ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Interviuri Înapoi

Despre Enescu cu Vivian Weilerstein

Bookmark and Share
Publicat: joi, 4 Martie 2010 , ora 10.25
Cantabile și presto pentru flaut și pian și Cvintetul cu pian de George Enescu au fost cântate, în 1 martie 2010, la Conservatorul New England din Boston. Partitura pianului a fost susținută de profesoara Vivian Weilerstein, căreia i-a aparținut inițiativa acestui concert și care ne-a vorbit - cu pasiune! - despre pasiunea pe care o are pentru muzica lui Enescu. Am început prin a o întreba cum a făcut cunoștință cu ea.

La începutul anilor 1990, am ascultat o înregistrare cu Sonata a treia pentru pian și pian, cu Yehudi Menuhin și sora sa, Hepzibah. Mi-a plăcut foarte, foarte mult, m-am îndrăgostit de ea și i-am spus soțului meu Donald, cu care cânt muzică de cameră, că trebuie neapărat să o cântăm și noi. Așa că am învățat-o și de atunci, de aproximativ 15 ani, o prezentăm foarte des în concert. Am și imprimat-o și se pare că este una printre cele mai populare versiuni. Prin Sonata a treia deci am luat contact cu muzica lui Enescu. Recent am mai descoperit o piesă absolut uimitoare, Suita "Impresii din copilărie" pe care am cântat-o într-un festival de muzică de cameră acum câțiva ani și pe care intenționăm să o reluăm, iar această suită ne-a condus către Cvintetul cu pian.

Îmi place totul în muzica lui Enescu: armoniile sale particulare, felul în care utilizează muzica populară românească, în care îmbină culorile sonore, improvizațiile. Sonata a treia este practic o improvizație de foarte lungă durată, combinația dintre muzica impromptu și cea notată strict în partitură este foarte neobișnuită și intrigă. Enescu fost un geniu al scriiturii atât pentru pian, cât și pentru vioară, pentru că el însuși a cântat la ambele instrumente. Din toate punctele de vedere sunt foarte atrasă de muzica lui Enescu! Și mai vreau să adaug calitatea ei emoțională, profunzimea și varietatea de sentiment.


Vi se pare foarte exotică? Muzica sa vine totuși dintr-o cultură foarte diferită.

Sunt atrasă și de această calitate a creației enesciene, exotismul. Înregistrarea de care am pomenit, a lui Yehudi Menuhin, era un disc de vinil și se numea "Estul întâlnește Vestul", mi-a plăcut mult ideea de a alătura două zone diferite.


Ați spune că Enescu este mai exotic decât, să spunem, Bartok?

M-am gândit eu că o să întrebați asta! Îmi place foarte mult și Bartok, încerc să cânt cât de mult pot din muzica sa. Nu cred că pot da un răspuns clar, alb sau negru. Evident, ei sunt foarte diferiți - cred că la Enescu se poate vorbi despre o culoare muzicală, sonoră, mai aparte.


Îl vedeți pe Enescu mai degrabă drept un compozitor est-european decât drept un compozitor european?

Da, și nu. Cvintetul său cu pian are foarte multe influențe din muzica franceză. Este un compozitor est-european din punct de vedere geografic, dar eu îl consider universal, îl așez într-o categorie superioară, nu vreau să-l încadrez, să-l cataloghez. A fost un geniu, muzica este muzică în ultimă instanță, și cred că și lui i-ar fi plăcut să fie descris așa.


Sunteți membră a grupului Enescu Chamber Players. Când a fost înființat și cine sunt colegii dumneavoastră?

Totul a pornit de la dragostea noastră pentru muzica lui Enescu: a mea, a uneia din actualele violoniste din formație, Jennifer Curtis, a soțului meu Donald. Stăteam într-o zi într-o cafenea, vorbind despre cât de mult ne place nouă Enescu. Jennifer a lucrat cu Sherban Lupu, a studiat cu el și a interpretat câteva din piesele pentru vioară solo ale lui Enescu în primă audiție aici în America. Așa că ne-am gândit că trebuie să facem ceva pentru a ne manifesta mai concret dragostea pentru muzica lui Enescu!

Până acum am doar avut două concerte, în New York, în două săli diferite, iar repertoriul a fost aproape integral cu lucrări ale sale. Am deschis cu Arta fugii de Bach în variantă pentru cvartet de coarde, pentru că știm că Enescu îl admira foarte mult pe Bach. Soțul meu a cântat apoi Sarabanda pentru vioară solo, Jennifer - Ariile în caracter popular românesc, Donald și cu mine - Sonata a treia de care v-am povestit și în final, Cvintetul cu pian. Vom avea concerte și în stagiunea viitoare, în care vom continua să punem în relief creația lui Enescu, poate să introducem și alți compozitori în program.

Tot datorită dragostei pe care o am pentru muzica lui Enescu am propus și un recital de autor la instituția unde predau, Conservatorul New England din Boston. Există o serie de concerte numită "Prima luni", în cadrul căreia prezint, împreună cu câțiva dintre minunații profesori de acolo, Cvintetul cu pian.


Enescu Chamber Players
este așadar o formație foarte tânără, foarte recentă!

Da, așa este. Suntem foarte încântați, avem multe idei, eu aș vrea să învăț și câte ceva din muzica pentru pian solo, există de asemenea niște sonate pentru violoncel pe care nu le cunosc, sunt foarte multe de explorat! Muzica lui Enescu atinge niște niveluri de neimaginat. Exotismul acela îmbinat cu folclorul românesc transcende orice. Suita Impresii din copilărie m-a câștigat de cum am început s-o studiez. Felul în care imită cântecul păsării mi se pare genial, totul, de fapt, în această suită mi se pare incredibil.


Cum răspunde publicul la muzica lui Enescu?

Foarte, foarte entuziast! Sigur, cvintetul de care aminteam este o piesă ceva mai grea, este dificilă și de cântat și de ascultat. Foarte complexă, complicată, cu ea se crează mai greu o legătură, mai ales după doar o singură audiție. Am văzut că publicul fie se îndrăgostește imediat de acest Cvintet, fie spune că are nevoie de puțin timp pentru a se acomoda cu el. Când este vorba de Sonata a treia însă, sau de alte lucrări, publicul răspunde pozitiv imediat.

De aceea cred eu că Enescu este un compozitor mare. Muzica lui este universală pentru că se adresează unor sentimente și trăiri universale. Este adevărat că eu am și o origine amestecată - părinții mei sunt născuți în Viena, eu sunt evreică, și au fugit în Statele Unite în anul 1939. Bunicii mei sunt din Ungaria, Rusia și Polonia, am deci sânge est-european. Am însă și experiența de muzician și de profesor. Am lucrat cu oameni din diverse țări și de diverse naționalități și cred cu tărie că muzica este un limbaj universal. Deși este evident că Enescu se referă la caracteristici și aspecte ale culturii sale, muzica lui este mare, și ajunge la inima tuturor, indiferent de cultura din care provin.


Interviu realizat de Maria Monica Bojin