Agenda de concert Înapoi

Soprana Teodora Gheorghiu - din Japonia la București în recital în această vară

Publicat: miercuri, 17 Iulie 2019 , ora 16.26

Pe 21 iulie, Teodora Gheorghiu va susține un recital în Japonia, la Musashino. Despre modul original în care a fost invitată în Japonia, mărturisea într-o scurtă declarație: "Este o poveste în sine felul în care am primit invitația. În liceu, urmându-mi pasiunea pentru muzică, am fost solista corului de copii Camerata Infantis din Brașov. În anul 1994, corul nostru a fost invitat la Tokyo, de către Musashino Cultural Foundation, într-un concert în care eram solista corului. A fost o mare surpriză și bucurie să primesc anul acesta un mesaj de la aceeași fundație care ne invitase și în 1994. Mesajul spunea că, de data aceasta, Musashino Cultural Foundation mă invită să cânt într-un recital solo. Așadar, pe 21 iulie, voi închide un arc peste timp de două decenii și jumătate - în Japonia, la Musashino. Mă voi reîntâlni cu o parte din trecutul meu și voi avea bucuria să împărtășesc publicului japonez pasiunea mea pentru belcanto."

După turneul în Japonia, Teodora Gheorghiu va reveni pe scena Ateneului Român din București pe 14 august, ca invitată a Festivalului Internațional "Vara Magică", alături de pianista Diana Ionescu, într-un recital intitulat "Dragoste și viață de femeie". Așa cum spune și titlul, soprana va intepreta celebrul ciclu de lieduri al lui Schumann Dragoste și viață de femeie, dar și ciclul de lieduri Liederkreis, iar în partea a doua a serii, o selecție de arii celebre din opere precum Boema de Puccini - Aria "Si. Mi chiamano Mimi", L'amico Fritz de Mascagni - "Son pochi fiori", Turandot de Puccini - "Tu che di gel sei cinta", Traviata de Verdi - Aria "Addio del passato", Paiațe de Leoncavallo - Aria Neddei "Stridono lassu".

Destinul muzical al Teodorei Gheorghiu a fost influențat în mod direct de marele José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julian Gayarre International Singing Competition. După acest concurs, Carreras i-a oferit o bursă de studii care i-a influențat definitiv cursul carierei. Ulterior, a câștigat mai multe competiții, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaținal "George Enescu" de la București, dar și a prestigioasei Queen Elizabeth Competition și primind bursa de studii Herbert von Karajan. A debutat la Opera Română din București în rolul Regina Nopții din Flautul fermecat de Mozart, fiind apoi invitată să evolueze pe importante scene din Europa precum Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Grand-Théâtre din Geneva, Théâtre de Champs-Elysées din Paris, Opera Națională Lorenă din Nancy, Opera din Lucerna. În anul 2004 a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 și 2010 a evoluat constant pe această scenă, abordând roluri precum Regina Nopții (Flautul fermecat - W.A. Mozart), Adele (Liliacul - J. Strauss fiul), Adina (Elixirul dragostei - G. Donizetti), Eudoxie (La Juive - Fr. Halévy), Nannetta (Falstaff - G. Verdi), Sophie ( Werther - J. Massenet), Elvira (Italianca in Alger - G. Rossini). În 2014 a debutat la Festivalul de la Glyndebourne în rolul Sophie (Der Rosenkavalier - R. Strauss). Teodora Gheorghiu a colaborat cu reputați dirijori precum Seiji Ozawa, Marco Armiliato, Franz Welser-Möst, Christophe Rousset , Adam Fisher, Bertrand de Billy.

La sugestia dirijorului Christophe Rousset a înregistrat un CD ce a constituit un omagiu adus celebrei cântărețe din secolul al XVIII-lea, Anna de Amicis. Albumul, publicat de casa de discuri Harmonia Mundi, include înregistrări în premieră cu arii din Mozart, Gluck, Borghi, Cafaro și Mysliveček, a fost numit Discul lunii de către International Record Review și de Opera Magazine, și a fost Discul săptămânii la BCC Radio timp de trei săptămâni la rând. Talentul Teodorei Gheorghiu nu se limitează doar la operă. Soprana este pasionată și de lied și a oferit numeroase recitaluri în acest gen muzical, iar în 2013 a publicat al doilea album, Art Nouveau, alături de pianistul Jonathan Aner, cu lieduri de Strauss, Zemlinsky, Ravel și Respighi, ca expresii emblematice ale Jugendstil în muzică.

Începând cu anul 2015, Teodora Gheorghiu abordează un repertoriu de soprană lirică și debutează în roluri precum Mimi (Boema - G. Puccini), Madama Corteze (Il viaggio a Reims - G. Rossini), Violetta (Traviata - G. Verdi). Cu rolul Contesei din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart a realizat un amplu turneu în Japonia.

Discografia sa cuprinde Arias for Anna de Amicis (Mozart, Jomelli, Gluck, etc.) - Les Talens Lyriques / Chr. Rousset (Aparté), Art nouveau (Strauss, Zemlinsky, Ravel, Respighi), cu Jonathan Aner la pian (Aparté), Antonio Vivaldi - Orlando furioso - Modo Antiquo / F.M. Sardelli (Naïve), Richard Strauss - Der Rosenkavalier - Festivalul de la Glyndebourne UK (DVD).