ACUM:
0.00
Nocturn jazz
Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Misha Maisky – un cavaler în ‘Cruciada culturii’

Bookmark and Share
Publicat: luni, 11 Octombrie 2010 , ora 9.25

În 27 octombrie 2010, violoncelistul Misha Maisky revine la Ateneul Român, după senzația pe care a produs-o în septembrie trecut în Festivalul Internațional “George Enescu”. Muzicianul devine un cavaler – este invitat de “Agenția de Vise” să participe la proiectul Cruciada culturii. Despre ce înseamnă să fii cosmopolit, despre culturi diferite, copiii săi, muzica pe care o cântă și locul pe care îl ocupă ea în viața lui Misha Maisky – în rândurile de mai jos.


Într-un interviu ați spus printr-o expresie care a devenit celebră în raport cu dumneavoastr
ă că sunteți “cetățean al lumii”, motivând prin multinaționalitatea lucrurilor care vă înconjoară: folosiți arcușe făcute în Franța, coarde germane și austriece, conduceți o mașină japoneză, purtați un colier indian și un ceas elvețian. Simțiți totuși că există o anumită naționalitate care vă reprezintă?

Tocmai asta este și ideea. În primul rând nu este vorba doar de obiecte, ci de întreaga mea viață și de atitudinea mea față de viață, care mă fac să fiu o persoană cosmopolită. M-am născut în Letonia, am crescut în Rusia, am plecat în Israel, am trăit în Europa, cei patru copii ai mei s-au născut în țări diferite – o pură coincidență, dar care contează mult – și, datorită profesiei mele, călătoresc foarte mult – de aceea mă simt cosmopolit și cetățean al lumii.


Deci nu există nici un loc pe care să-l numiți “acasă”?

Întotdeauna am spus-o, și cred cu toată ființa mea acest lucru: mă simt acasă acolo unde lumea apreciază și se bucură de marea muzică pe care încerc să le-o împărtășesc. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții călătorind, cântând în diferite țări și pe cât de greu este, pe atât de mult îmi place. Am șansa să văd locuri, să întâlnesc oameni, să cunosc culturi, tradiții. Cred că este o experiență care te îmbogățește enorm, dacă ești suficient de deschis pentru a recunoaște această șansă și pentru a profita de ea cu bucurie în loc să te simți amenințat de aceste diferențe – ceea ce, din nefericire, este de cele mai multe ori cazul, și iată motivul pentru care există conflicte și războaie: zei diferiți, ideologii diferite și așa mai departe.


Împrumutați din toate aceste culturi și puneți câte ceva în stilul dumneavoastră de interpretare?

O, sper din tot sufletul că pot să fac asta – de cele mai multe ori se întâmplă inconștient, desigur. Așa cum spuneam, dacă întâlnești atâtea culturi, tradiții, moduri diferite de viață, atâția oameni – și nici unul nu e la fel – și ești deschis la nou, atunci personalitatea ta se îmbogățește. Aceste întâlniri te ajută să devii o ființă umană completă, ceea ce evident este foarte important pentru tine și dezvoltarea ta ca artist. 


La București cântați lucrări de Albéniz, Beethoven, Debussy, de Falla, Granados și Schumann. Iată un program cosmopolit! Este însă un ușor accent pe compozitorii spanioli – i-ați ales pentru impactul pe care muzica lor îl are asupra publicului? 

Nu, pur și simplu îmi place mie foarte mult muzica spaniolă. De asemenea, studiez, împreună cu fiica mea, pentru un viitor CD de muzică spaniolă. Am mai propus acest program  în recital, cu partea a doua alcătuită din astfel de muzică, și s-a potrivit foarte bine. De aceea ne-am gândit că nu ar fi o idee rea să-l cântăm și în București.


Care este relația muzicală cu fiica dumneavoastră, pianista Lily Maisky?

