obicei. Sunt foarte pozitivă. Îmi place să vin pe scenă, să aduc cu mine felul meu de a cânta, iar publicul va hotărî dacă îi place sau nu. Dar sunt foarte nerăbdătoare să întâlnesc pentru prima oară publicul românesc.

În ultima stagiune, aţi colaborat cu Cvaretul "Belcea" care, după cum ştiţi, este condus de violonista româncă Corina Belcea. Ce ne puteţi spune despre această întâlnire muzicală?

Sunt fantastici. Am lucrat de câteva ori împreună şi îi consider nişte muzicieni extraordinari: foarte originali, foarte sensibili şi foarte interesanţi. A fost o provocare să cânt împreună cu ei; mie îmi place să fac muzică de cameră în general, să cânt împreună cu alţii, nu doar pe scena de operă, ci şi cu instrumentişti, nu doar cu pianul. Aşa că a fost o experienţă extraordinară să cânt cu Cvartetul "Belcea".

Premiera operei Oedip de Enescu a avut loc la Paris, în 1936. Cu trei ani mai devreme, parizienii urmăriseră premiera baletului cântat The Seven Deadly Sins de Kurt Weill, după Berthold Brecht. Această lucrare este aproape necunoscută în România. Cum aţi descrie-o pentru a convinge publicul să vină la concert?

Este una dintre lucrările mele preferate. Nici în Austria Kurt Weill nu este foarte cunoscut, dar multe dintre operele sale sunt cântate: Opera de trei parale, Mahagonny. Am cântat în The Seven Deadly Sins la Viena, în toamna anului trecut. Muzica lui Weill este când cu influenţe jazz, când clasică, incredibil de ritmică, foarte interesantă. Este vorba despre capitalism. Anna, personajul principal pe care eu îl interpretez, trebuie să comită cele şapte păcate capitale pentru a-şi putea construi o casă pentru ea şi familia ei. Familia este interpretată de un cvartet şi este cea care o împinge în acest coşmar, pentru a face rost de bani. Devine un păcat să nu comiţi cele şapte păcate. Trebuie să o faci! Ea îşi spune: "Trebuie să fac asta! Trebuie să mă culc cu acest bărbat! Trebuie să devin o păcătoasă, pentru că singurul lucru care contează sunt banii!" În cele din urmă reuşeşte să obţină o casă, dar constată ca nu a meritat. Acesta este mesajul extrem de puternic al lucrării.

În ultima perioadă aţi preferat să apăreţi pe scenă în roluri din opere ale secolului 20 şi mă refer la The rape of Lucretia de Benjamin Britten, The Seven Deadly Sins de Kurt Weill, roluri care au intrat în repertoriul dumneavoastră după personajul Sophie din Sophie's Choice de Nicholas Maw. Există vreo legătură între aceste trei alegeri?

Este vorba despre personaje femei, toate în ipostaze foarte dramatice. Nu este vorba despre o alegere neapărat. Nu îmi spun "acest personaj este bun pentru mine acum". Sunt lucruri care vin la momentul potrivit. Sunt complet fatalistă. Întotdeauna am fost de părere că viaţa îmi aduce ceea ce este bine pentru mine la momentul oportun şi mi-a adus şi toate aceste roluri.

La Bucureşti veţi cânta cu Tonkünstler Orchester Niederösterreich, sub conducerea dirijorală a lui Heinz Karl Gruber. Ce proiecte vă leagă de aceşti muzicieni?

Am înregistrat împreună două CD-uri şi am susţinut câteva concerte. De asemenea am colaborat de mai multe ori cu Heinz Karl Gruber pentru interpretarea partiturii lui Kurt Weill. Este un specialist în această muzică şi îi datorez într-un fel rolul Anna. Nu face compromisuri, este un artist foarte interesant şi se implică total în ceea ce are de făcut.

Sunteţi o artistă cu o carieră extraordinară şi pe lângă activitatea de pe scenă, ştiu că sunteţi şi profesoară. Cine consideraţi că sunt acele persoane din trecutul dumneavoastră, din perioada formării, fără de care nu aţi fi ceea ce sunteţi astăzi?

Există fără îndoială o asemenea persoană: profesorul meu Walter Berry. S-a stins din viaţă în urmă cu 10 ani, din păcate. A fost unul dintre cei mai faimoşi bas-baritoni. A cântat la inaugurarea Teatrului "Metropolitan", a fost membru de onoare al Operei de Stat din Viena. A fost căsătorit cu Christa Ludwig şi au cântat mult împreună. A fost cel mai celebru Papageno, de pildă, şi a fost un interpret extraordinar de lieduri.

Ceea ce am învăţat de la el a fost combinaţia dintre suflet şi intelect. Vorbind despre o piesă, nu îmi spunea să nu fac ritardando unde nu este scris, ci să fiu onestă faţă de partitură şi să îmi exprim propriile emoţii. M-a încurajat să fiu eu însămi, să nu copiez pe nimeni altcineva şi acest lucru este cel mai important în activitatea mea de acum: să încerc să mă găsesc pe mine tot mai mult şi să nu mă las influenţată de ceea ce fac alţii. Acesta este motivul pentru care sunt şi foarte relaxată. Fiecare poate face ce vrea. Pentru mine nu există bine şi rău, corect sau greşit. Atâta vreme cât eşti tu însuţi, trebuie să fie bine! Asta mi-a spus Walter Berry.

Anul trecut a fost foarte bogat pentru dumneavoastră în ceea ce priveşte numărul de apariţii discografice. Aţi fost de altfel şi recompensată cu Premiul German al Discului, Echo, pentru CD-ul cu lieduri de Schumann. Care sunt obiectivele dumneavoastră pentru acest an?

Voi înregistra două albume: unul cu cântece de Franz Liszt, împreună cu pianistul Julius Drake, pentru casa de discuri Hyperion, şi un alt disc cu un potpuriu de cântece clasice, devenite foarte populare, precum cântece de Schubert sau de Brahms, pe care toată lumea le cunoaşte, dar nu mai ştie cui îi aparţin. Asta şi pentru că plănuiesc un turneu în Austria, în iunie 2012, în localităţi foarte mici, unde nu s-au mai ţinut recitaluri până acum, şi unde voi duce şi acest CD.