Revin cu afirmația că Festivalul Händel de la Karlsruhe este un loc cu totul special de întâlnire al händelienilor din întreaga lume, interpreți și melomani deopotrivă. Pe lângă cele două opere, programele, de la an la an tot mai bogate, oferă excelente ocazii în care muzica barocă să se poată desfășura în toată frumusețea și complexitatea ei. Ediția din acest an 2024, cea cu numărul 46, este un foarte bun exemplu și dintre formațiile specializate participante amintim:

La Stagione Frankfurt, ansamblu de muzică barocă ce a luat ființă în 1988 și al cărui moto este Să facem neauzitul să se audă! și asta prin lucrări uitate, readuse la lumină cu cel mai adânc respect, spre bucuria publicului interesat dar și a interpreților;

Musica Sequenza formație pe care Burak Ozdemir a creat-o la New York în anul 2008 și pe care în 2011 a adus-o la Berlin unde s-a impus prin evenimentele complexe și originale în care amalgamează vechiul și noul, de la baroc la modern, împrietenind muzica, dansul, artele plastice, scenografia și filmul;

Red Priest/ Preotul roșu (porecla compozitorului Antonio Vivaldi), un cvartet alcătuit acum 25 de an la New York și pe care New York Times l-a numit micuța trupă sălbatecă și virtuoză. Formația care acum are reședința în Anglia propune aranjamente proprii și originale ale unor lucrări baroce emblematice, apelând de multe ori cu mare succes și la teatru.

(OH!) Orkiestra Historyczna din Katowice, un ansamblu format în 2012 de muzicieni polonezi atrași puternic de muzica veche și care, astăzi, și-a cucerit un renume internațional.

Band Neopera, o formație din Hamburg alcătuită din trei cântăreți, patru instrumentiști și un compozitor, care și-a propus să unească sonoritățile imaginate de Händel și contemporanii săi cu cele ale stilului Metal.

Spark - formație clasică, un cvintet instrumental plin de exuberanță și vigoare, ce reușește să imprime interpretărilor lor o expresivitate în care se regăsesc și trecutul și prezentul. Muzicienii folosesc peste 40 de tipuri de flaute, viori, viole, violoncele și abordează un repertoriu de la clasic la modern. Am asistat la concertul în care Spar l-a avut alături pe contratenorul Valer Sabadus (Săbăduș), originar din Arad dar format la Hochschule für Musik und Theater München. Astăzi Valer Sabadus este un nume puternic legat de repertoriul baroc pe care îl interpretează cu sensibilitate și virtuozitate. Concertul Spar-Sabadus a fost intitulat Aproape de Paradis. Cum se aude dorul (traducere liberă) de la Händel la Depeche Mode și a cuprins lucrări de Händel, Vivaldi, Ravel, Satie, Kurt Weil, Fauré, Schumann și alți compozitori clasici și moderni, mai puțin cunoscuți. Admir și aplaud talentul și virtuozitatea interpreților, dăruirea și bucuria cu care cântă, felul impetuos și convingător cu care simt și transmit muzica - este o bucurie și o plăcere să îi asculți! Dar, pentru mine, personal, un repertoriu integral baroc ar fi sporit enorm bucuria și plăcerea. Primele cinci piese semnate Ritter, Händel și Vivaldi au fost minunate, încântătoare. Impecabilă și execuția celorlalte lucrări cuprinse în repertoriu dar nimic nu s-a ridicat la performanța artistică reușită în aceste partituri în care instrumentele de epocă cântau melodii și armonii concepute anume pentru ele iar vocea de contratenor se desfășura liberă și exaltată în pagini scrise anume pentru timbrul și expresivitatea ei. Repet, concertul și-a acoperit cu mare succes promisiunea de la Händel la Depeche Mode și a fost răsplătit cu ropote de aplauze sincere și entuziaste. În adâncul sufletului meu însă mi-aș fi dorit un generic de la baroc la baroc căci arareori am ocazia să mă întâlnesc cu astfel de interpreți de elită.

