ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu mezzosoprana Ruxandra Donose

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 30 Mai 2009 , ora 12.05
Opera de Stat din capitala Germaniei a prezentat, în 20 mai, premiera operei Cenușăreasa de Gioacchino Rossini, având-o în rolul titular pe binecunoscuta mezzo-soprană română Ruxandra Donose. Regia spectacolului a fost semnată de Peter Hall, iar la pupitrul orchestral s-a aflat Guillermo Garcia Calvo. Din distribuție au mai făcut parte tenorul Mario Zeffiri (Don Ramiro), baritonul Simon Pauly (Dandini), basul Lorenzo Regazzo (Don Magnifco), soprana Martina Welschenbach (Clorinda), mezzo-soprana Lucia Cirillo (Tisbe) și basul Wojtek Gierlach (Alidoro). Spectacolul este programat, de asemenea, în 30 mai și 2 iunie. Cu acest prilej, Ruxandra Donose a acceptat să ne vorbească despre recenta premieră berlineză, precum și despre viitoarele sale proiecte.


Stimata Doamna Ruxandra Donose, suntem onorati ca ati acceptat sa oferiti un interviu postului Radio România Muzical si, prin aceasta, publicului din tara care urmareste cu multa admiratie si dragoste evolutia spectaculoasa a carierei dvs. în lumea teatrului liric. În urma cu câtiva ani, declarati într-un interviu ca rolul "Angelina" din opera "Cenusareasa" de Rossini este un veritabil "rol semnatura" pentru dvs. Ce anume îl face atât de important în cariera dvs. si ce ne puteti spune despre actuala montare de la Berlin?


Este un rol pe care l-am cântat de multe ori pe parcursul anilor si, de asemenea, rolul cu care mi-am facut aparitia pe scara mai larga în fata publicului din România, prin intermediul unei transmisii pe TV5 de acum aproape 16 ani. Era debutul meu în rolul "Cenusareasa" si transmisia se facea din Belgia. De atunci iata ca am revenit în diverse productii în Germania, America si la Glyndebourne. Productia pe care am facut-o acum la Berlin este de fapt o reluare a celei de la Glyndebourne, care se poate vedea si pe un DVD si în curând si pe un CD de la Opus Arte. Este o productie clasica, traditionala a lui Sir Peter Hall. Ceea ce îi confera însa modernitate si o deosebeste de alte productii traditionale este viziunea cu care Peter Hall a investigat fondul mai profund al operei, nedorind sa prezinte doar latura bufa a acestui opus celebru de Rossini. A încercat sa gaseasca o drama sociala aici mai degraba decât pur si simplu basmul pe care îl stim, care de altfel este si el plin de învataminte, si în felul acesta a lucrat foarte atent la psihologia fiecarui personaj. Aceasta productie a avut succes în Glyndebourne si prima data si a doua oara, când a fost reluata acum doi ani, asa încât Deutsche Oper din Berlin a preluat-o acum si a prezentat-o în premiera publicului sau anul acesta pe 20 mai.


Într-adevar, din cronicile pe care le-am citit dupa acest spectacol, am înteles ca Peter Hall a creionat niste personaje foarte puternice, Cenusareasa aparând ca o femeie cu un caracter puternic si foarte bine definit...


Da, el a considerat ca Cenusareasa nu poate fi doar o victima, ci este o tânara femeie care în ultima instanta îsi ia soarta în mâini si nu se lasa învinsa, nu îsi pierde speranta. Frumusetea acestei fiinte nu sta numai în frumusetea ei fizica, ci în frumusetea ei sufleteasca si în taria ei spirituala. Prin asta ea câstiga, prin asta ea se deosebeste de surorile ei. În productia noastra, cele doua surori - Tisbe si Clorinda, nu sunt urâte, ci doar superficiale, absorbite de sine însasi, egoiste si...asta este ceea ce le urâteste. Deosebirea dintre Cenusareasa si surorile ei este una de spirit, mai mult decât fizica. În felul acesta Cenusareasa devine o persoana puternica.


