Cea mai importantă amintire este aceea când am fost director al acestui festival în 1998 şi am realizat câteva lucruri deosebite atunci. Cred că am reuşit să iniţiez o nouă politică în cadrul acestui festival şi anume descentralizarea, nu era numai un eveniment al Bucureştiului, ci unul al României. Această filosofie s-a păstrat şi s-a extins. Desigur am o amintire deosebită a interpretării în concert a operei Oedip cu Monte Peterson care nu mult după aceasta a şi murit în mod tragic - un mare, mare interpret.

De asemenea şi concursul din cadrul festivalului care promovează importante talente în domeniul viorii, cântului şi pianului. Festivalul a devenit un eveniment important în lume - el este inclus în Uniunea Europeană a Festivalurilor - şi unul deosebit pentru viaţa muzicală a României.

Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la naşterea lui George Enescu şi a lui Bela Bartok. Cu aproape 20 de ani în urmă aţi avut curajul să realizaţi o importantă înregistrare cu Opera Oedip. Ce a reprezentat acel moment în cariera dumneavoastră?

Cum aş putea să uit acest moment! A fost prima înregistrare în limba originală - franceza - o incredibilă distribuţie - Jose van Dam, Barbara Hendricks, Nicolai Gedda, Brigitte Fassbaender. Sunt foarte mândru de această înregistrare, cred că este una de referinţă pentru creaţia enesciană şi a fost o mare provocare să fac acest lucru în Monte-Carlo.

Aţi avut curajul să luaţi asupra dumneavoastră această provocare şi astfel George Enescu a început să fie mai cunoscut printre muzicieni şi melomani şi toţi au devenit mult mai interesaţi de creaţia lui.

Este adevărat că Enescu nu va fi la fel de popular precum Johann Strauss, dar astăzi este din ce în ce mai cunoscut şi mai apreciat de tot mai mulţi interpreţi. Sunt bucuros că am putut avea o contribuţie conferindu-i lui Enescu o mai intensă universalitate. Mulţi dirijori care nu sunt români îi interpretează muzica şi mulţi solişti se apleacă asupra partiturilor sale.

De curând, pianistul Yefim Bronfman mi-a mărturisit că ar dori să interpreteze Sonata a III-a dacă ar găsi un violonist deosebit. Interesul pentru creaţia enesciană este din ce în ce mai mare. Octetul a fost interpretat de mai multe formaţii, de ansambluri camerale. Trebuie să vă mărturisesc, fără falsă modestie, că ultima mea înregistrare cu Octetul pentru orchestra mare în aranjament propriu realizată cu Filarmonica din Monte Carlo şi care se găseşte editată se bucură de apreciere. Programez lucrări de Enescu ori de câte ori pot în concertele mele.

Aţi rupt porţile secrete ale creaţiei enesciene şi l-aţi promovat.

Dar am un mare suport în orchestra Filarmonicii din Monte Carlo. Am avut nevoie de mulţi bani, mai ales pentru înregistrarea operei Oedip şi toate acestea s-au realizat cu ajutorul Prinţului Rainier. Fără suportul Alteţei Sale ar fi fost imposibil să ducem la bun sfârşit proiectul nostru.

Cel de-al doilea care a avut un imens curaj şi pe care îl apreciez foarte mult a fost Alain Lancerot de la EMI. Atunci când i-am propus opera Oedip nu a stat mult pe gânduri şi a acceptat să se alăture proiectului. Pentru EMI a însemnat un foarte mare efort financiar, dar Alain Lancerot nu a regretat niciodată aceasta. Au fost şi nenumărate nominalizări şi premii - "Charles Cross", iar în multe ţări a fost considerată înregistrarea anului. A fost un proiect foarte reuşit.

Dar să revenim la activitatea dumneavoastră actuală. Sunteţi din ce în ce mai legat de Orchestra simfonică Gulbenkian.

Noi am fost în Bucureşti şi am interpretat Simfonia VI-a "Culori" de Pascal Bentoiu. Dan Grigore mi-a spus atunci ce uimit este de nivelul orchestrei. A fost la acea vreme un hit secret al festivalului, deoarece nimeni nu cunoştea ansamblul.

Calouste Sarkis Gulbenkian a fost un om bogat care şi-a realizat averea din petrol, dar care iubea arta - mai ales muzica - şi a pus bazele unei Fundaţii pentru cultură, cu o frumoasă sală de concerte, cu spaţii pentru expoziţii, cu o impresionantă bibliotecă - iar la Lisabona a construit după cel de-al doilea război mondial o clădire pentru artişti.