Am regretat că nu am putut asculta Concertul de gală, Arii pentru Senesino, susținut de celebrul contratenor Max Emanuel Cencic care a fost, cu siguranță, un regal baroc.

Dorința/foamea mea de muzică barocă a fost împlinită și de Ottone, re di Germania, a doua operă aflată în programul acestei ediții de festival, o reluare a spectacolului care a avut premiera în februarie 2023, o lucrare dintre cele mai cunoscute și cântate astăzi, prezentată în premieră absolută în 1723 la Londra. Deși întreaga acțiune stă sub semnul luptei pentru un tron, compozitorul și libretistul s-au concentrat pe sentimentele personajelor, fiecare, în parte, nemulțumit de ce i se întâmplă.

Visul Gismondei este să-și vadă fiul, pe Adelberto, urcat pe tronul Germaniei. Dar țara îi aparține de drept lui Ottone care va sosi în curând să preia puterea ce i se cuvine. El se va căsători cu Teofane, fiica împăratului de la Roma, căreia i-a fost deja trimis un portret cu viitorul soț. Ottone este întârziat din drum atunci când pirații îi atacă vasul. Gismonda profită și îl prezintă pe Adelberto Teofanei drept… Ottone. Dar tânăra femeie nu recunoaște în bărbatul din fața ei pe cel din portretul de care s-a îndrăgostit deja.

Ottone sosește aducând cu el prizonier pe piratul care l-a atacat, pe Emireno, un personaj misterios care anunță că este cu totul altceva decât pare dar, deocamdată, refuză să-și dezvăluie identitatea.

Prințesa Matilda, cândva logodnica lui Adelberto suferă cumplit văzându-se trădată. Ea îi dezvăluie lui Ottone planul Gismondei. Fiecare personaj e îndurerat, revoltat, fiecare personaj speră și, la final Ottone își regăsește logodnica, Emireno dezvăluie că este fratele Teofanei, Gismonda și fiul ei sunt luați prizonieri dar dragostea Matildei reușește să îl salveze pe Adelberto. Singura nefericită și neconsolată este intriganta Gismonda, regina rămasă definitiv fără tron.

Toate subiectele operelor lui Händel sunt extrem de complicate! În Ottone nu se întâmplă prea multe pe scenă! Zbuciumul e în mințile și sufletele personajelor. Se cântă și iar se cântă, arii minunate, pline de sentimente, pasiune și patimă. Scenograful Christophe Ouvrard a imaginat două spații de joc: un prim plan, o secțiune pe trei nivele dintr-un palat, cu două tronuri și multe, foarte multe scări și paliere pe care personajele aleargă după ceva nedeslușit încă și, pe cealaltă jumătate a scenei rotative, un țărm dezolant pe care apa a aruncat resturile unor corăbii scufundate. Foarte frumoasă este aici, o proiecție uriașă, în care valuri amenințătoare tălăzuiesc într-o mișcare la fel de, aparent, fără finalitate.

În acest spațiu evoluează personajele. Decorul și-a propus să le oglindească stările sufletești - nesiguranță, amenințare, disperare … Muzica lui Händel este, ca de obicei, puternică și extrem de nuanțată. Dar, compozitorul baroc respectă tradiția ariei da capo în care, cea de a treia din cele trei secțiuni, o reia, variat, pe prima. O provocare pentru regizorul Carlos Wagner care pare că nu acceptă tradiția unui cântăreț căruia i se cere, în principal, în arii, să cânte, să sufere, să exprime și să transmită nu să și joace. Jocul în opera barocă este rezervat mai mult numeroaselor recitative extrem de generoase în sugestii de mișcare. Nici nu se poate altfel căci partiturile cer deplină concentrare pe voce. Din păcate, pentru îmbogățirea mișcării, în scenă sunt aduse câteva personaje mute, de exemplu doi soldați care fie luptă, fie schingiuiesc, fie se clatină beți pe lângă cei care cântă. Prezența lor, implicit jocul lor sunt nefirești, forțate, aproape caricaturizate ceea ce, mie cel puțin, mi s-a părut deranjant pentru cel care dorește să asculte și să se bucure de inspirația marelui, unicului compozitor Georg Friedrich Händel .

