Numele lui Jordi Savall se asociază cu excelenţa în domeniul interpretării muzicii vechi, de peste 30 de ani. Rolul celui ce alege acest teritoriu - puţin umblat - este unul extrem de complex, mergând de la cunoaşterea organologiei asociate vremurilor trecute la documentarea de tip muzicologic, de la definirea cadrului istoric în care au apărut anumite creaţii şi până la informarea cu privire la interacţiunea dintre grupurile sociale la un moment dat. Specialiştii muzicii vechi desfăşoară o laborioasă cercetare pentru a putea reclădi constructe sonore pierdute, uitate sau pe care, din motive mai mult sau mai puţin obiective, viaţa de concert le-a lăsat deoparte. Acesta este şi cazul exemplarului tratat asupra muzicii turceşti al lui Dimitrie Cantemir - cunoscut sub numele de Cartea ştiinţei muzicii -, pe care violistul, dirijorul şi compozitorul spaniol Jordi Savall, l-a transformat în fundament al unui proiect discografic, apărut la propria sa casă de discuri, Alia Vox, în noiembrie 2009. Din interviul acordat în exclusivitate pentru emisiunea Poveştile de succes ale muzicii, difuzată la Radio România Muzical (ce poate fi ascultată în reluare în 15 şi 22 august, de la ora 15,00), l-am redescoperit pe eruditul Jordi Savall, cercetător profund al tainelor muzicii vechi. De peste trei decenii, şi-a făcut un scop din a aduce în atenţia publicului un repertoriu aproape necunoscut şi de a pune în lumină un instrument plin de rafinament: viola da gamba. Împreună cu soţia sa, soprana Montserrat Figueras, a fondat de-a lungul timpului trei ansambluri specializate în repertoriul muzicii vechi: Hesperion XX, devenit o dată cu intrarea în noul secol, Hesperion XXI, apoi La Capella Reial de Catalunya şi Le Concert des Nations, toate primite fiind de public cu multă căldură atât în concerte, cât şi în înregistrări.

În anii 60, atunci când aţi început specializarea pe tărâmul muzicii vechi, erau foarte puţini cei care se arătau interesaţi de acest domeniu. Ce v-a încurajat să continuaţi? Nu aţi avut îndoieli că acest tip de muzică nu îşi va găsi adepţi?

Nu, pentru că muzica veche mi s-a părut foarte interesantă, ceea ce m-a făcut să nu-mi pun această problemă, ba dimpotrivă, atunci când am descoperit frumuseţea muzicii, în special a celei pentru viola da gamba scrisă de Couperin, de Marin Marais, de Bach, din Evul Mediu, Renaştere, am fost convins că va prinde.

V-aţi apropiat de muzică la început studiind violoncelul. Ce v-a oferit în plus viola da gamba, pe care aţi preferat-o violoncelului?

Trebuie să vă spun că primul contact cu muzica l-am luat cântând cu vocea. Apoi vocea mi s-a schimbat, nu mai puteam cânta cu glasul de copil şi aşa am ales violoncelul care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că semăna cu vocea, cred. După 8-9 ani de violoncel, spre finalul studiilor mele în timpul cărora am interpretat multă muzică pentru viola da gamba, în multe aranjamente pe care le descoperisem, m-am întrebat ce fel de instrument este acesta pentru care se scrisese o astfel de muzică. Şi aşa am descoperit viola da gamba, sunetul ei extraordinar. Prin asta am recuperat o voce, un timbru mai rar folosit, o voce care tăcuse în acea epocă pentru că nimeni nu o mai făcea să cânte.

Pentru a putea interpreta muzică veche în stilul original este necesară o cercetare amănunţită, de tip muzicologic. Aţi simţit nevoia de a aşterne pe hârtie rezultatele propriilor dumneavoastră studii?

Am făcut pentru fiecare disc, pentru fiecare proiect sau pentru concertele mele texte care să explice demersurile mele. Am comentat pe larg maniera şi sursele travaliului meu. Am o activitate la fel de importantă de concerte, de înregistrări, de cercetare şi în momentul de faţă nu văd nicio posibilitate de a publica eu însumi un astfel de studiu pentru că sunt în continuare foarte ocupat cu crearea unor noi proiecte. Dar cred că dacă voi avea în viitor răgazul necesar, îmi voi scrie într-o carte experienţele profesionale şi viaţa.

