«Arta nu este nici matematică, nici ştiinţă exactă - aici mergi foarte mult pe zona sufletului.»

În data de 18 aprilie 2011, colegului nostru Gabriel Basarabescu, realizator la Radio România Actualităţi, i s-a acordat premiul pentru întreaga activitate pentru muzică de teatru, un prilej pentru noi de a sta de vorbă pe marginea acestui subiect.

Recent aţi primit un important premiu UNITER pentru întreaga activitate. Cum vă amintiţi începuturile în acest domeniu?

Acest premiu chiar a fost punctul de plecare pentru o rememorare, m-a pus pe gânduri şi m-a determinat să mă deplasez în urmă în timp. Totul a început prin 1983 - 1984 dintr-o întâmplare - îmi făcusem o trupă, încercam să găsesc o sală de repetiţii şi m-am dus la Teatrul Naţional. Am sunat la poartă, unde a răspuns cineva. Nu-l ştiam decât de la televizor, era actorul Marian Hudac, un om deosebit care mi-a spus: "Nu-ţi garantez nimic, vino mâine dimineaţă." M-am dus a doua zi şi mi-a spus că a vorbit cu maestrul Beligan şi că putem veni următoarea zi să ne luăm sala. Tot stând acolo şi repetând ne-am întâlnit cu Radu Gheorghe, Claudiu Bleonţ - era o atmosferă absolut senzaţională. La un moment dat a apărut şi prima piesă. Regizoarea Anca Ovanez mi-a spus: "Hai, fă muzica pentru A 12-a noapte." Eram în anul I la facultate şi am făcut muzica pentru A 12-a noapte de Shakespeare şi a fost un vis frumos.

Cum decurge compoziţia unei muzici pentru spectacolul de teatru? Vă influenţează piesele, preferaţi anumite tehnici?

Nu plec de la nicio idee preconcepută, dar cred că este foarte important să ai un bagaj foarte mare de muzici ascultate şi mă raportez foarte mult la ceea ce au făcut italienii, Morricone, de exemplu. De la noi, cu mare drag şi cu mare tristeţe mă gândesc la Toni Şuteu, un om care a influenţat foarte multe generaţii. O simplă discuţie cu Toni Şuteu sau cu oameni ca el te făcea să simţi muzica unui film sau pentru o piesă de teatru din prima. În general ar fi bine ca toţi cei care fac muzică de teatru să aibă o aparatură minimă, o tehnică minimă, să poată privi filmul acasă şi să poată gândi fraza muzicală, modul de exprimare în funcţie de imagine. Muzica nu este o simplă ilustraţie, ci devine un personaj, o fiinţă vie în imagine şi în subiect, în scenariu.

Cât de mult v-a ajutat şi v-a îmbogăţit pe parcursul carierei dumneavoastră contactul cu diferiţi regizori?

Nu mult - a fost vital, pentru că arta nu este nici matematică, nici ştiinţă exactă - aici mergi foarte mult pe zona sufletului, zona relaţiilor umane. N-am să dau decât două exemple: Alexandru Tocilescu şi Mihai Măniuţiu, doi oameni care cunosc muzică (nu mă hazardez să spun la fel de bine ca nişte muzicieni), Tocilescu pentru că a mâncat şi mănâncă muzică pe pâine, Măniuţiu pentru că nu numai că ascultă foarte multă muzică, dar provine şi dintr-o familie de muzicieni. Sunt oameni pe care nu-i poţi păcăli dacă vrei să te grăbeşti şi dai la prima mână o ilustraţie mai puţin rafinată sau mai puţin inspirată. Simţi perfect ceea ce trebuie şi în momentul în care lucrezi cu ei, în momentul în care eşti lângă ei simţi că ai intrat într-o zonă de foc din care ori scapi, ori eşti mâncat, nu poţi să faci compromisuri. Aşa că relaţia cu un regizor bun este vitală. Pe de altă parte, există şi reversul medaliei, regizori care pur şi simplu îngroapă un spectacol, adică simţi că trebuie să faci ceva la normă, că trebuie să te duci exact ca la un job fix, de la 8.00 la 16.00. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu şi într-o proporţie de 80% am lucrat cu oameni care m-au încărcat.

Ce spectacole la care aţi colaborat există în actuala stagiune teatrală?

Este un paradox - în ultima vreme, lucrând foarte mult cu Alexandru Tocilescu, o persoană complicată şi foarte încăpăţânată, a trebuit să las puţin de la mine şi momentan am mai puţină muzică scrisă în stagiunea actuală. Spectacole pentru care am lucrat, în care există şi părţi de muzică dar şi ilustraţie, colaje, structuri muzicale lucrate ar fi Oblomov, Casa Zoicăi şi Eduard al III-lea la Teatrul Naţional. La Teatrul "Ion Creangă" va fi o premieră peste câteva zile, nu deconspir, acolo este vorba de muzică scrisă 100%. Este un domeniu foarte interesant, pentru că în teatrul pentru copii nu prea poţi să păcăleşti, acolo ori îţi frângi gâtul, ori te aplaudă, ei nu au amabilităţi false.

Mai există, de asemenea, muzici de-ale mele într-un serial foarte interesant, Bucureşti-strict secret difuzat de postul Realitatea TV în fiecare sâmbătă. Nu în ultimul rând la Radio România, la teatrul radiofonic am avut multe proiecte, Zaraza, piesa Puşei Roth, unii zic că a ieşit foarte bine, o să mai avem în curând un Anton Pann. Cam asta ar fi până în acest moment. Ar mai fi încă trei proiecte în plan, dar este bine să nu le rosteşti până nu pleacă pe linia cea dreaptă.

Aşadar preferaţi să nu vă adresez tipica întrebare legată de proiecte...

Proiecte sunt multe şi recunosc că îmi doresc şi mă simt bine să fac aşa ceva, să am mereu de lucru. Îmi place, de asemenea, foarte mult perioada repetiţiilor şi momentul în care spectacolul are premiera, când ai sentimentul că parcă este un copil care pleacă în lume, nu-ţi mai aparţine. Pentru mine, frumuseţea şi tot misterul ţin de perioada repetiţiilor.