ACUM:
0.00
Nocturn jazz
Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Ca între prieteni cu... dirijorul Valeri Gergiev

Bookmark and Share
Publicat: luni, 12 Iulie 2010 , ora 10.20
O întâlnire cu Valeri Gergiev cred că este un privilegiu pentru oricine, meloman sau nu, jurnalist sau nu, așa că am așteptat cu emoție întâlnirea cu dirijorul rus organizată de Festivalul de la Dresda. În 25 mai 2010, cu 3 ore înainte de concertul pe care Orchestra Teatrului Mariinski urma să-l susțină la Palatul culturii din Dresda sub bagheta sa, Valeri Gergiev a venit la o neconvențională conferință de presă, mai curând o întâlnire ca între prieteni.

Am extras cele mai interesante fragmente din discursul lui Valeri Gergiev, care a avut amabilitatea de a-mi vorbi, la final, și despre proiectatele sale concerte din Festivalul Enescu 2011. Un prim subiect de discuție a fost premiul Festivalului de la Dresda, oferit în fiecare an unei personalități proeminente a muzicii, în același timp preocupată de promovarea tinerilor interpreți - premiul Glashutte, după numele sponsorului, în valoare de 25.000 euro.


Ce va face Valeri Gergiev cu acești bani?

În momentul în care am primit acest premiu, am hotărât să ofer acești bani Concursului Ceaikovski de la Moscova; comitetul de organizare se întâlnește acum, în iunie, dar eu am anunțat mai devreme hotărârea mea; rămâne de stabilit dacă oferim premii unui laureat din fiecare categorie: vioară, canto, pian, violoncel, dar nu vreau să iau singur această hotărâre finală în ce privește concursul de anul viitor din 2011.

Poate nu știți, dar de la dispariția lui Slava Rostropovici, rolul de președinte al acestui concurs a fost preluat de mine, tocmai pentru că Slava își dorea foarte mult ca acest concurs să revină la strălucirea de odinioară, să reprezinte ceva foarte important pentru tinerii interpreți de astăzi, un adevărat simbol pentru muzica clasică.

Concursul Ceaikovski a continuat să impună nume importante; unul dintre laureații lui este pianistul ce evoluează în concertul din 25 mai 2010 de la Dresda: Denis Matsuev, cel care a câștigat medalia de aur a competiției în urmă cu 12 ani. Am început să lucrăm împreună de curând, dar deja am realizat un turneu de mare succes în Statele Unite ale Americii și Canada, dar și Japonia, ca și în Germania și Franța. Am lansat deja două CD-uri împreună, ambele orientate asupra unui repertoriu mai aproape de contemporaneitate; Denis Matsuev își schimbă în acest moment repertoriul, trecând de la Concertul de Ceaikovski, la Scedrin, Szymanovski, Richard Strauss, Șostakovici, ceea ce este important. El este încă un pianist tânăr, iar tinerii trebuie să știe ca muzica clasică nu este reprezentată doar de câteva nume de genii: Brahms, Ceaikovski, Sibelius - aceștia doar sunt autorii unor lucrări de mare popularitate. Și concursul Ceaikovski de la Moscova este gândit acum tocmai în ideea lărgirii repertoriale, a varietății repertoriale.

Iată, i-am spus lui Matsuev: "De ce nu înveți Capriccio de Stravinski?" "Nu am studiat-o niciodată." "Atunci, fă-o". A învățat această lucrare și a cântat-o acum câteva săptămâni la New York, în Festivalul Stravinski.


Cred că este foarte important să-i ajutăm pe tinerii muzicieni, pentru că și noi am fost ajutați la rândul nostru; îmi aduc aminte de Evgheni Mravinski, care nu mi-a fost niciodată profesor - a murit în 1988, dar eu știu și Dumnezeu știe câtă influență a avut asupra mea, uriașă. Datorită lui și orchestrei lui - eram atunci student, aveam 18-19 ani, am învățat ce înseamnă o orchestră bună, ce înseamnă calitatea sunetului, ce înseamnă interpretare, care este forma de simfonie, ce înseamnă dinamică și controlul ei, ce înseamnă timbralitate într-o orchestră - că o vioară sună altfel decât mai multe, și o grupă de viori sună altfel decât o partidă întreagă. Așadar, deși Mravinski nu mi-a dat nicio singură lecție, îl consider totuși cel mai important profesor al meu.