Același Christophe Ouvrard semnează și creația de costume. Inspirat și inventiv, artistul ne conduce în trei spații de expresii diferite: Gismonda și Adelberto apar ca niște fantome din vremuri trecute, îmbrăcați în complicate costume baroce de un alb strălucitor. Ottone și Matilda se mișcă ușor în costume maronii, întunecate, din piele, așa cum teatrul din secolul al XIX-lea își imagina eroii. Iar Teofana și Emireno, personaje conduse parcă din umbră de un păpușar iscusit, poartă costume de … marionete de bâlci.

Carlo Ipata, dirijorul specializat în muzica barocă (Cesti, Gasparini, Scarlatti, Händel, Pergolesi) are șansa de a colabora cu excepționalii barochiști din ansamblul Deutschen Händel-Solisten. Rezultatul este o coloană sonoră solidă care acoperă cu brio paleta timbral-expresivă cuprinsă între lamento și exultate. De la prima la ultima notă, vigoarea și profunzimea muzicii din Ottone sunt redate cu un profesionalism, înțelegere și sensibilitate exemplare.

Contratenorul ucrainean Yuriy Mynenco, o voce puternică și totuși flexibilă și bogată în culori, este deja un nume pe scenele baroce contemporane. Statura înaltă conferă plusul de prestanță impus de personaj. Soprana spaniolă Lucía Martín-Cartón se recomandă printr-un premiu obținut la concursul Renata Tebaldi, secțiunea muzică veche, și prin stagiul pe care l-a făcut în celebra formație Les Arts Florissants. Prin voce și prin joc, Lucía Martín-Cartón reușește să surprindă fragilitatea și totodată forța interioară a personajului Teofane. Cea de a doua voce de contratenor din distribuție îi aparține destul de antipaticului Adelberto interpretat de Raffaele Pe, un alt barochist bine-cunoscut și apreciat. Sarcină dificilă pentru cântărețul căruia i se cere să înșele, să uzurpe, să lupte în timp ce el, Adelberto, este da fapt înspăimântat de moarte de tot ceea ce i se întâmplă. Gismonda, ambițioasa regină fără de coroană, găsește în mezzo-soprana ucrainiană Olena Leser o interpretă plină de forță, cu o voce strălucitoare și penetrantă și cu un joc nuanțat ce impresionează. La fel cum impresionează și seduce, vocal și scenic, și Sonia Prina într-o Matilda chinuită și contorsionată, în care se luptă dragostea și ura în pagini muzicale de o dificultate extremă. Ingenios, Händel aduce lângă cele două voci de contratenori, cu timbrul lor specific, o puternică voce de bas. Nathanaël Tavernier/ Emireno cutremură scena la fiecare apariție, iar ariile acestui personaj ciudat, plin de mister, conferă un echilibru sonor foarte special partiturii, în întregul ei.

Festivalul Händel de la Karlsruhe, își pregătește deja ediția cu numărul 47. Aștept cu nerăbdare programul și recomand tuturor celor care vor vizita orașul în luna februarie a anului viitor să caute să participe la un concert, un recital sau un spectacol de operă. Cu siguranță, nu vor regreta.

Ottone

Dramma per musica de Georg Friedrich Händel
Libretul - Nicola Francesco Haym

Ottone - Yuriy Mynenco
Teofane - Lucía Martín-Cartón
Emireno - Nathanaël Tavernier
Gismonda - Olena Leser
Adelberto - Raffaele Pe
Matilda - Sonia Prina
Deutsche Händel-Solisten
Dirijor - Carlo Ipata
Regia - Carlos Wagner

Scenografie și costume - Christophe Ouvrard

Lumini - Rico Gerstner

https://www.staatstheater.karlsruhe.de/programm/video/3371/