Din momentul în care aţi început să vă concentraţi asupra primului dumneavoastră proiect, legat de Marin Marais şi până la prima înregistrare au trecut 10 ani. Cum s-a derulat acest deceniu, pe scurt?

Între momentul în care am descoperit viola da gamba şi cel în care am realizat prima înregistrare au trecut într-adevăr 10 ani pe care i-am petrecut studiind sursele, în biblioteci, studiind lucrările, cântând şi descoperind în fiecare zi această muzică, împreună cu alţi interpreţi şi cu soţia mea, reflectând… Am trecut printr-o perioadă de creaţie şi de învăţare foarte importantă pentru că a fost momentul în care lucrurile s-au consolidat. Asta mi-a permis să am o concepţie personală, aprofundată asupra lor.

În ce măsură etapele procesului de documentare pe care le-aţi parcurs în primele dumneavoastră proiecte sunt reluate înainte fiecărui proiect nou?

Toate aceste etape pe care le-am parcurs în studierea muzicii mi-au fost utile în proiectele pe care le-am iniţiat. Beneficiez acum de munca depusă în ultimii 30-40 de ani pentru că viaţa este o secvenţă continuă în care ne folosim de cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului. Câteodată cei din jur sunt surprinşi că pot realiza atâtea proiecte diferite în cursul unui an, însă ei uită că lucrez la acestea de ani buni. În special proiectul Cantemir pe care l-am realizat în anul 2009 a fost precedat de 4-5 ani de studiu, de reflecţie asupra muzicii, asupra contextului. Am studiat muzica armeană, sefardă şi lucrurile s-au aşezat la locul lor în timp.

Proiectele dumneavoastră sunt în majoritate dedicate muzicii vechi occidentale. Vi s-a părut că intraţi într-o lume radical diferită în momentul în care aţi pornit proiectul "Istanbul - Dimitrie Cantemir: Cartea ştiinţei muzicii"?

Da, bineînţeles. Trebuie să vă amintiţi că eu m-am bazat în special pe repertoriul pentru viola da gamba în muzica occidentală. De la începutul studiului meu împreună cu Ansamblul Hesperion XXI, în anii 1970-72-73-74, am fost preocupaţi de legăturile dintre muzica occidentală şi cea orientală, pentru că prima noastră înregistrare pe care am realizat-o în acea perioadă pentru casa EMI, în colecţia Reflex, a fost un dublu album dedicat Spaniei creştine, catolice şi evreilor spanioli, sefarzilor. Exista multă muzică a sefarzilor conservată de tradiţiile orale, cu precădere în ţările orientale. În ţări ca Spania, unde populaţiile orientale precum cele musulmane şi cele iudaice au fost o parte importantă a culturii noastre timp de secole, avem o sensibilitate deosebită pentru aceste tradiţii, ceea ce ne permite să abordăm studiul şi apropierea faţă de aceste culturi, inclusiv faţă de cea otomană, într-o manieră mai sensibilă.

Istoricul de origine română Stefan Lemny, autor al volumului "Cantemirii - aventura europeană a unei familii princiare în secolul al 18-lea", apărut la Editura pariziană Compléxe, şi totodată al prezentării CD-ului dumneavoastră ce cuprinde lucrări din "Cartea ştiinţei muzicii" a domnitorului moldovean, a spus într-un interviu că în momentul în care v-aţi cunoscut eraţi deja de multă vreme în căutarea unei cărţi despre Dimitrie Cantemir. Cum s-a născut interesul dumneavoastră pentru Dimitrie Cantemir şi care au fost paşii acestei cercetări?

Cred că interesul meu pentru Cantemir a apărut o dată cu primele piese pe care le-am ascultat din creaţia lui, în 1989. Am început să cunosc colecţia pe care a alcătuit-o în epocă şi am fost surprins să observ aceste muzici orientale, de tradiţie orală, cu atât mai mult cu cât erau rezultatul culegerii nu a unui muzician turc, ci a unui cărturar român, care concepuse un studiu atât de interesant asupra muzicii otomane din acea vreme. Am fost foarte surprins. Acest lucru s-a transformat într-un adevărat şoc când am consultat un volum ce cuprindea piesele pe care el le-a cules, sistemul de notare pe care Cantemir l-a inventat, aproximând până aproape de perfecţiune maniera de interpretare a acestei muzici, tonalităţile, modurile, ritmurile, înălţimile, toate erau absolut formidabile. Şi toate acestea mi-au permis ca împreună cu interpreţii turci, marocani sau francezi, să aprofundez studiul acestei muzici.

