Ion Marin este unul dintre cei mai apreciaţi dirijori în România şi în străinătate. În urmă cu puţin timp, Ion Marin s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, dirijând concertul ce a închis stagiunea instituţiei la Waldbühne, ocazie cu care a colaborat pe scenă cu celebra soprană Renée Fleming. Concertul a putut fi urmărit şi în România, pe ecranul unui cinematograf bucureştean, dar şi prin intermediul unui important post de televiziune specializat pe muzica clasică.

Despre acest succes răsunător, dar şi alte gânduri ne-a oferit într-un interviu maestrul Ion Marin, chiar în ziua când a împlinit 50 de ani:

La mulţi ani, maestre Ion Marin!

Mulţumesc.

În ce dispoziţie întâmpinaţi acest moment aniversar?

Într-o bucurie care sper să nu fie legată neapărat de ziua mea de naştere, ci de trăirile artistice pe care le-am avut în ultima vreme, şi de cele pentru care mă pregătesc, pentru dragostea cu care mă simt înconjurat în familie şi de cei dragi. M-am trezit de dimineaţă mulţumindu-i spontan lui Dumnezeu pentru bucuria pe care mi-a dat-o şi am simţit viaţa nu ca pe o scurgere a timpului, ci ca pe o şansă extraordinară de a ne căuta fericirea după puţinele sau multele noastre puteri, dar oferită ca un dar pe care îl primim şi pentru care trebuie să mulţumim.

Vorbind despre succesele recente, ce a însemnat pentru dumneavoastră concertul care a închis stagiunea Orchestrei Filarmonicii din Berlin şi cum a fost colaborarea cu soprana Renée Fleming?

Concertul a fost o realizare trăită cu ochii deschişi a unui vis pe care, probabil, orice copil care începe să studieze un instrument şi trece prin furcile caudine ale celor 20 de ani de studiat muzică îl doreşte, ştie că există. A fost mai mult decât un vis împlinit; separarea dintre vis şi realitate a fost depăşită. Am trăit-o cu o enormă emoţie, cu o enormă bucurie pentru tot publicul care era acolo.

Colaborarea cu Filarmonica din Berlin mi-a dat, ca întotdeauna când am lucrat cu ei, bucuria identificării dirijorului cu orchestra pe care probabil numai Orchestra din Berlin, atunci când iubeşte pe cel care-i stă în faţă, poate să o dea. Cu Renée Felming înţelegerea a fost perfectă şi ne-am acordat unul celuilalt, atunci când am ieşit pe scenă, libertatea de a fi noi înşine şi de a putea face muzică dincolo de toate aspectele tehnice, lăsând loc inspiraţiei momentului. Şi inspiraţia există, când este eliberată astfel, după multe, multe ore de muncă. Iar bucuria când te simţi liber pe scenă este extraordinară.

Ce proiecte figurează pe agenda dumneavoastră în viitorul apropiat şi pe când o revenire pe scenele româneşti?

Venirea în România am avut-o cu concertul de la Berlin care a fost transmis în direct de cinematograful care transmite şi de la Metropolitan şi de la alte instituţii. O revenire pe scenele româneşti mă entuziasmează în măsura în care pot să revin în România cu ceea ce fac eu, de fapt, în tot timpul anului respectiv; n-aş îndrăzni să spun, dar, de ce nu, cu Orchestra de la Berlin sau cu cea de la Viena, ori cu Philarmonia din Londra, pentru că acestea sunt orchestrele pe care le dirijez. Să sperăm că se va produce; nu văd de ce nu s-ar produce lucrul ăsta.

Proiectele sunt, slavă Domnului, foarte multe: am un turneu important în luna septembrie cu Orchestra Filarmonicii Cehe, am deschiderea stagiunii la Londra cu Philarmonia, după aceea la Copenhaga cu Orchestra Regală Daneză, la Scala din Milano, la Sankt Petersburg cu Orchestra Filarmonicii de acolo... Sunt lucruri care mă bucură pentru că viaţa mea este, de fapt, în interiorul muzicii; nu pot să spun decât că sunt foarte fericit că nu am nici o clipă gândul la ceea ce se cheamă într-un mod atât de prozaic "carieră", ci mă bucur de acest dar de a mă putea dedica muzicii cu toată inima. Cariera este apoi o consecinţă şi, sigur, este extraordinar că este aşa, acesta este un răsfăţ la adresa mea din partea lui Dumnezeu.

Anul trecut aţi fost directorul Festivalului Dvorak din Praga. Veţi conduce acest festival şi în anul 2010?

Pentru că am o colaborare pe termen lung cu Filarmonica Cehă, continui să contribui la organizarea Festivalului Dvorak într-o calitate mai mult sau mai puţin oficială. Mă ocup de invitarea artiştilor străini şi de concertele Filarmonicii Cehe. Nu-mi doresc o funcţie oficială pentru că aceasta presupune foarte multă birocraţie, dar continui, într-adevăr, şi în anul 2010 şi în anul 2011 şi, să sperăm că pe cât mai mulţi ani. Este un festival pe care l-am deschis la prima ediţie şi de care mă leagă o enormă tandreţe.

La Bucureşti circulă zvonul că aţi avut discuţii cu reprezentanţi al Filarmonicii "George Enescu" pentru o viitoare colaborare. Puteţi confirma acest lucru?

Tot ce pot să vă spun este că orice eventuală colaborare presupune un realism al realizării. Zvonurile le-am auzit şi eu, circulă într-adevăr. Ştiu că Filarmonica este într-un proces de a se căuta pe ea însăşi ca instituţie, ca orchestră. Dacă în efortul lor de a tinde spre mai bine voi putea într-un anumit moment să fiu de folos, sigur că o voi face cu mare plăcere. Dar, în muzică minunile nu se întâmplă niciodată de azi pe mâine. E nevoie de timp, e nevoie în primul şi în primul rând în România de respectul faţă de Filarmonică al întregii ţări, al structurii politice şi sociale.

Sper din tot sufletul că momentul descoperirii de către România a valenţelor vieţii culturale ca potenţial de imagine în întreaga lume şi în primul rând de primenire a valorilor morale în interiorul societăţii, este pe cale să vină. România are un potenţial cultural enorm care are, însă, nevoie ca de aer de respectul şi de susţinerea structurilor de conducere şi de organizare ale ţării.