Este foarte important să-i ajutăm pe tinerii interpreți și de fiecare dată când simt că este ceva acolo cu vreunul din ei, acționez imediat. A fost cazul Annei Netrebko, dar și al celor trei băieți, ca să le zic, cei trei mușchetari: Vengerov, Kissin, Repin. Maxim Vengerov avea 11 ani, Engheni Kissin 13 - atunci i-am auzit prima oară și a fost sigur decizia mea să cântăm împreună și i-am adus în Germania, în Anglia, în Franța, pentru că am fost de-a dreptul șocat cât de buni erau, nu numai tehnic, ci și emoțional și artistic, cât de devreme erau pregătiți să cânte pentru public. Ceea ce nu le-a ucis viitorul, toți trei au devenit figuri importante.


Am cântat cu Anna Netrebko în 23 mai 2010 la Sankt Petersburg, în cadrul Festivalului "Nopți albe" care a debutat în 21 mai și care merge foarte bine. În iunie voi fi acolo aproape tot timpul. Acesta este cel mai mare festival dintre cele șase de care mă ocup și are o istorie de 17 ani, deja.

Festivalul Nopți albe aduce multe puneri în scenă noi, pentru operă și balet. Este mult public venit de pretutindeni din străinătate în lunile mai-iunie și chiar o parte din iulie.


Când aveam 7 ani, nu mă gândeam deloc la muzică clasică. Într-un fel, mama a reușit să mă facă să devin interesat de muzică, mai ales că eu nu prea înțelegeam de ce trebuia să stau o oră la pian și să fac game. Pe lângă faptul că era foarte atentă la recomandările profesorilor mei, a luat foarte serios în seamă și recomandarea profesorului meu de pian de a studia dirijatul de orchestră.


Când mi s-a spus că voi fi dirijor am fost de-a dreptul uimit. Nu spun că era o veste proastă, dar pur și simplu, mintea mea era în altă parte. Jucam fotbal pe stradă, într-o zonă - Osetia de sud - unde fotbalul este de altfel foarte popular; nu contează dimensiunea mingei, minge doar să fie. Doar mai târziu am înțeles că muzica este destinul meu - sună ușor patetic, știu - dar cumva mi-am dat seama că vreau să cânt la pian și apoi că dirijatul nu este un lucru atât de rău. Era însă foarte dificil, mi se spunea să cânt partitura pentru orchestră, ori aceasta înseamnă treizeci de portative simultane în loc de două la pian, așa că nici nu știam unde să mă uit. A fost destul de greu vreo doi ani. Însă profesorul meu de dirijat de la Sankt Petersburg, celebrul domn Musin m-a ajutat, era foarte implicat alături de studenții săi. Într-o zi mi-a spus: "Știi, primii 70 de ani sunt mai grei. Apoi va fi mai ușor".


Am avut zece concerte de caritate după tragedia de la Beslan din 2004, cu prietenii mei, Domingo, Hvorostovski, Repin, Anna Netrebko. Orchestra Filarmonicii din Viena a avut de asemenea două concerte de caritate atunci sub conducerea mea. Dar aceasta nu este politică. Sunt din Osetia, știu exact despre ce este vorba în această situație, chiar cei care nu știau, cumva, au aflat ulterior. Cred că și comunitatea internațională și-a dat seama că nu a fost vorba despre un scenariu în negru și alb. Muzicienii nu trebuie să facă declarații politice, nu este deloc nevoie de ele, dar eu am văzut părinții care și-au pierdut copiii și copiii care și-au pierdut părinții și vorbesc limba osetă. Așa că nu trebuie să aflu adevărul de la Televiziunea Rusă sau CNN, pot să aflu de la oamenii pe care-i cunosc de 40 de ani și locuiesc acolo. Nu amestec politica cu umanul, nu este ceea ce am vrut să fac. Sunt milioane de oameni care pur și simplu doresc să trăiască în pace și nu reușesc să atingă acest deziderat, pentru că dacă politicienii care îi conduc nu pot face asta, nu este nicio șansă de pace pentru populație.


