În data de 25 septembrie 2009 s-a stins din viaţă pianista de origine catalană Alicia de Larrocha. Născută la Barcelona în 1923, de Larrocha a început studiul pianului la vârsta de trei ani, cu un an mai târziu devenind eleva lui Frank Marshall. Apare pentru prima dată în postura solistică la şase ani, interpretând Concertul pentru pian KV 537 în Re major de Mozart alături de Orchestra Simfonică din Madrid. "Cea mai mare pianistă spaniolă", aşa cum a numit-o Agenţia Reuters, a înregistrat lucrări de Händel, Haydn, Mozart sau Scarlatti şi a promovat creaţia unor compozitori spanioli precum Isaac Albéniz, Enrique Granados, Federico Mompou, Antonio Soler Bach.

Vă prezentăm în continuare fragmente dintr-un interviu acordat de Alicia de Larrocha în 2006, probabil ultimul dintre puţinele interviuri pe care pianista le-a realizat de-a lungul carierei, preluat prin amabilitatea colegilor noştri de la Uniunea Europeană de Radio.

Aţi devenit cunoscută interpretând lucrări din repertoriul spaniol, precum Granados, Albéniz, dar şi lucrări de Beethoven şi Mozart, foarte bine cotate.

Câte puţin din toate. Maestrul Frank Marshall spunea mereu: "Trebuie să cunoşti toate stilurile. Poate vei excela într-unul dintre ele, dar trebuie să le cunoşti. Trebuie să mergi la toate concertele, pentru că atunci când asculţi, ai ocazia să analizezi bine. E teribil, dar asta am făcut şi eu." Aşa îţi conştientizezi greşelile, ascultându-i pe alţii.

Când aţi ales un anumit repertoriu, v-aţi stabilit mereu standarde înalte. Pot să vă întreb însă ce nu vă place?

Niciodată nu am vrut să cânt lucrări pe care nu le pot aborda sau pe care nu le înţeleg. Nu există un repertoriu care nu îmi place. Desigur, nu am vrut să interpretez muzică contemporană, pentru că depăşea epoca mea. O ascult, dar nu am cântat-o.

Pe ce puneţi cel mai mare preţ când ascultaţi un pianist? Ce apreciaţi cel mai mult la o interpretare, fie ea a unui pianist consacrat sau a unui elev?

Vă voi spune ceea ce afirmă mulţi, şi este adevărat. Profesioniştii care merg la concerte nu se bucură de muzică. Cei care nu ştiu muzică o ascultă pur şi simplu, în schimb noi ne gândim imediat la structură, la frazare. Există o mare diferenţă, un pianist poate avea o frazare fantastică, altul o sonoritate fantastică. Deci nu aş putea sa vă spun exact.

Interpretările şi înregistrările dumneavoastră se remarcă prin claritatea sonorităţii, fiecare notă este cristalină. Vă propuneţi asta?

Aşa am studiat şi aşa am cântat mereu. Dacă este un scop? Se poate, am lucrat la asta de când eram foarte mică.

Vă face plăcere să înregistraţi?

Unora le place, altora nu. Eu fac parte din cea de-a doua categorie.

Totuşi, aţi făcut multe înregistrări.

Da, am petrecut mult timp în studio. Este o experienţă foarte rece şi te întrebi dacă o anumită notă a fost cântată bine sau nu. Când cânţi live, se întâmplă orice. Dacă o notă este greşită, acest lucru se uită. Însă pe o înregistrare va rămâne întotdeauna.

În afară de înregistrări, aţi concertat de multe ori. Ce v-a preocupat cel mai mult de-a lungul carierei dumneavoastră în timpul unui concert?

Aproape întotdeauna uit că publicul este prezent, că mai există cineva acolo. Cânt pentru mine, ca şi când aş fi singură.