Am venit cu plăcere. Plec cu plăcere. - afirma Ioan Holender la încheierea mandatului de Director al Operei din capitala austriacă, la a cărei conducere s-a aflat din anul 1992. Despărţirea de Viena a fost marcată de o Gală omagială în 26 iunie 2010, prilej cu care au fost interpretate selecţiuni alese din 40 dintre cele 93 de premiere ale Erei Holender. Printre invitaţi s-au aflat nume celebre precum Zubin Mehta, Franz Welser-Möst, Peter Schneider, Antonio Pappano, Fabio Luisi, Plácido Domingo, Diana Damrau, Anna Netrebko, Elina Garanča, Natalie Dessay, Angelika Kirchschlager sau José Cura.

Am avut ocazia să aflăm detalii despre perioada petrecută la conducerea Staatsoper, precum şi despre angajamentele viitoare, dintr-un interviu cu domnul Ioan Holender.

La o privire retrospectivă asupra celor 19 ani în care v-aţi aflat la conducerea Operei de Stat din Viena, care ar fi cele mai importante realizări ale acestei perioade?

Cea mai importantă realizare din foarte multe puncte de vedere este faptul că perioada a durat 19 ani. Pentru că în istoria de 145 de ani a acestei instituţii nimeni nu a rezistat sau nu a fost acceptat mai mult de 16 ani. Am întrecut deci cu trei ani perioada cea mai lungă de directorat a acestei instituţii ca neaustriac, ca un refugiat venit din România, un fapt considerat şi de presa austriacă ceva absolut unic. Asta consider că este performanţa cea mai deosebită. N-aş vrea acum să intru în detalii de spectacole, dacă v-aţi gândit la asta. Un singur lucru: dirijorul, cu siguranţă cel mai important în această perioadă - respectiv spectacolele care mi-au rămas în suflet - a fost Carlos Kleiber în Cavalerul rozelor. Asta ca apogeu muzical al acestor ani, pe care vreau să-l scot în evidenţă. Din păcate au fost numai trei reprezentaţii aici şi apoi 6 la Tokio, tot cu ansamblul nostru.

Ne puteţi dezvălui câteva dintre proiectele şi angajamentele dumneavoastră viitoare?

Lucrez în calitate consilier al operei Metropolitan din New York şi acum mă pregătesc să plec la premiera Aurul Rinului, prima parte din tetralogia de la New York. Lucrez, de asemenea, pentru Opera din Budapesta şi pentru Festivalul de la Tokio, în calitate de consilier pentru distribuţii, dirijori şi regizori. Bineînţeles că înainte de toate continuu să fac Festivalul Enescu, în care pregătim deja pentru 2013 tetralogia completă de Wagner la Bucureşti, dar continuu, de asemenea, cele două mandate de profesor la Universitatea din Viena şi la Universitatea din Krems. În plus, s-a ivit în această vară o ofertă a unui post de televiziune, o emisiune bilunară începând din decembrie, cu titlul Magazin cultural.

În legătură cu activitatea dumneavoastră ca Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, în ce stadiu se află pregătirile pentru ediţia din 2011?

Pentru 2011 suntem gata cu toate contractele, cu toate proiectele, desigur în afară de schimbările care pot interveni pe parcurs, şi suntem deja cu gândul la 2013. Bineînţeles că mai sunt unele rotunjiri de făcut şi pentru ediţia următoare, la 20 de ani după `91, o ediţie ceva mai specială.

Veţi fi prezent în septembrie în Republica Moldova, pentru a dona copiilor nevoiaşi suma obţinută prin Gala dumneavoastră omagială de la Viena. De ce afinitatea pentru Republica Moldova?

Sunt invitat la Chişinău pe 10 şi 11 septembrie, la festivalul de operă Maria Bieşu. Noi n-am făcut un cadou Republicii Moldova, ci copiilor străzii, prin banii care s-au adunat cu ocazia spectacolului meu de adio, ca să zic aşa, din 26 iulie, în care cântăreţi şi dirijori celebri de la Domingo la Netrebko şi de la Mehta până la Pappano au cântat şi dirijat gratis. Aceste încasări, în jur de 200.000 euro, le-am donat fundaţiei părintelui Georg Sporschill pentru copiii săraci din Moldova.

Cunoaşteţi foarte bine şcoala românească de canto. Aţi remarcat în ultimul timp valori care nu ne sunt poate cunoscute?

Da, România are la ora actuală 3 tenori excepţionali, cum nici nu-mi amintesc în istorie să fi avut vreodată aşa de mulţi deodată, deşi întotdeauna am avut cântăreţi remarcabili şi foarte importanţi. Dar, Bogdan Mihai, care e la Stuttgart, prin Ştefan Pop, care a câştigat concursul Operalia Domingo la Milano, unde am fost şi eu în juriu şi prin Teodor Ilincăi, avem 3 tenori, dacă îl mai consider şi pe Tiberius Simu, care este la Leipzig şi pleacă acum la Frankfurt, avem chiar patru, plus cei care sunt în ţară. Şcoala noastră de canto este încă remarcabilă, deşi nu mai este nici pe departe ceea ce a fost acum 20-30 de ani. Din România vin întotdeauna cântăreţi importanţi. Ceea ce este trist, şi ceea ce din păcate nu s-a reuşit, este să-i atragem şi către instituţiile lirice de acasă. Faptul că aceşti cântăreţi sunt cunoscuţi în lume, nefiind cunoscuţi în România, ne arată trista situaţie a teatrelor muzicale din ţară.