ACUM:
10.00
Interpreții Festivalului George Enescu 2019
Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Urmează: 11.00 Glissando Clasic, jazz & more estival.
Apoi: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Agenda de concert Înapoi

Debut la pupitrul dirijoral în 'Nabucco' pentru Tiberiu Soare pe scena Operei Naționale București

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 4 Ianuarie 2019 , ora 9.57

Opera Națională București prezintă joi, 10 ianuarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul "Nabucco" de Giuseppe Verdi, în regia lui Hero Lupescu, scenografia George Doroșenco, coregrafia Doina Andronache, asistent de regie Cristina Costescu, maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Spectacolul "Nabucco" de Giuseppe Verdi este una dintre cele mai longevive creații din istoria Operei Naționale București. Pentru această producție, regretatul regizor Hero Lupescu, unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole din istoria teatrului liric românesc, obișnuit să lucreze cu ansambluri mari, a reușit să dea o personalitatea deosebită Corului, transformându-l într-un singur personaj, la fel cum era perceput rolul său în teatrul antic. Astfel, Corul sau vocea unui popor subjugat, execută simultan aceleași mișcări, ca o singură ființă, are aceleași aspirații și sentimente ca o personalitate distinctă. Pe de altă parte, soliștii ca reprezentanți ai ideilor pe care le transmite opera, sunt în majoritatea timpului statici, ca niște statui impunătoare, ca niște măști care declamă, ca niște mașinării simțitoare. Cadrul scenografic creat de George Doroșenco, deși alcătuit din elemente de decor simple, dar uriașe, exprimă megalomania personajului principal, temutul rege Nabucodonosor.

Premiera operei pe scena bucureșteană în luna octombrie a anului 1987, a reprezentat un act revoluționar din partea artiștilor de atunci ce a reușit să transceadă în timp, rămânând în repertoriu vreme de 30 de ani.

Următoarea reprezentație va avea loc joi, 7 februarie 2019, începând cu ora 18:30.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni - duminică între orele 10:00 - 13:00 și 14:00 - 19:00).