Înapoi

"Mozart și profesorii săi" în Salonul de Muzică al baronului Brukenthal

Publicat: miercuri, 17 Aprilie 2024 , ora 15.51


Compoziții de Wolfgang Amadeus Mozart, Leopold Mozart și Johann Christian Bach alcătuiesc programul pe care Filarmonica Sibiu și Muzeul Brukenthal îl propun pentru vineri, 19 aprilie, în fastuosul Salon de Muzică al Palatului Brukenthal din Piața Mare.

Invitatul celor două doncerte de vineri este Barnaby Palmer - dirijor, clarinetist, compozitor și profesor, discipol al maeștrilor Iván Fischer și Marc Minkowski. Cu un parcurs profesional impresionant, Barnaby Palmer a ajuns să fie receptat drept un foarte bun dirijor de operă și de muzică simfonică. Timp de 10 ani, a fost director muzical, apoi director artistic al Operei Lirice din San Francisco. După această etapă și-a făcut debutul în China, țara în care s-a născut, cu orchestra Filarmonicii din Hong Kong. La scurt timp, a fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice Sichuan, alături de care a abordat multe lucrări în premieră. De asemenea, a fost dirijor invitat al Filramonicii din Shanghai, iar coloborarea sa cu multe instituții muzicale din China a fost una extrem de fructuoasă. Statele Unite, Asia și Europa sunt deja casa muzicală a lui Barnaby Palmer, deoarece proiectele sale se desfășoară pe toate aceste continente.

Pentru această săptămână, dirijorul Barnaby Palmer pregătește împreună cu orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu un concert educativ care va avea loc vineri, de la orele 10.00, în Salonul de Muzică Brukenthal, cu Simfonia nr. 36 "Linz" - scrisă de genialul W.A. Mozart în doar patru zile. Apoi, la orele 18.00, publicul matur este invitat să audieze aceeași simfonie, dar și Simfonia nr. 2 în Si bemol major, K. 17, de Leopold Mozart, care a fost mult timp atribuită fiului acestuia, W.A. Mozart, precum și Simfonia nr. 2 în Mi bemol major, op. 9, W.C. 18n de Johann Christian Bach, maestrul care l-a învățat compoziție pe Wolfgang Amadeus pe când acesta din urmă avea doar 8 ani. Biletele pentru cele două concerte se pot achiziționa la intrare, la prețul de 20 lei (acces general). Locurile sunt limitate.

Evenimentele fac parte din proiectul "Camerele Sibiului", realizat de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal.

***

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Urmăriți-ne pe:

www.facebook.com/FilarmonicaSibiu

www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu

www.instagram.com/filarmonicasibiu

https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa

www.tiktok.com/@filarmonicadeStatSibiu