Stimată doamnă Larisa Diadkova, sunteţi pentru prima oară la Bucureşti?

Da, sunt aici pentru prima oară…

Cum vă simţiţi aici?

Mă simt bine, îmi place, îmi place atmosfera oraşului festivalier, pentru că m-am plimbat aseară pe străzile Bucureştiului şi am văzut multe scene de concert, unde se adună tineretul. Ce m-a bucurat foarte mult, este că tinerilor le place muzica clasică. O ambianţă foarte democratică în acest oraş... Am înţeles că acest festival este unul grandios prin proporţiile sale. Îi doresc acestui festival să înflorească, să adune cât mai mulţi muzicieni captivanţi pentru bucuria publicului românesc…

Cât de des cântaţi sub bagheta maestrului Ghenadi Rojdestvenski?

Ne-am întâlnit pentru prima oară în urmă, poate, cu 12 ani; înregistram pe atunci ciclul de lied-uri de Şostakovici după poezii populare evreieşti. Aceasta a fost prima mea întâlnire cu Maestrul. Apoi am înregistrat cu orchestra romanţe de Borodin, iar de câteva ori ne-am întâlnit în interpetarea oratoriului Ivan cel Groaznic…

Când aţi cântat ultima oară această lucrare?

Ultima dată am interpretat-o împreună la Paris, acum una sau două stagiuni.

Ce credeţi că este cel mai greu de redat în această partitură?

Această muzică a fost compusă pentru film. Dar este atât de expresivă! Şi deoarece cunosc acest film încâ din copilărie, în faţa mea apar tablouri din acest film, atât de sugestivă e muzica şi într-atât de cunoscut şi apropiat îmi este totul… Dificil este, poate, să urmăreşti episoadele contrastante prin starea şi prin conţinutul lor. Foarte important este aici rolul naratorului. Ghenadi Nikolaevici recită de multe ori el însuşi, dar a invitat în rolul autorului un recitator din Petersburg. Dificultatea constă şi în a realiza trecerile de la recitative la muzică, să le aduni într-un tot, prin formă. Totuşi, cred că muzica lui Prokofiev are o asemenea forţă, încât publicul va înţelege totul, iar cei, care vor veni la concert, vor fi mulţumiţi.