Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu pianistul Herbert Schuch

Publicat: marți, 16 Martie 2010 , ora 15.16
Născut în 1979 la Timișoara, pianistul Herbert Schuch a emigrat în 1988 în Germania împreună cu familia. A devenit cunoscut la nivel internațional după ce a câștigat, în cursul unui singur an, trei competiții: Concursul "Alessandro Casagrade" de la Terni (Italia), Concursul internațional de pian de la Londra și Concursul Internațional "Beethoven" desfășurat la Viena. Între 14 și 21 martie, Herbert Schuch realizeză un turneu alături de Orchestra Radiodifuziunii din Leipzig în orașe precum Leipzig, Nürnberg, Stuttgart sau Berlin.


Sunteți născut la Timișoara și ați început aici studiul pianului. Ce amintiri vă leagă de România?

Amintiri foarte plăcute, mai ales în legătură cu cei doi ani în care am studiat cu Maria Bodo la Școala "Ion Vidu". Pentru mine a fost o perioadă foarte importantă. Atunci s-au pus bazele viitoarei mele cariere. Și după stabilirea mea în Germania, pe timpul verii, am lucrat mereu câte două săptămâni împreună. Din punct de vedere muzical datorez României foarte multă recunoștiință.


Ce ne puteți spune despre turneul realizat alături de Orchestra Radiodifuziunii din Leipzig?

Turneul a început săptămâna trecută. Pe 14 martie 2010 am cântat pentru prima oară la Gewandhaus din Leipzig, un loc cu tradiție foarte importantă. Acest turneu este o oportunitate de a fi prezent în diferite orașe, în unele dintre ele chiar pentru prima oară.


Recent ați studiat cu Alfred Brendel. Ce influență a avut acesta asupra pianisticii dumneavoastră?

O influență foarte mare. Înainte de a ajunge la el credeam că știu să cânt la pian. După prima lecție m-am convins că mai am mult de învățat. A fost foarte interesant pentru mine, îmi plac noile experiențe muzicale. În ultimii 3-4 ani, Alfred Brendel a avut o influență foarte mare asupra evoluției mele pianistice și îi sunt foarte recunoscător.


În stagiunea 2010-2011 sunteți artist rezident în Salzburg, oraș în care ați studiat la începutul carierei. De asemenea, veți realiza un turneu în China și veți debuta în orașe precum Viena, Düsseldorf, Köln. Cum reușiți să îndepliniți cu succes toate aceste angajamente?

Este desigur foarte multă muncă. Încerc să plănuiesc totul cât mai bine, să încep să mă ocup de lucrările respective în timp util. Este vorba, la urma urmei, de o problemă de împărțire a timpului. Există totuși în viața mea zile în care încerc să mă relaxez și să capăt forța de a face față tuturor acestor provocări.


Care este următorul CD pe care îl pregătiți?

Va apărea anul acesta și va cuprinde lucrări de Schumann: Papillons, Intermezzi, Carnavalul, precum și o lucrare destul de puțin cunoscută - o serie de variațiuni pe o temă de Schubert.


V-ați gândit să abordați și repertoriul muzicii românești?

Da, de fapt am cântat ceva muzică românească sub îndrumarea Mariei Bodo. Îmi amintesc foarte bine, la vârsta de 12 ani am cântat Toccata de Bughici, precum și o piesă de Silvestri, care mi-a plăcut foarte mult. Acum am deja în plan foarte multe lucrări noi. Nu vreau să spun că nu voi interpreta niciodată muzică românească. Probabil că va trebui să mai aveți răbdare o perioadă.


Și pe când un concert în România?

Am interpretat în două ocazii concerte de Mozart alături de Filarmonica Banatul din Timișoara. Mi-a plăcut foarte mult, dar din păcate contactul s-a cam pierdut. Sunt desigur deschis la colaborări și dacă voi primi o invitație o voi onora cu siguranță. Din păcate, Timișoara este singurul oraș din țară pe care îl cunosc, așa că mi-aș dori foarte mult să vizitez România.

Interviu realizat de Andreea Chiselev