ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu pianistul si compozitorul Matei Bucur Mihaescu

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 13 Ianuarie 2010 , ora 16.55
Primul concert pe care Orchestrele si Corurile Radio îl propun în 2010 îl are ca invitat pe Matei Bucur Mihaescu, atât în calitate de pianist, cât si de compozitor. M-am întâlnit dupa una dintre repetitiile din Studioul "Mihail Jora" cu tânarul muzician (care va împlini pe 30 ianuarie 15 ani) pentru a afla câte ceva despre el si compozitiile sale.


Care dintre lucrarile tale sunt cele pe care ai ales sa le prezinti în acest concert din 13 ianuarie 2010?

Propun publicului o corespondenta între muzica baroca si cea romantico-moderna. Majoritatea compozitiilor mele sunt în stil baroc si acum voi prezenta si niste lucrari noi, în stil romantic.


Te pregatesti cu cineva? Urmezi cursuri de compozitie?

Nu. Eu sunt elev la Liceul de muzica "George Enescu" la pian. Compozitie nu am facut cu nimeni.


Deci esti un autodidact.

Da, asa îmi place sa cred.


Colaborezi pentru acest concert - asa cum ai mai facut si cu alte ocazii - cu colegi de-ai tai, de asemenea foarte buni instrumentisti. Cum te împaci cu ei? Accepti sugestii din partea lor?

Bineînteles. Noi vrem sa oferim publicului ceva frumos si sper ca asa se va si întâmpla. Provocarea din aceasta seara este Concertul pentru trompeta si orchestra, o lucrare foarte complexa si solicitanta cu care sper sa îmbogatesc literatura de specialitate.


Care e urmatorul tau proiect?

Probabil vom organiza un turneu prin toate filarmonicile din tara, unde vom prezenta si lucrari ce se vor cânta în acest concert, dar si unele noi, care sunt acum în lucru.


Îti vei cânta, deci, propriile compozitii si în cadrul acestui turneu.

Da. Si sper sa pot colabora macar cu o parte din instrumentistii cu care cânt în acest concert.
Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu