Daniel Schnyder a fost compozitor în rezidenţă al Festivalului de la Moritzburg - ediţia 2010. Născut în Elveţia, dar stabilit de la New York, Daniel Schnyder se remarcă printr-un stil în care se îmbină formele muzicii clasice şi sonorităţile muzicii de jazz. Daniel Schnyder crede în compozitorul-interpret: el însuşi şi-a prezentat lucrările, în postura de saxofonist solist.

Eu nu sunt un ideolog, nu spun că scriu muzică bună, sau numai că a mea e bună şi a celorlalţi e proastă. Eu doar contemplu o situaţie - în anii '60, '70, a da verdicte era obişnuit. Asta este şi problema muzicii clasice contemporane; s-a dorit să fie transformată într-un soi de dogmă, de religie. Vedeţi, toţi compozitorii mari - Beethoven, Mozart, toţi, au spart canoanele, şi de aceea au fost mari - au creat ceva nou, au creat reguli noi referitoare la crearea muzicii. Ceea ce fac eu în muzica mea este să combin elementele din stilul secolului XX din cele două Americi şi din Europa - mă refer aici la formă, la dezvoltare, pentru că forma pieselor este una derivată din muzica clasică, nu din jazz. Însă ritmul derivă din muzica noneuropeană, ceea ce cânt vine din stilul de jazz swing, uneori şi stilul de frazare, însă toate acestea sunt parte din cultura noastră comună. Interpreţii de astăzi aud un ritm la radio şi cu pregătirea lor clasică nu-l pot reda.

Sunteţi născut în Elveţia, dar locuiţi de mult timp în Statele Unite ale Americii. Cum v-a influenţat acest lucru?

Locuiesc la New York şi avantajul acestui oraş este că acolo sunt mii de muzicieni de peste tot, chiar şi din România. Oriunde te uiţi, este incredibil, sunt muzicieni indieni, arabi, africani, şi am avut proiecte cu toate aceste grupuri atât de diferite.

Ce muzicieni români cunoaşteţi?

Alexandru Gavrilovici - concertmaestru al orchestrei din Berna, am cântat de mai multe ori împreună. Este dificil pentru mine, sunt mai multe nume, dar, evident, voi în România aveţi nişte muzicieni fantastici, fără nici un dubiu.