ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu Mischa și Lili Maiski

Bookmark and Share
Publicat: luni, 5 Iulie 2010 , ora 11.57

Am avut privilegiul de a asista la un recital susținut de celebrul violoncelist Mischa Maiski și de fiica sa, pianista Lili Maiski, în cadrul Festivalului de la Dresda. Pe scena Semperoper, în 24 mai 2010, cei doi au propus un program alcătuit exclusiv din lucrări ruse - miniaturi de Glinka, Rimski Korsakov, Rubinstein, Ceaikovski, Rahmaninov, dar și Sonata op.40 de Dmitri Șostakovici.

Evident, programul a fost ales în concordanță cu tema Festivalului de la Dresda - Rusia. Însă pentru cei care nu cunosc aspecte biografice legate de Mischa Maiski, cel care în 1970 a fost închis de comuniști pe motive politice, aceasta este o temă dureroasă, așa că prima întrebare a venit firesc.


Care este adevărata Rusie, Rusia fiind tema Festivalului de la Dresda din 2010, țara care v-a trimis la închisoare din motive politice sau țara lui Ceaikovski, Rahmaninov, compozitorii pe care i-ați interpretat în recitalul pe care l-ați susținut la Dresda în 24 mai 2010?

Mischa: Este o întrebare dificilă. Pentru mine, pentru că sunt muzician, muzică rusă îmi rămâne foarte aproape de inimă, de fapt, la fel ca muzica rusă, cea franceză sau oricare altă muzică, dar când cânt Rahmaninov, Ceaikovski sau Șostakovici, mă simt total absorbit de această muzică, deci într-adevăr, aici este adevărata Rusie, sufletul și spiritul rusești care răzbat din această muzică.


Care este repertoriul dumneavoastră preferat? Ați înregistrat multă muzică rusă, dar cântați și mult Bach…

Mischa: Da, desigur. Vedeți, pentru mine, lucrarea preferată este cea pe care o cânt în următorul recital; când cânt Șostakovici, este clar compozitorul meu preferat, dar când cânt Bach, nu-mi pot imagina muzică mai mare decât aceasta. Când cânt Rahmaninov simt în același fel, dar și în cazul lui Brahms, Schubert, Dvorak. Nu poți compara, toată această muzică este unică, fiecare lucrare în parte.


Este prima oară când v-am ascultat cântând alături de fiica dumneavoastră. O întrebare pentru amîndoi: cum este să cântați în familie, din punct de vedere al tatălui, din punct de vedere al copilului?

Mischa: Pentru mine, în orice caz, este un vis devenit realitate. Încă dinainte de a se naște Lili, visam la acest lucru.


Putem vorbi despre autoritatea tatălui ?

Mischa: Este vorba despre autoritatea muzicii. Noi doar facem tot posibilul să împărtășim cu publicul bucuria, dragostea și frumusețea muzicii. Este foarte simplu…

Lili: Nu cred că autoritatea are prea multe de a face cu muzica….


Mă gândeam doar că într-o familie tradițională, tatăl este figura autoritară…

Lili: Dar în muzică nu contează dacă suntem tată, fiică sau frate. Este doar muzica. Acest gen de relație nu contează în interpretare.


Deci, cum este pentru tine să cânți cu tatăl tău?

Lili: De asemenea, un vis devenit realitate, nimic nu-mi pare mai natural decât asta; cânt cu mulți alți muzicieni, dar când cânt cu tata este ca și cum aș reveni la rădăcinile mele.


Să ai un asemenea tată, să porți un nume ca Maiski este important pentru tine, ca tânără muziciană? Este mai greu sau mai ușor?

Lili: Ca multe alte lucruri în viață, acest fapt are și aspecte pozitive, dar și negative. Mă consider norocoasă că m-am născut în această lume ca fiica tatălui meu, acest lucru mi-a dat șansa de a cânta cu mulți mari interpreți, dar pe de altă parte, purtând acest nume, lumea așteaptă de la mine un anumit nivel, și fiecare are dreptul la propria opinie…


Deci de fapt nu este atât de ușor?

Lili: Este tatăl meu, dacă ar fi fost un instalator sau un fermier, l-aș fi iubit la fel de mult.


Când veți cânta din nou împreună?

Mischa: Vom apărea în Festivalul Marthei Argerich de la Lugano, apoi în Spania, în Japonia, Italia, Croația.


Dacă veți fi invitați să cântați împreună în România, ați accepta?

Lili: Desigur.