Ansamblul a debutat ca unul foarte restrâns şi s-a amplificat peste ani, sprijinit de entuziasmul administraţiei Fundaţiei. Suntem foarte mândri de orchestra şi corul nostru, deoarece corul a fost implicat în diverse producţii sub bagheta lui Riccardo Mutti, Lorin Maazel - este unul dintre cele mai bune coruri din Europa. Şi orchestra este foarte bună. Dorim mereu să-i creştem nivelul, am mărit numărul înregistrărilor pentru unele case de discuri (Penthaton) cu un repertoriu interesant, cu solişti deosebiţi.

Am înregistrat Chopin, Rahmaninov, Grieg cu pianişti renumiţi; Antonio Salieri - Recviemul, o piesă deosebită, plus opusuri ungaro-române - Gyorgy Ligeti, Bela Bartok, Zoltan Kodaly. Aş menţiona Concertul Românesc de Ligeti şi una dintre Rapsodiile pentru vioară de Bartok. Avem aşadar un repertoriu foarte bogat şi variat. De curând am înregistrat o operă de Gordon Getty, intitulată Usher House - cred că va fi o interesantă producţie editorială pe plan internaţional.

Varietatea şi diversitatea repertorială a Orchestrei simfonice Gulbenkian este relevantă nu numai pe planul înregistrărilor.

Interpretăm repertoriului baroc cu specialişti ai acestui domeniu şi sunt sigur că pentru orchestră este important s-o facă. Apoi Richard Wagner, Anton Bruckner, interpretăm opere în concert. În luna mai am realizat trei opere de W.A.Mozart pe libretul lui Da Ponte - în fiecare stagiune includem fascinante opere în concert. Anul viitor Bertrand De Billy va realiza Tannhuaser, iar Kiril Petrenko va interpreta Siegfried, înainte Bayreuth şi tot anul viitor vom face Ora spaniolă de Ravel şi apoi opere shakespeariene- Othello şi Falstaff. Pentru anul Mahler am interpretat Opera Die drei pintos de Carl Maria von Weber, operă definitivată orchestral de Gustav Mahler. Este o operă de o mare frumuseţe şi dificultate, cred că partitura viorii este cea mai complexă din istoria teatrului liric, un fel de Paganini fără sfârşit. A avut mare succes şi a fost unica interpretare a acestui opus în Europa. După cum vedeţi, repertoriul nostru este foarte vast şi acest lucru este relevat şi de repertoriul de la Bucureşti.

În festival interpretaţi opusuri semnate de Charles Ives, Leonard Bernstein, George Enescu şi Benjamin Britten.

Programul relevă diverse aspecte ale virtuozităţii orchestrale în secolul XX. Desigur, opusurile lui George Enescu se află mereu în cărţi - am ales Suita a III-a Săteasca; este una dintre lucrările mele preferate - trebuie să remarc faptul că mişcările mediane relevă imaginaţia, fantezia deosebită a compozitorului întru desăvârşirea unor frumoase tablouri. Împreună cu Dana Ciocârlie am interpretat L.Bernstein - the Age of Anxiety şi ne-am gândit că o putem aduce şi la Bucureşti, la Festival.

Prima parte va cuprinde Charles Ives - pe care Leonard Bernstein l-a iubit foarte mult, unul dintre pionierii muzicii nord-americane - şi Leonard Bernstein, iar partea a II-a George Enescu şi Benjamin Britten. În ultimii săi ani Enescu a fost foarte legat de Britten şi ce poate suna mai bine după Suita lui Enescu decât Variaţiunile lui Britten pe o temă de Purcell. Noi interpretăm această piesă fără narator, doar în versiunea de orchestră. Este cu siguranţă un concert pentru orchestră. Concertul reprezintă puncte de vedere similare, dar şi diverse asupra unei perioade istorice.

Domnule Lawrence Foster, ce va urma după festivalul bucureştean?

Anul acesta am dirijat multă operă, colaborez intens cu opera din Hamburg - voi realiza Dama de Pică în regia lui Willy Decker, apoi cu Orchestra Toscanini vom pleca în China pentru Anul Nou European cu o operă italiană, apoi va urma Hovashina la Frankfurt, iar la Montpellier o operă a lui Henri Sauguet, un important creator francez al secolului al XX-lea şi anume Chartreuse de Parme. În ultimii ani mi-am propus să fac opere necunoscute din creaţia franceză.

În finalul interviului nostru, câteva gânduri pentru publicul din România.

Vă mulţumesc pentru fidelitatea şi suportul pe care mi le acordaţi. Mărturisesc că este o mare bucurie să fiu invitat de fiecare dată la Festivalul George Enescu, unde odată am fost chiar director. Aştept cu nerăbdare acest concert de la Bucureşti.