·

Prin proiectul "Cartea Ştiinţei Muzicii de Dimitrie Cantemir şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene" s-a dorit prezentarea muzicii instrumentale savante de la curtea otomană din secolul al 17-lea, aşa cum a fost ea reţinută în lucrarea lui Cantemir, însă în dialog cu muzica tradiţională, a muzicienilor armeni şi a celor din comunitatea sefardă stabilită, după expulzarea lor din Regatul Spaniei în oraşe ale Imperiului Otoman, precum Istanbul sau Smirna. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu opera lui Cantemir trebuie spus că documentul la care ne referim - Cartea Ştiinţei Muzicii - a fost scris în limba turcă în perioada petrecută de cărturar la Istabul şi cuprinde pe de o parte un studiu extrem de amplu asupra muzicii otomane, în ceea ce priveşte teoria, stilul şi formele existente. Pe de altă parte, volumul conţine 355 de piese, dintre care 9 îi aparţin chiar lui Cantemir, scrise într-un sistem de notaţie inventat chiar de el. Cartea Ştiinţei muzicii reprezintă cea mai importantă colecţie de muzică instrumentală otomană a secolelor al 16-lea şi al 17-lea, pentru unii poate doar un document de arhivă.

Pentru acest proiect, aţi fost tentat dumneavoastră sau membrii Ansamblului Hesperion XXI să cântaţi pe instrumente specifice zonei islamice (tanbur, ney, ud, santur)?

Eu personal nu am cântat pe instrumentele pe care le-aţi amintit. Am cântat doar pe instrumentele pe care le cunosc de o viaţă, ce provin din Evul mediu şi sunt instrumente cu coarde. Este vorba despre rebab, vielă, care au pătruns în Europa, în secolele VIII-IX din lumea orientală. Deci în Evul mediu, aceste instrumente erau mânuite atât de către interpreţi occidentali, cât şi de cei orientali. Eu nu am făcut decât să învăţ felul în care ele sunt folosite în lumea din care provin, într-un mod specific: viela, lira cu arcuş şi să înţeleg raportul dintre registre. În privinţa celorlalte instrumente - ud, santur, ney, tanbur, canun - ele au fost mânuite de interpreţi specializaţi, pentru că este vorba de o tradiţie profundă, nu este un lucru care se învaţă uşor. Ansamblul acestor lucrări, aproximate după tradiţiile orale muzicale din Evul mediu, a permis acest rezultat într-adevăr deosebit, pentru că proiectul Cantemir pe care noi l-am realizat este o abordare modernă asupra muzicii din perioada otomană, nu pentru că este legat de tradiţiile actuale, ce constituie o deformare a celor din secolele al 8-lea şi al 9-lea, ci pentru că reprezintă o privire asupra secolului al 17-lea, văzut prin prisma Evului mediu şi a Renaşterii.

Deşi l-aţi intitulat "Dimitrie Cantemir. Istanbul. Cartea Ştiinţei muzicii", CD-ul este gândit ca un dialog între muzica instrumentală savantă de la curtea otomană din secolul al 17-lea, aşa cum a fost ea reţinută în lucrarea lui Cantemir, şi cea tradiţională, a armenilor şi a celor din comunitatea sefardă stabilită, după expulzarea lor din Regatul Spaniei în oraşe ale Imperiului Otoman, precum Istanbul sau Smirna. Care este semnificaţia acestui dialog?

Semnificaţia este aceea de a aminti că, spre deosebire de prezent, unde întâlnim o separare clară în muzică între cultura populară şi cea savantă, în acea epocă nu exista această separare. Pe atunci aceiaşi muzicieni interpretau creaţii populare şi savante şi exista o inspiraţie reciprocă între cele două culturi. Toate muzicile savante din Evul mediu şi din Renaştere sunt legate între ele. Am făcut aceste constatări în procesul de documentare, citind comentariile din textele de epocă, aşa cum sunt şi cele ale lui Cantemir, şi explicaţia că muzicienii de la curte, care erau favorizaţi, cei mai bine văzuţi, nu erau neapărat turci, ci unii precum Cantemir, care era român, sau alţii de origine sefardă, de origine greacă sau armeană.

Care au fost sursele dumneavoastră în privinţa sonorităţii muzicii acestui proiect?