Ce ne puteti spune despre ceilalti artisti alaturi de care evoluati în aceasta productie la Berlin?


M-am aflat într-un ansamblu foarte omogen. De cele mai multe ori operele de Rossini si cele de Mozart au nevoie de un asemenea ansamblu omogen pentru ca toate scenele pe care le facem împreuna trebuie sa fie cu adevarat lucrate împreuna si nu doar individual. Cred ca dintre colegii mei de data aceasta s-a evidentiat basul Lorenzo Regazzo, în Don Magnifico. El este un binecunoscut cântaret de muzica baroca, de belcanto si Mozart. Ne-am mai întâlnit acum câtiva ani la Covent Garden într-o productie de Clemenza di Tito de Mozart. Pentru el a fost un debut la Berlin în Don Magnifico, pâna acum abordând rolul "Alidoro" din aceeasi opera. A dorit sa schimbe registrul si sa intre în rolul de "basso buffo", el fiind un bas cu o voce cantabila foarte frumoasa si având o acuitate muzicala si artistica deosebita. Deci a fost o bucurie sa-l reîntâlnesc în aceasta productie. Alaturi de mine au fost si alti colegi mai tineri si mai putin tineri, deosebit de talentati. I-as numi pe baritonul Simon Pauly în rolul Dandini, plin de verva si umor, un cântaret foarte inteligent; tenorul Mario Zeffiri în Don Ramiro, care este specializat în roluri rossiniene; si basul polonez Wojtek Gierlach în rolul Alidoro, o voce foarte frumoasa, premiata la multe concursuri. Alidoro are o arie de temut catre sfârsitul actului întâi, de care Gierlach s-a achitat foarte bine. Iar surorile Angelinei, chiar daca nu au foarte mult de cântat, formeaza un duo foarte important pe parcursul operei, ele mentin dinamismul actiunii si creeaza un contrast permanent, extrem de binevenit pentru Cenusareasa. Ele au fost soprana Martina Welschenbach în rolul Clorinda si mezzo-soprana Lucia Cirillo în Tisbe, singura de altfel pe care o întâlnisem si în distributia de la Glyndebourne.


Ati abordat rolul "Angelina" destul de des pâna acum pe parcursul carierei dvs. L-ati jucat si în montari diferite, în montari moderne de pilda?


Da, una dintre cele mai îndraznete a fost la Philadelphia, în montarea regizorului italian Davide Livermore, unde totul se petrecea în anii '50 iar Cenusareasa avea drept cel mai bun prieten un aspirator vorbitor cu care se plimba prin casa. Acesta sublinia singuratatea ei în fond, caci singurul ei confident era acest aspirator. Tot în aceasta productie, Cenusareasa îsi facea aparitia la bal îmbracata ca o printesa din orient si calarind o motocicleta galbena stralucitoare...iar la sfârsit opera se încheia cu un fel de scena de revista americana, în care toata lumea cânta si danseaza, inclusiv Cenusareasa. Deci iata ca m-am aflat si în situatia ca aria extrem de dificila de la sfârsit sa o si dansez, nu doar s-o cânt...


Ati afirmat într-un interviu recent ca în zilele noastre un artist de opera trebuie sa fie deopotriva si un bun actor. Cum agreati montarile moderne? Ati cântat si Mozart montat în decorul unui supermarket...


Da!... Eu agreez tot ceea ce încearca sa ne povesteasca opera în mod sincer si fidel. Eu înteleg dorinta si nevoia multor regizori de a cauta alte straturi de interpretare. Practic, totul depinde foarte mult de publicul în fata caruia prezinti o opera. America, de exemplu, are un public mai traditionalist, si aceasta se poate explica în parte si prin faptul ca nu au o traditie prea îndelungata a teatrului de opera si cumva pentru ei este important sa prezinti o opera asa cum este ea, pentru ca sa-i atraga. În Germania însa, viata culturala este atât de bogata încât de multe ori ai nevoie sa vezi si altceva. Ai vazut deja Boema de 50 de ori si vrei sa vezi si o alta interpretare.
Personal, ca artist, pe scena niciodata nu am dat înapoi în fata unor experimente si nu am abdicat de la dorinta de a cauta, de a descoperi... Cred ca este modul cel mai sigur de a nu te plafona - repet, atâta vreme cât aceasta punere în scena moderna nu se îndeparteaza cu totul de opera în sine, de poveste, de muzica... Indiferent de cum pui în scena o opera, trebuie s-o faci în slujba operei, în slujba muzicii si nu ca un experiment în sine pentru a te etala pe tine ca regizor.


