Acum: 13.05
Polifonii • Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit.
Urmează: 15.25
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 15.29
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Se întâmplă la Radio România

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 |

Premieră la Teatrul Național Radiofonic - 'Zgomotarul'

Publicat: vineri, 19 Mai 2017 , ora 11.39
 
Bookmark and Share
Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, joi, 25 mai, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, Zgomotarul de Ion Sapdaru. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuție: George Mihăiță, Gavriil Pinte, Gavriil Pătru. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu. Spectacolul se va relua și la Radio România Internațional, sâmbătă, 27 mai, de la ora 13:30.

Spectacolul Zgomotarul, realizat în versiunea radiofonică propusă de regizorul Gavriil Pinte, are la bază textul lui Ion Sapdaru, cunoscut actor, regizor și dramaturg din Republica Moldova, laureat al Premiilor Gopo. Ion Sapdaru a absolvit Facultatea de Teatru din Chișinău în 1983 și Facultatea de Film VGIK din Moscova, în 1989. Este actor și regizor la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Zgomotarul este cel de-al doilea său text montat la Teatrul Național Radiofonic, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani, după Natură moartă cu nepot obez, în 2010, în regia lui Eugen Făt.

Așa cum sugerează chiar titlul, piesa este istoria unui zgomotar (creator de sunete live - ciripitul păsărilor, bâzâitul albinelor, mers de lup pe zăpadă proaspătă sau pe zăpadă veche, căderea prunelor în paharele de vin, etc.), venit după o viață petrecută în teatru, într-un studio de înregistrări, ca să-și înregistreze propria biografie, numai din sunete/zgomote realizate live de el. Lucrul cu un regizor, zgomotele, explicațiile zgomotarului, biografia sa fabuloasă și un final neașteptat, dramatic… fac farmecul acestui text, a cărui adaptare radiofonică, în viziunea lui Gavriil Pinte, vorbește despre condiția artistului, a artistului de zgomote, în fond, a omului de teatru radiofonic.

Un recital actoricesc oferă George Mihăiță în rolul Zgomotarului. Personajul Regizorul este interpretat chiar de regizorul spectacolului - Gavriil Pinte, iar Doctorul este Gavriil Pătru. Decorul sonor este alcătuit din efecte, zgomote, sunete construite și înregistrate în studio, de regizorul Gavriil Pinte, împreună cu echipa de realizatori ai spectacolului: Milica Creiniceanu - regizor de studio, inginerul de sunet Iulian Iancu, regizorul muzical Stelică Muscalu.

Zgomotarul, un spectacol despre zgomotele vieții, va putea fi audiat în avanpremieră, luni, 22 mai, de la ora 9:30, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din București.