Este absolut minunată! Întotdeauna am spus că pentru mine este un vis devenit realitate. De când s-a născut mi-am dorit să facem muzică împreună – cu toți copiii mei, de fapt. De peste cinci ani cânt cu fiica mea în toată lumea. Ne vine foarte ușor, ni se pare extrem de natural să facem asta, pe mine mă inspiră, este o mare plăcere.


Mai aveți doi copii – cu ei nu cântați?

De fapt, mai am trei copii! Însă doi dintre ei sunt foarte mici. Fiul meu mai mare este un talentat și bun violonist care studiază la Viena. Am cântat deja împreună și plănuim să reluăm experiența anul viitor. Există deci deja un trio de familie! Dar ceilalți doi băieți sunt într-adevăr micuți – unul are șase ani, studiază și el muzica, al doilea are un an și trei luni și deocamdată văd că îi place să dirijeze – să ne dirijeze pe noi...


Când faceți un recital, cântați doar ceea ce vă place sau vi s-a întâmplat să puneți în program și o piesă cu care nu aveți o legătură prea bună, dar despre care știți că prinde la public?

Nu, nu cânt niciodată ceva care nu-mi place. Nu cred că ascultătorii se pot bucura cu adevărat de o muzică pe care interpretul nu o simte, care nu vine din inima lui. Nu merge să faci muzică artificial, în opinia mea. De aceea nu cânt nimic față de care să nu simt dragoste în momentul acela.


Între prietenii și partenerii de concert se află câțiva dintre marii muzicieni ai timpurilor noastre - Mstislav Rostropovich, Gregor Piatigorski, Leonard Bernstein, Radu Lupu, Martha Argerich, de exemplu. Eu nu pot să-mi imaginez cum se desfășoară o întâlnire între personalități de geniu! Îmi spuneți dumneavoastră care este atmosfera unei astfel de întâlniri muzicale?

Să știți că depinde de existența sau inexistența unei chimii între noi. Poate fi un lucru fantastic – iar eu am avut norocul nu doar să cunosc mari muzicieni, ci și să fac muzică împreună cu ei, să stabilesc relații profesionale rodnice cu ei – cu Bernstein, Radu Lupu, Martha Argerich, într-adevăr, și cu alții, de asemenea. Acesta este motivul pentru care mă auto-denumesc “cel mai norocos violoncelist din lume”!


Ați avut parte și de întâmplări cu totul nefericite – începutul vieții muzicale v-a fost în mod brutal întrerupt de o perioadă îndelungată de închisoare și de muncă silnică. Ați spus într-un interviu că nu simțiți furie, nici tristețe, nici regret. Cum ați reușit să vă ridicați deasupra unei experiențe atât de îngrozitoare?

Cred că în orice situație, indiferent cât de dificilă ar fi, se găsesc, și trebuie să încerci să  găsești, și elemente pozitive. Paharul poate fi pe jumătate gol sau pe jumătate plin! Poate suna ciudat, dar într-un fel cred că am fost norocos să trec prin așa ceva, printr-un astfel de mod de educație din partea vieții, să spun așa, chiar dacă din cauza aceasta nu am terminat Conservatorul din Moscova și nu mi-am luat diploma. Cum spuneam, consider că am primit o educație mult mai completă care m-a ajutat să mă maturizez atât ca ființă umană, cât și ca artist.


Este o atitudine foarte generoasă! Vă admir pentru faptul că privarea de libertate nu v-a lăsat cicatrici. Privarea de muzică ar putea s-o facă?

Nici chiar în cele mai grele momente – acele 18 luni de închisoare și celelalte două petrecute în spitalul psihiatric unde m-am refugiat –  nimeni nu a putut să-mi răpească muzica. O aveam în minte și în inimă, ea este cea care m-a ajutat să supraviețuiesc și să nu-mi pierd speranța. Am fost înconjurat de muzică dinainte de a mă naște, este o parte indispensabilă a personalității și vieții mele. Nu-mi pot imagina că aș putea exista fără muzică.


Interviu realizat de Maria Monica Bojin