Mischa: Cred că nu am răspuns încă unui email care îmi propunea un recital la București.

Lili: Mi-ar plăcea să vin în România.

Mischa: România este un loc foarte special.


De ce spuneți asta?

Mischa: O, este foarte special. De fapt, fiecare loc este special în felul lui. Dar totuși, este ceva cu România, dar cred că ddumneavoastră știți mai bine. Am câțiva prieteni români, muzicieni pe care îi admir foarte mult. Unul dintre partenerii mei favoriți de recital, încă din timpul studenției, este Radu Lupu. Chiar zilele trecute m-a sunat fiul meu, fratele lui Lili, de la Viena, imediat după un recital al lui Radu Lupu și nu avea cuvinte să-mi povestească despre acest recital, atât de impresionat fusese.

Lili: Eu cunosc mulți muzicieni tineri români. De exemplu, Mihaela Ursuleasa, dar nu am cântat niciodată împreună.

Mischa: Da, este absolut minunată. Aveți o mare tradiție.


Ați cântat vreodată o lucrare de Enescu?

Mischa: Din păcate, nu. Dar știți ceva, chiar în noaptea asta am visat - era un coșmar - că trebuia să învăț în 2 zile Sonata pentru vioară și pian, a treia, a lui Enescu. M-am trezit transpirat tot - a fost chiar noaptea trecută, sincer. Am fost solicitat să cânt o lucrare de Enescu pentru violoncel și orchestră - Simfonia concertantă. Trebuia să o cânt în festivalul Enescu, dar n-am reușit să o învăț și în cele din urmă a cântat-o David Geringas.


Dar totuși aveți de gând să învățați o lucrare de Enescu?

Mischa: Sper, pentru că este un compozitor foarte mare, dificil, da, dar așa este viața.

Lili: E un compozitor foarte dificil, am încercat să citesc partitura pentru pian din a treia Sonată pentru pian și vioară, dar nici nu am început bine, atât de dificilă era.


Aveți o mulțime de concerte. La fiecare 2-3 zile cântați în altă parte. Ce vă motivează să duceți o viață atât de obositoare?

Mischa: Este foarte simplu, muzica însăși, marea muzică, apoi publicul și legătura care se creează între public și un compozitor prin mine, este un sentiment incredibil. Când publicul este atât de entuziast cum a fost astăzi la Dresda, este un privilegiu să poți să împărtășești cu atâția oameni tot ceea ce știi, ce înțelegi și ce iubești dintr-o muzică atât de mare. Îți dă o mare satisfacție și foarte multă energie.


Și nu obosiți niciodată? Vă luați vreodată vacanțe?

Lili: Este Superman.

Mischa: Ei, bineînțeles, sunt foarte obosit când mă gândesc la situație în sine, dar când cânt, uit de ea.


Cred că este important pentru oricine să aibă propriile reguli de viață. Care sunt ale dumneavoastră?

Mischa: Cred că este foarte important să fii sincer și să faci ceea ce simți. De exemplu, există o întreagă discuție despre cum se cântă Bach astfel încât să recreezi autenticul, ce-o mai fi însemnând și asta. Este o lungă și importantă discuție. Dar eu cred foarte mult în autenticitate, însă în autenticitatea emoțiilor, în muzica ce vine din inimă. Asta înseamnă autenticitate pentru mine. Și este important ca tot ceea ce faci, să faci cu dragoste.


Cum s-a schimbat lumea muzicală de la debutul dumneavoastră până astăzi?

Mischa: Depinde din ce punct de vedere privești. Există o continuitate, pentru că marea muzică este aceeași…


Mă gândeam din punct de vedere al tinerilor interpreți, ca Lili, că nivelul este foarte înalt… De asemenea marketingul și relațiile publice sunt foarte importante.

Mischa: Da, din punct de vedere al industriei muzicale, lucrurile sunt foarte schimbate. Acum, depinde ce înțelegeți prin «nivel», pentru că într-adevăr, din punctul de vedere tehnic al interpretării, nivelul este foarte înalt. Sunt atâția și atâția instrumentiști care cântă foarte bine. Pe de altă parte, când vorbim despre personalitate în muzică, lucru care pentru mine este cel mai important, aceasta este din ce în ce mai rară. În trecut, fiecare interpret avea o individualitate foarte pronunțată. În zilele noastre, aceasta este mult mai rară.

