ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Han-Na Chang sau un 'artista universale'

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 31 August 2011 , ora 10.26

Han-Na Chang, o tânără violoncelistă cu o educație muzicală aleasă, care a călătorit în toată lumea, care a imprimat numeroase discuri mi-a vorbit într-un interviu despre cât de important este pentru un muzician să aibă cunoștințe cât mai variate. Asta admiră la George Enescu, la Giuseppe Sinopoli și asta a încercat și încearcă și ea să realizeze.


Sunteți cea care va încheia Festivalul Internațional "George Enescu", alături de Orchestre National de Paris condusă de Daniele Gati. Este pentru prima dată când vă aflați la București?

Nu, am mai fost invitată în cadrul ultimei ediții a Festivalului, când am cântat Concertul pentru violoncel de Haydn. De data aceasta sunt cu atât mai onorată de invitația de a închide festivalul și sunt bucuroasă că voi cânta o compoziție enesciană, ceea ce va reprezenta o premieră pentru mine.


Cum ați descrie experiența dumneavoastră cu Simfonia concertantă pentru violoncel de George Enescu?

Este o piesă foarte interesantă și complexă. Melancolia pe care Enescu a imprimat-o lucrării este aproape de sufletul meu, această emoție adâncă ce se manifestă de exemplu în deschidere, iar în secțiunea de mijloc există niște pasaje superbe care vin din suflet și vorbesc sufletului. Orchestra are un rol foarte important, există câteva momente rapsodice foarte capricioase, în care orchestra și violoncelul au o relație foarte jucăușă. Per ansamblu, cred că în lucrare se regăsesc fațete multiple ale personalității muzicale enesciene. Și este o mare plăcere să pot cânta această Simfonie concertantă pentru violoncel, o piesă nu atât de des întâlnită pe afișele concertelor, ceea ce este trist, fiindcă repertoriul pentru violoncel nu este foarte mare, iar o lucrare de o asemenea complexitate merită să fie ascultată mai des decât se întâmplă.


Dacă ați avea ocazia să călătoriți în trecut și să-l întâlniți pe George Enescu, ce ați dori să aflați de la el?

Cred că ceea ce mă fascinează cel mai mult la el este prodigiozitatea talentelor sale. A compus prima lucrare la șase sau șapte ani, a fost un fel de Mozart al timpurilor în care a trăit. Apoi faptul că a compus, a predat, a avut o carieră solistică - era un talentat violonist, l-a format pe Yehudi Menuhin - toate aceste lucruri arată și încurajează ideea că trebuie să te dezvolți pe cât mai multe planuri și, ca muzician, trebuie să fii interesat de mai multe câmpuri, cu atât mai mult cu cât trăim într-o epocă dominată de atâtea moduri de a-ți lărgi orizontul. Trebuie doar să ai pasiunea și răbdarea să te adâncești în toate acestea. Enescu, deși a trăit într-un secol în care totul dura mai mult, era atât de dezvoltat intelectual. Așa că în zilele noastre, când toate informațiile se află la un click distanță, este cu atât mai ușor să aprofundezi unele cunoștințe, dacă ai pasiunea necesară.

Întrebarea pe care i-aș pune-o lui Enescu dacă l-aș putea întâlni ar fi cum de a reușit să le facă pe toate - compoziție, interpretare, dirijat, activitate pedagogică... Care era țelul său suprem în calitate de muzician și artist. Și aceste elemente folclorice din muzica sa sunt de asemenea importante. M-am născut în Coreea de Nord și l-am avut ca profesor, între alții, pe Giuseppe Sinopoli, care mă sfătuia să nu pierd această moștenire spirituală care se manifestă în folclorul țării mele natale. Asta îți îmbogățește foarte mult interpretarea unor piese clasice. Așa că a întâlni un compozitor ca Enescu, un compozitor care a adus propriul fond cultural în muzica clasică este foarte fascinant. Mi-ar plăcea să am oportunitatea de a călători în timp pentru a-l întâlni pe Enescu.


Ați urmat și studii de filosofie și nu oriunde, ci la Harvard. Cum v-a influențat acest lucru viziunea asupra muzicii?

Tot Giuseppe Sinopoli m-a determinat să urmez Filosofia, fiindcă între 12 și 17 ani am studiat violoncelul cu el și am avut multe concerte împreună. În tot acest timp îl vedeam cu câte o carte în mână. Era doctor, avea studii de psihologie, era pe punctul să își dea doctoratul în antropologie. Acest lucru m-a influențat în mod benefic, un muzician nu este obligat să se ocupe doar de muzică. De fapt unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus și pe care le port în inimă este acela că pentru un muzician, muzica este cea mai importantă, dar nu trebuie să fie unicul lucru din viața sa. Până la vârsta de 21 de ani te poți considera un muzician profesionist cu 10 ani de carieră în spate. Trebuie să îți valorifici potențialul cât ești tânăr.

Nu pot spune însă că faptul că am studiat filosofia m-a făcut un muzician mai bun, până la urmă sunt atâția mari muzicieni care nu au studiat filosofia. Aș putea spune însă că ea m-a ajutat să realizez că fiecare operă de artă, fiecare Simfonie de Beethoven, fiecare Concert de Enescu - sunt lucrări filosofice. Pentru că muzica este constituită din ceea ce au gândit compozitorii respectivi. Așa că de fiecare dată când mă apropii de o nouă partitură, încerc să nu mă rezum doar la a învăța și iubi piesa respectivă, ci și să încerc să aflu ce a vrut compozitorul să transmită, care era perspectiva sa, ce gândea și ce simțea, de ce a ales să scrie astfel. Acesta este un proces de o mare importanță pentru mine pentru a ajunge să cunosc piesa cu adevărat.

Petra Gherasim