Uneori, sub presiunea "noutatii", regizorii de opera cauta tot felul de experimente. Ce se întâmpla daca viziunea regizorala este în totala contradictie cu viziunea dvs., ca interpret, cu normele dvs. estetice sau chiar morale?


În primul rând este de datoria mea sa încerc sa înteleg conceptul la care ma angajez. Daca nu-l înteleg atunci bineînteles ca spun asta si încercam sa gasim solutii în care sa putem crede si eu ca artist si regizorul în pozitia sa de regizor. Deci trebuie gasita solutia care functioneaza pentru toata lumea. De foarte multe ori acesta este si un aspect al flexibilitatii cântaretului pentru ca de multe ori suntem tentati sa spunem: "asta nu pot", "asta nu pot" sau "pâna acum am facut rolul acesta de 50 de ori, niciodata nu l-am facut asa..."... Acesta este însa unul din cele mai...neinspirate raspunsuri pe care le poate da cineva. Faptul ca l-ai facut de cincizeci de ori pâna acuma nu justifica lipsa ta de interes pentru a vedea si altfel, pentru a cauta si alte solutii. Deci întâi si întâi trebuie încercat sa îti deschizi mintea pentru ceva nou si dupa ce ti-ai deschis mintea catre ceva nou, daca ceea ce ti se ofera nu corespunde, nu functioneaza si nu este - cum am spus, în spiritul operei si al rolului, atunci se discuta si se gasesc alte solutii.


Cariera dvs. ascendenta v-a purtat pe toate marile scene ale lumii, din Europa, America si Asia. Cum resimtiti apetenta publicului contemporan pentru Opera? Considerati ca exista o criza a operei? Unde ati întâlnit publicul cel mai entuziast?


Nu mi se pare ca exista o criza a operei. Cred ca lumea este la fel de doritoare si însetata de frumos, îsi doreste la fel de mult ca oricând sa fie coplesita de ceva, sa traiasca momente unice si de înaltare spirituala, iar opera este unul dintre ocaziile în care te poti simti înaltat spiritual. Nu vad acum sali mai goale decât erau acum zece ani, cu conditia ca spectacolul oferit sa aiba o calitate într-adevar corespunzatoare.
Este foarte adevarat ca publicul se manifesta diferit: unii aplauda dupa sfârsitul spectacolului câte o jumatate de ora, altii aplauda furtunos cinci minute dupa care se scoala sa îsi ia hainele si sa îsi scoata masina din garaj... Nu stiu însa daca se poate trage o linie, sau o concluzie generala. Am avut experiente înaltatoare cu publicul si în Europa si în America si în Japonia, deci cred ca reactiile publicului sunt determinate de ceea ce i se ofera.


Cum decurge studiul dvs.? Cum pregatiti un rol nou sau un rol pe care l-ati cântat în nenumarate rânduri si-l pregatiti acum într-o versiune noua?


Ca sa învat un rol nou, prima etapa este sa încerc sa-l cunosc si sa-l înteleg foarte bine înainte de prima zi de repetitie.
Citesc nu numai rolul meu ci toata opera, cu foarte mare atentie. Citesc informatii despre opera, despre compozitor, despre epoca actiunii operei respective, cum a fost creata si asa mai departe pentru a întelege cât mai bine despre ce este vorba pentru a ma putea identifica cu ea si cu rolul respectiv.
Daca este un rol pe care l-am cântat deja, bineînteles am grija sa mi-l reîmprospatez si sa ma duc foarte pregatita la prima repetitie. Mi se pare un lucru fundamental sa te duci pregatit la prima zi de repetitie, sa nu consideri perioada de repetitii ca pe un proces de pregatire al tau propriu. Sigur ca în perioada aceea continui sa studiezi, continui sa îti însusesti rolul din toate punctele de vedere, dar se pierde deseori foarte mult timp atunci când unii dintre colegi nu vin pregatiti si practic timpul pe care ar trebui sa-l investesti în aprofundarea si în sudarea relatiilor de scena, în a descoperii lucruri noi si asa mai departe, se pierde încercând sa înveti rolul tau, sau sa învete altii rolul. Ma feresc de situatia aceasta foarte consecvent.