Dacă oamenii îți spun că ești influent, este foarte multă responsabilitate pe umerii tăi, pentru că trebuie să facem ceva care să schimbe lumea în mai bine. Trăim într-o lume în care se pun multe întrebări importante: în primul rând, dacă lumea noastră este sustenabilă, în sensul calității, vorbind aici despre apă, mâncare, însă Bill Clinton este preocupat de sustenabilitatea lumii în întregimea ei, iar eu consider că este un om inteligent și experimentat, deci ar trebui să ne preocupe și pe noi frământările lui.

La această gală - Times desemnându-i pe cei mai influenți 100 de oameni ai planetei, am stat alături de Elton John, dar a fost ca și cum aș fi stat alături de dumneavoastră, nu mi-am pierdut deloc capul din această cauză. Acum câțiva ani și Anna Netrebko a fost pe această listă; muzica clasică trebuie să fie reprezentată în toate listele serioase importante, noi credem că prin aceste apariții servim muzicii; muzica este importantă pentru noi și sperăm că este importantă și pentru alte milioane de oameni din lume.


Este important pentru mine să continuu la Mariinski. În 2010 va începe cea de a 228-a stagiune. A început ca un teatru imperial, bineînțeles, sub o prințesă germană, Ecaterina cea Mare, cea care 1783 scria un decret: "Se va înființa un teatru imperial pentru cânt și dans", și așa a început. De-abia în 1860 Mariinski a fost construit așa cum îl vedem astăzi, înainte era un teatru de lemn, așa cum erau peste tot în Europa.


A defini influența mea este foarte simplu: dirijez mult mai des decât alți dirijori. Dirijez circa 200 de concerte pe an, ceea ce este o cifră astronomică, însă 30-40% dintre aceste concerte le dirijez pro bono pentru un public tânăr și foarte tânăr, mă refer aici la copiii care vin la concert cu bunicii sau părinții. Eu am inventat Festivalul de la Moscova al cărui concept s-a schimbat repede: avem un tren charter care ne ducem către orașe mari ca Ekaterinburg, Samara, Novosibirsk, Murmansk, Arhanghelsk - acestea sunt orașe mari cu mai mult de un milion de locuitori în care cântăm două concerte; la unul dintre ele, intrarea este gratis. Este cererea mea ca la aceste concerte să nu vină oficiali, birocrați, agenți, manageri, doar oameni care poate nici nu știu încă ce este o orchestră simfonică, dar și copii de la școlile de muzică.


Când a început criza, am oprit alte achiziții și am cumpărat doar o colecție nouă de instrumente cu coarde pentru orchestra Mariinski. A fost multă discuție în teatru, pentru că și un scaun sau o ceașcă sunt importante, însă în vremurile de criză, eu cred că ne trebuie în orchestră o vioară Stradivarius sau un violoncel Guarneri. Nu am venit la Dresda cu toate aceste instrumente, dar cu câteva dintre ele, da. Aceasta este o altă fațetă a influenței mele, pentru că nu oricare director muzical din lume poate realiza asta, pentru că se poate ca superiorii lui să creadă că alte lucruri sunt importante. Însă iată, eu am spus: avem nevoie de o sală nouă și chiar dacă unii s-au împotrivit, eu am mers mai departe. Și dacă privești tabloul general, îți poți da seama că eu am avut dreptate: cu instrumentele, cu sala, acum clădim un al doilea teatru, să sperăm că va merge bine și că vom avea o acustică bună.


Am fost la București de patru-cinci ori deja. De fiecare dată mi-a plăcut să lucrez cu muzicienii, artiștii români, am mare respect pentru interpreții români importanți. Voi dirija Enescu, am dirijat deja Enescu. Va fi o mare plăcere pentru mine și pentru colegii mei.
Cristina Comandașu