Lili: Dacă ne gândim la generațiile vechi, nu mai sunt oameni ca aceia…

Mischa: Să luăm de exemplu concertul pentru vioară de Mendelssohn, interpretat de violoniști diferiți. Este uimitor cât de diferite erau în trecut interpretările: Kreisler, Heifetz, Oistrah, Menuhin, Milstein. Și astăzi avem mulți violoniști, unii dintre ei sună minunat, dar într-un fel sunt cu toții la fel.


Îmi puteți da un nume de artist tănâr care este bun în sensul despre care tocmai ați vorbit? I-ați recomanda pe Lang Lang și Vadim Repin cu care apăreți pe cel mai recent CD al dumneavoastră?

Mischa: Da, bineînțeles, dar mai sunt și alții: doi violoniști cu care colaborez deseori: Janine Jansen și Julian Rachlin; cântăm împreună destul de frecvent și pentru mine sunt doi muzicieni extraordinari. Dar probabil mai sunt și alții, de care poate, acum, nici nu știu.


De ce are nevoie un tânăr artist pentru a ajunge la standardul de artist pe care îl are Mischa Maiski, de exemplu, acum? Sunt suficiente talentul și munca, sau mai trebuie ceva?

Lili: Este foarte complicat - este o combinație de factori atât de diferiți: talentul este obiectiv, dar fiecare muzician are nevoie să investească o mulțime de timp în meseria sa. Pentru mine a contat foarte mult că am avut ocazia să cânt muzică de cameră în compania unor mari interpreți, învățând foarte mult de la ei. Nici nu era necesar să vorbim, ci doar să cântăm. Și să apar alături de tatăl meu a contribuit de asemenea foarte mult, poate cel mai mult la evoluția mea. Voi cânta în curând pentru prima oară cu Ivry Gitlis, ceea ce este un imens privilegiu pentru mine și de-abia aștept să beneficiez de experiența lui.


În toate prezentăriledumneavoastră apare propoziția «A fost singurul care a studiat cu Mstislav Rostropovici și Gregor Piatigorski». Aveți discipoli care să ducă mai departe arta dumneavoastră?

Mischa: Sper că da. Știți, după concert, vin tineri violonceliști care întreabă "Dați lecții?" și eu le răspund, "Tocmai am făcut-o". Eu nu predau în sensul tradițional al cuvântului. Particip câteodată la masterclasses, iar dintre cei care se consideră discipolii mei, o amintesc pe Han Na Chang. Avea 13 ani când am cunoscut-o și am petrecut atunci o vară de studiu împreună; știți, ea este cea care la 11 ani a câștigat concursul Rostropovici. Han Na Chang crede că eu am fost profesorul ei, și poate că este adevărat, deși cred că mai mult este ceva psihologic. Când am cunoscut-o prima oară, am început să cred în reîncarnare; era doar un copil, dar când cânta la violoncel, se schimba cu totul, era ceva cu totul uimitor. Încă nu am învățat destul ca să predau altora, poate în 20-30 de ani, voi încerca.


Purtați o bijuterie la gât. Are ceva de-a face cu credința? Manfred Honeck mi-a mărturisit cel mai important lucru în viață pentru el este credința. Care este acesta pentru dumneavoastră?

Mischa: Depinde ce înțelegi prin viață. În viața profesională, cel mai important lucru este muzica. Orice altceva este secundar. În viața particulară, familia, copiii. Dar ce port la gât e ceva foarte vechi…

Lili: Cred că e mai curând o superstiție legată de această bijuterie…

Mischa: Este doar o veche bijuterie pe care o purtau rajahii indieni la turban.

Lili: Are 9 pietre prețioase și aduce noroc…

Mischa: Eu nu port cravate și această bijuterie le înlocuiește.


Ce muzică ascultați în timpul vostru liber?

Mischa: Care este timpul liber? Încerc să ascult cât mai multă muzică posibil, clasică de obicei, dar nu numai, și puțin jazz. Cred că Bernstein spunea că există doar două tipuri de muzică…


Bună și proastă!

Mischa: Exact!

Lili: Eu de fapt nu ascult foarte multă muzică clasică, am câteva lucrări de care sunt de-a dreptul obsedată, dar altfel, ascult mai mult jazz și tango. Îm place tangoul și Piazzolla, dar și bluesul și chiar muzica contemporană este bună uneori.


Și acum finalul. Un scurt mesaj pentru publicul românesc.

Mischa: M-am bucurat de fiecare dată când am avut șansa și plăcerea de a vizita România și sper să revin curând, împreună cu fiica mea.


Interviu realizat de Cristina Comandașu