Evenimente Înapoi

Final de succes al turneului 'Vă place Schu... ?' al violoncelistului Răzvan Suma

Publicat: luni, 21 Noiembrie 2016 , ora 10.05

Succesul de la Sala Radio al recitalului Vă place Schu…? a avut și o continuare, la Centrul Multifuncțional din Pitești, unde s-a încheiat la acest sfârșit de săptămână turneul național susținut de violoncelistul Răzvan Suma, alături de pianistul Horia Mihail, între 7 și 18 noiembrie, în 7 orașe din România, la 10 ani de la primul turneu național.

Violoncelistul Răzvan Suma a străbătut țara începând din 2012 alături de diferiți muzicieni în turneele Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place Tango?, parafrazând titlul unui film celebru, ajungând în 2016 să caute împreună cu publicul și cu pianistul Horia Mihail răspunsul la întrebarea, cu răspuns previzibil, de altfel, Vă place Schu… ?. Dacă înaintea acestui turneu, unii dintre spectatori aveau dubii, la final se pare că cei mai mulți dintre ei au ajuns la concluzia că le place atât Schubert, cât și Schumann.

Programul de recitaluri din acest turneu susținut de Răzva Suma și Horia Mihail a cuprins F. Schubert: Sonata Arpeggione în la minor, D 821, R. Schumann: Adagio și Allegro în la bemol major, op. 70, Fantasiestücke, op. 73 și Cinci piese în stil popular, op.102.

Ascultând-ul pe Răzvan Suma cu acest repertoriu romantic prin excelență spectatorul a avut parte din nou de revelația faptului că tinerețea este de fapt o stare spirit. Cu un discurs ardent, susținere și narare alertă a frazelor, o atentă adecvare a vibrato-ului și o multitudine de forme de atac ale arcușului, violoncelul lui Răzvan Suma a răsplatit fiecare secundă petrecută alaturi de muzica lui Schu...mann/bert deopotrivă.

În 2006, în urmă cu 10 ani, Răzvan Suma și Horia Mihail intrau în povestea turneelor naționale tot cu un program Schumann, fiecare urmându-și de atunci propriul drum și multiplicând ideea pornită împreună.

Răzvan Suma: "Roadele eforturilor de atunci ne ofera astăzi acest public alături de care am crescut. Am întâlnit în țară acel public care a fost și la MusicON și la Va place Bach? sau Brahms sau Tango. SCHU-bert-mann este, pentru mine, un exercițiu de generozitate."