Orchestraţia este bazată pe descrierile utilizate în epocă şi care continuă să fie utilizate şi astăzi. Ştim că deja în Cantigas de Santa Maria se menţionează că în Spania secolului al 12-lea se regăsea un melanj extraordinar între instrumente cu arcuş (vielă, rabab, rebeg), foarte diverse; avem totodată tot soiul de flaute, de rebab, canun, ţiteră, multe instrumente de percuţie. Nu este greu de imaginat această muzică, raportată la documente.

Care au fost criteriile în alegerea - dintre cele peste 350 de lucrări din "Cartea ştiinţei muzicii" - a pieselor pentru disc?

Criteriul a fost adesea acela al muzicii celei mai frumoase. Sunt conştient de asemenea că am avut o viziune oarecum particulară, nefiind o persoană de provenienţă otomană, ci cu un fel de a vedea lucrurile mai degrabă occidental. Prima mea alegere, în privinţa acestui proiect a fost aceea de a selecta lucrările care mi s-au părut cel mai uşor de înţeles pentru o ureche occidentală şi cele mai frumoase din acest punct de vedere. Pentru că am găsit lucrări foarte frumoase, dar în moduri atât de îndepărtate faţă de modurile actuale, încât deveneau foarte dificil de urmărit în ceea ce priveşte sensul melodic. Am fost conştient că realizez un proiect pentru un public larg, din Spania, din Franţa, Anglia sau Germania şi de aceea muzica trebuie să poată fi înţeleasă imediat. Am utilizat acele moduri care nu sunt foarte îndepărtate de ceea ce se poate asculta în ziua de azi. Este o alegere voluntară, marcată de o chestiune de gust personal. Dar cred că este importantă o primă apropiere faţă de această cultură, pentru a-i da o bună ocazie de a fi înţeleasă.

Prezentaţi proiectul Cantemir în concertele dumneavoastră. Au fost reacţii din public care v-au surprins vizavi de această muzică? Are succes?

Reacţiile pe care le-am receptat în toate ocaziile în care am prezentat acest program, precum şi ecourile pe care le-am avut cu privire la disc din partea specialiştilor, au fost entuziaste. Cred că toată lumea este uimită să descopere o muzică atât de frumoasă, de plină de energie, plină de nostalgie, cu mult caracter, foarte diferită de ceea ce cunoaştem în creaţia occidentală, şi în acelaşi timp să îl cunoască pe Cantemir care a fost o personalitate a epocii, cu o cultură impresionantă, multă ştiinţă şi muzicalitate. Cred că era momentul să se afle despre acest cărturar, cu vederi largi, iar la acea epocă era cu adevărat un personaj european, deschis tuturor culturilor europene.

În acest an Istanbulul este una dintre capitalele culturale europene. Aţi avut în vedere acest lucru când aţi demarat Cd-ul Cantemir?

Nu am fost conştient de acest lucru. A venit într-un moment potrivit, dar a fost opera hazardului această coincindenţă în ceea ce priveşte apariţia discului şi statutul de capitală culturală al Istanbulului. Este o întâmplare fericită că după cei 10 ani în care am lucrat la acest proiect să se întâmple aşa.

La ce anume lucraţi acum? Ce alte proiecte aveţi în pregătire?

În acest moment lucrăm şi prezentăm un proiect cu totul diferit. Se intitulează Royaume oublié şi aduce un omagiu culturii occitane şi Quatarului, o regiune care odată era considerată eretică, iar credincioşii creştini erau persecutaţi într-o manieră îngrozitoare. Este un omagiu adus acestei culturi şi victimelor acestor persecuţii. Celălalt proiect la care lucrăm vizează legătura dintre Spania şi Lumea nouă, muzica din Mexic, din America de Sud, stabilind o relaţie între muzica secolelor al 16-lea şi al 17-lea şi tradiţiile care au fost continuate în aceste ţări sud-americane şi care sunt încă de actualitate. Mai lucrăm la alte proiecte axate pe muzica clasică precum Misa în si minor a lui Bach, proiecte tratând muzica la curtea lui Ludovic al XV-lea şi altele.

Vă mulţumesc pentru acest interviu şi sper că vom avea ocazia să vă ascultăm cu proiectul Cantemir, aici, în România, în adevărata ţară a lui Dimitrie Cantemir.

Da, asta ar fi pentru mine o mare, mare plăcere. Ştiu că sunt în curs anumite demersuri în acest sens şi sper că aceasta se va întâmpla în curând.