Avem speranța că motto-ul ultimei ediții a Festivalului de Muzică Veche din București - "descoperă noutatea muzicii vechi" - se adresează publicului larg, dar nu neapărat ascultătorilor postului Radio România Muzical, aceasta pentru că în concertul de închidere a festivalului care a avut loc aseară la Sala Radio, ne-am reîntâlnit cu unul dintre eroii acestui univers atât de special, ușor încărunțit dar veșnic tânăr prin anvergura și bogăția sufletească pe care o împărtășește cu generozitate publicului de pretutindeni. Jordi Savall - o legendă vie care de mai bine de 50 de ani ne facilitează accesul către lumi uitate, traversează cu o curiozitate și o nestăvilită ardoare, continente, secole, civilizații, îmbogățind "corola de minuni a lumii" muzicale.

În seara zilei de 5 decembrie, Jordi Savall ne-a vizitat în compania ansamblului său Hesperion XXI, cu o temă predilectă - "Folias & Canarios" - teme anonime sau semnate de autori iberici, din "lumea veche", europeană și cea "nouă" de peste ocean, din teritoriile cucerite de spanioli... Diego Ortiz, Gaspar Sanz, Pedro Guerrero, Santiago de Murcia, Antonio Valente și alții asemenea. Cinci siluete îmbrăcate în negru, într-un calm imperturbabil au recreat sonorități din secolele XVI - XVIII în registrul violei da gamba (sopran și bas), ale teorbei și chitarei baroce, harpei baroce spaniole, la violone și percuție. I-am numit pe Jordi Savall, Xavier Diaz-Latorre, Andrew Lawrence King (la rândul său, o legendă), Xavier Puertas și David Mayoral.

Brusc ne-am confruntat cu o muzică dincolo de ritmul cotidian agitat, accidentat, intonată cu o discretă melancolie sau cu vigoarea temperamentului latin, păstrată în coordonate șlefuite printr-un demers de un rafinat profesionalism…. un alt spațiu, un alt timp al motivelor repetitive provenind din tezaurul ancestral iberic - un timp al unor melodii cuceritoare prin simplitatea lor, prin eleganța și delicatețea cu care sunt interpretate de acești gentilomi coborâți parcă din picturile lui Velazquez. Maestrul este acompaniat cu discreție, într-o complicitate implicită. Noblețea gestului interpretativ, filtrat prin anii de experiență și expertiză muzicologică (programul ne-a oferit detalii atât de amănunțite, chiar sub semnătura lui Jordi Savall) impune un imens respect și în egală măsură admirație. Unele teme cuceresc prin ritm și culoare - Moresca de Pedro Guerrero, sau Guaracha din Tixtla - Mexic, altele prin sobrietatea expresiei - El testament d'Amèlia, un lamento cu irizații orientale. L-am admirat și pe Andrew Lawrence King în solo-ul său de harpă completat de castagnete, și din nou pe Jordi Savall interpretând la viola da gamba sopran, Greensleaves (o oază din regatul rival), care și-a revărsat farmecul vechi de secole tot într-o tălmăcire temperată de sonoritatea antichizată a vechilor instrumente. Am resimțit totuși în acest parcurs, lipsa prezenței feminine care a dat de-a lungul timpului o notă particulară ansamblului Hesperion XXI. De neînlocuit.

Ca o concluzie, cred că toți ne-am regăsit în seara precedentă spiritul ludico-melancolic, acea simplitate purificatoare atât de benefică sufletului și am învățat, sau ne-am reamintit ce înseamnă a te raporta la muzică cu o infinită delicatețe sub atenta și inspirata îndrumare a unui hidalgo fără seamăn al lumii muzicale, care are acest dar de nu tulbura ordinea unei lumi bine orânduite de secole.

Publicul a reacționat în consecință, bis-urile au urmat cu generozitatea implicită - piese dintr-un manuscris din Lima, Marin Marais, din nou aplauze, flori, comuniunea fericită dintre artiști și public, și satisfacția de a fi fost prezenți la un eveniment cu totul ieșit din comun pe care îl dorim din ce în ce mai puternic afirmat în viața muzicală a Bucureștiului.