Ati abordat în cariera dvs. un numar impresionant de roluri, cu deosebita pasiune si mereu cu cronici excelente. Spre ce roluri se îndreapta repertoriul dvs. actual si ce ne puteti dezvalui din proiectele dvs.?


Cred ca repertoriul meu nu da momentan semne de a se axa într-o anumita directie si îsi pastreaza toata varietatea pe care am savurat-o toti anii trecuti. Este unul dintre lucrurile care ma pasioneaza: sa pot sa cânt si lied si opera si compozitori moderni si compozitori clasici si belcanto si Mozart si asa mai departe. O sa continui în modul acesta. De exemplu: dupa Cenusareasa va urma un rol aproape opus într-o productie noua pe care o vom face în America, la Cincinnati, cu care voi încheia aceasta stagiune. Iar în stagiunea urmatoare ma voi reîntoarce la Cenusareasa, voi avea o seara de lieduri de Brahms în Festivalul Bruckner de la Linz. Vor urma alte întâlniri concertante cu oratoriul Elias si Filarmonica londoneza, sub bagheta lui Kurt Masur, apoi de cantate de Bach si de Haydn tot la Londra, cu Vladimir Jurowsky. Si apoi ma voi reîntoarce la o opera pe care o iubesc foarte mult: Idomeneo de Mozart, în rolul Idamante, la Opera din Torino.
Înainte însa, dupa ce voi finaliza ultimul spectacol de Cenusareasa la Berlin voi veni la Bucuresti pentru a-l sarbatori pe tatal meu [muzicologul Vasile Donose, n.red] care va împlini 80 de ani si cu ocazia aceasta îi voi face si un mic cadou muzical.


Acest fapt se leaga minunat de urmatoarea mea întrebare: când vom avea bucuria sa va reascultam într-un spectacol în tara?


Nu este propriu-zis un spectacol, este mai bine zis un manunchi muzical pe care îl ofer ambilor mei parinti, într-un cerc mai restrâns. Când va urma un nou spectacol în Bucuresti nu stiu sa va spun... nu pot sa va raspund decât asa cum raspund de fiecare data: ca orice ocazie se va ivi si pe care o voi putea accepta din punctul de vedere al timpului o voi onora cu foarte mare bucurie si sper sa se iveasca curând.


În finalul acestui interviu, ce sfaturi ati da tinerilor artisti de azi care îmbratiseaza o cariera lirica? Cât de importante sunt concursurile si auditiile în ascensiunea unei cariere lirice în zilele noastre?


Orice contact cu lumea internationala a muzicii si a scenei lirice este important. Cultura si deschiderea pe care o ai pentru scena, capacitatea ta de a întelege depinde foarte mult de acest schimb cultural permanent. Concursurile sunt foarte bune chiar daca nu câstigi nimic, pentru ca un premiu la un concurs este ceva care...nu întotdeauna are de a face cu felul în care te prezinti, asta trebuie stiut. Însa simpla prezenta la concursuri sau la cursuri internationale este foarte, foarte importanta. Cât mai multa deschidere, cât mai multa cunoastere... Si indiferent de ce se întâmpla, sa nu se lase descurajati, pentru ca aceasta profesie cere de la tine un entuziasm permanent si interminabil, iar acest entuziasm trebuie sa te si ajute sa te lupti. Multa pasiune si dragoste pentru ceea ce faci - acesta este cel mai important lucru.
Interviu realizat de Cristina Radu