ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Fantezii muzicale

Bookmark and Share
Publicat: luni, 16 Mai 2011 , ora 13.46

După un turneu susținut pe continentul american la începutul acestui an, pianistul Cédric Tiberghien a venit să cânte la București, de data aceasta pe scena Ateneului Român (pentru că artistul francez a mai cântat și în Festivalul Enescu din 2009, însă la Sala Mică a Palatului).

Cédric Tiberghien a cântat Sonata op. 27 nr. 2 supranumită "a lunii" de Beethoven, Kriesleriana de Schumann, Suita "Gaspard de la nuit" de Ravel și trei piese semnate Debussy: "Măști", "Dintr-un caiet de schițe" și "Insula veselă". Care este "lipiciul ideatic" ce a adus împreună aceste creații într-un singur recital? Mi-a explicat chiar Cédric Tiberghien, cu puțin timp înainte de a urca pe scenă:


«Programul este construit în jurul ideii de 'fantezie': Sonata de Beethoven este cunoscută ca "sonata quasi una fantasia" - și aici avem sentimentul de căutare a libertății de expresie, a libertății discursului. La Schumann suntem cu totul în domeniul fanteziei - care era cel mai important lucru pentru compozitor - chiar și tema din "Kreisleriana" este o fantezie. Iar în ceea ce privește partea franceză a programului - "Gaspard de la nuit" de Maurice Ravel este un opus bazat pe poeme sub formă de fantezii. Este o idee a imaginației și a imaginarului care m-a interesat foarte mult, așa că am decis să structurez programul acestui recital astfel.»


O sală pe jumătate goală l-a așteptat pe pianistul care începe să devină unul dintre cele mai importante nume ale scenei muzicii clasice. Multe scaune libere și, în plus (sau mai bine spus în minus) un public lipsit de bun simț: în timp ce Cédric Tiberghien crea cele mai fine sonorități în deschiderea sonatei beethoveniene, lumea intra încă în sală iar o persoană își lăsase telefonul deschis. "De ce s-a oprit pianistul?"- m-a întrebat, după acest incident, fetița care stătea lângă mine. "Pentru că cineva a stricat atmosfera" - i-am răspuns.

Și ce atmosferă! Ce stare de plutire crease și a reușit să creeze Cedric Tiberghien - chiar și după ce a fost nevoit să reia partea I a sonatei: pianissimo-uri abia perceptibile, stare meditativă și nostalgică, senzația unei alte lumi. De altfel, pe parcursul recitalului artistul francez a părut că testează limitele instrumentului, pornind fie în căutarea celor mai subtile și calde nuanțe șoptite, fie atingând culmi ale puterii sonore, într-o desfășurare de forță ce nu a fost, însă, nici un moment, aspră. Cedric Tiberghien spunea că și sala l-a inspirat:


«Sala Ateneului este cu totul extraordinară. Încă de când intri ai un șoc vizual, pentru că ai impresia că vezi istoria - nu neapărat istoria țării - ci ai senzația că există ceva în pereți, ceva ce îți spune că aici s-a făcut istoria muzicală a României. Este foarte emoționant să cânți aici. Și sigur că și acustica este foarte, foarte bună și de aceea simt că am multă libertate în a experimenta, pornind de la cele mai blânde nuanțe și mergând până la cele foarte puternice. Îmi face, deci, mare plăcere să cânt aici.»


Există un echilibru de admirat în interpretarea lui Cédric Tiberghien, pentru că deși se simte cât de mult gustă stările de liniște și calm din piese, cântatul lui nu cade niciodată pe panta dulceago-lâncezită, rămânând mereu lucid atât în tempo, cât și în frazările clare.

Unde merge Cedric Tiberghien de la București și ce proiecte desfășoară în această perioadă?


«Am concerte importante de susținut. Voi continua să prezint acest program pe alte scene - am un recital la Milano săptămâna viitoare, tocmai am înregistrat un disc cu lucrări de César Franck împreună cu Orchestra din Liège. Tot săptămâna viitoare voi cânta și la Viena, la Musikverein și apoi continuu să cânt muzică contemporană, muzică de cameră, încerc să fac lucruri cât mai diverse. Este foarte important să fii un muzician deschis, pentru că sunt de părere că a face pian doar ca solist este prea puțin; plus că ar fi păcat să mă rezum la atât, având în vedere cât de multe alte lucruri interesante se pot face în plus.»


Irina Cristina Vasilescu