ACUM:
0.00
Nocturn jazz
Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Pianistul Paul Lewis la BBC Proms

Bookmark and Share
Publicat: joi, 29 Iulie 2010 , ora 13.12

Printre concertele din cadrul Festivalului BBC Proms transmise în direct de Radio România Muzical se numără și cel de joi, 29 iulie 2010. Orchestra Simfonică din Birmigham, sub bagheta lui Andris Nelsons îl va avea ca solist în Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven pe Paul Lewis. Născut la Liverpool în 1972, muzicianul a studiat inițial violoncelul – singurul instrument ce putea fi studiat în școala unde învăța. La vârsta de 14 ani a fost acceptat la o școală de muzică din Manchester, unde a ales să studieze pianul. A fost începutul unei cariere în continuă ascensiune, despre care Paul Lewis ne-a vorbit în cadrul unui interviu.


Ați menționat anterior că sunteți primul muzician din familie. Cum v-ați apropiat de muzică și cum a avut loc debutul carierei dumneavostră?

Am descoperit muzica clasică singur, în biblioteca audio aflată lângă casă. Totul s-a petrecut treptat, chiar sunt recunoscător pentru faptul că nu a fost “dintr-o dată”: câteodată câștigi un concurs și brusc totul trebuie să meargă de la sine. Din acest punct de vedere mă bucur că am putut să îmi construiesc cariera pas cu pas, cred că este cea mai bună modalitate de a o putea susține de-a lungul vieții.


Sunteți în acest an solist la BBC Proms într-un număr de patru concerte. Ce semnificație are acest festival pentru dumneavoastră?

Este un festival foarte special, cu o atmosferă absolut unică. După cum știți, Royal Albert Hall din Londra este o sală deosebită, atât pentru modul în care arată, cât și pentru ceea ce transmite. A cânta la BBC Proms este un moment important, ești cuprins de atmosfera evenimentului. Pentru mine, participarea la acest festival este întotdeauna un lucru deosebit, dar să cânt toate concertele pentru pian de Beethoven este cu atât mai special.


Ce ne puteți spune despre colaborarea cu Orchestra Simfonică din Birmingham și dirijorul său, Andris Nelsons?

Cu această orchestră am concertat anterior, iar cu Andris Nelsons colaborez pentru prima dată. Marți (27 iulie 2010) am avut prima repetiție, miercuri am avut un concert în Birmingham iar joi la BBC Proms. Repetiția a fost foarte reușită, Andris Nelsons pare a fi un dirijor cu care se lucrează minunat și aștept să continuăm această colaborare în cadrul concertelor.


Este pentru prima dată când o integrală a Concertelor pentru pian de Beethoven este interpretată în cadrul BBC Proms. Ce semnificație are această premieră în cariera dumneavoastră?

Este un privilegiu pentru mine și, desigur, un moment special. Mă gândeam de mult să interpretez această integrală la BBC Proms și am lucrat în această privință. Voi încerca să profit de ocazia pe care o am și să mă bucur de aceste momente.


Ați înregistrat de asemenea o integrală a Sonatelor pentru pian de Beethoven. Ce viziune aveți asupra muzicii acestui compozitor?

Cred că integrala Sonatelor pentru pian ne oferă o ocazie importantă de a pătrunde caracterul beethovenian. Desigur, nu este vorba de un tablou complet – de exemplu, integrala cvartetelor de coarde ne oferă o viziune diferită a personalității sale. Dar repet, pentru că Beethoven era pianist, Sonatele ne oferă o perspectivă semnificativă asupra vieții, personalității și caracterului beethovenian. În ceea ce mă privește, nu încerc să-mi evidențiez personalitatea, ci să să aflu ceea ce Beethoven a vrut să spună în fiecare lucrare.

Ați fost unul dintre elevii preferați ai lui Alfred Brendel și ați afirmat că v-a luat mult timp să învățați cum să asimilați lecțiile sale. Cum v-a influențat maestrul Brendel din punct de vedere pianistic?

Este greu să spun exact cum m-a influențat, au fost foarte multe lucruri care m-au inspirat atunci când lucram cu el. Prin afirmația pe care ați amintit-o am vrut să spun că atunci când ai de-a face cu o personalitate muzicală atât de puternică precum Alfred Brendel trebuie să încerci să-i traduci ideile pentru a extrage ceea ce este semnificativ pentru tine. Deoarece a încerca să le copiezi ar fi un dezastru. Să găsesc ceea ce este important pentru propria personalitate și concepție muzicală – asta am încercat eu să fac.


Ați fondat de asemenea Festivalul Internațional Midsummer Music. Ne puteți da mai multe detalii?

Da, în 2009, soția mea și cu mine am înființat acest festival de muzică de cameră, desfășurat într-o zonă rurală din apropierea Londrei. A fost un succes și am continuat și în 2010, cu doar o lună în urmă. Sper că îl vom organiza anual. În ediția viitoare avem ca invitați muzicieni deosebiți, într-un cadru deosebit: Biserica în care au loc concertele poate primi ca public un număr de doar 160 de persoane. Este vorba de un festival special, într-un cadru extrem de plăcut și totodată intim.


Agenda dumneavoastră este una plină, vă putem asculta în săli de concerte din toată lumea. Ne puteți dezvălui câteva dintre proiectele la care veți lucra în viitor?

Următorul proiect mare este o integrală a lucrărilor pentru pian de Franz Schubert, de asemenea, cele trei cicluri de lieduri alături de Mark Padmore. Acest proiect debutează la începutul lui 2011 și se va desfășura pe o perioadă de aproximativ 2 ani. În paralel vor avea loc desigur concerte, dar mă voi concentra în principal pe realizarea acestui proiect.

Interviu realizat de Andreea Chiselev