Când pronunţăm numele pianistului Cristian Sandrin putem vorbi despre sold out şi nu datorită invitaţiilor, ci biletelor vândute. Este meritul lui că atrage public în sala de concert. Pe lângă faptul că este un nume afirmat în peisajul muzical, un tânăr care şi-a confirmat talentul pianistic printr-un palmares important, Cristian Sandrin vine întotdeauna cu programe tematice, interesante şi inedite, aşa cum a fost şi cel de aseară incluzând lucrări de: Haydn, Beethoven, Scarlatti, Chopin şi Ravel. Un demers muzical despre care tânărul pianist a vorbit aceeaşi plăcere care transpare şi atunci când cântă:

"Furtuna de Beethoven e inspirată după piesa de Shakespeare. Prima scenă se petrece pe un vas, pe o furtună… şi după, am zis să cânt Barcarola de Chopin şi apoi Barca pe ocean de Ravel. Programul a fost împărţit în două. Prima parte a fost un Haydn foarte tânăr şi foarte glumeţ împreună cu patru sonate de Scarlatti, foarte glumeţe şi ele, şi apoi am trecut la un program mai serios. Am zis să balansez. Diversitatea emoţională, stilistică - asta am vrut să transmit."

În bogatul său traseu concertistic, ce cuprinde scene de prestigiu, precum Sala Cortot din Paris, St-Martin-in-the-Fields, Sala Regina Elisabeta din Londra, Sala "Manuel de Falla" din Madrid, Cristian Sandrin include în fiecare an şi un recital la Sala mică a Ateneului Român. A poposit în 12 decembrie, în cadrul seratelor de marţi, ca de fiecare dată cu o gândire muzicală bine conturată, combinată cu un ton expresiv şi tumultuos, sensibil şi cu o mare bucurie de a cânta. Ca şi în celelalte sezoane, Cristian Sandrin a stârnit ovaţiile melomanilor, de fiecare dată evoluţiile sale fiind aşteptate cu mult interes, deopotrivă de melomani dar şi de cronicari. L-am regăsit aseară în public pe criticul Dumitru Avakian:

"Este o bucurie să îl asculţi pe Cristian Sandrin, aflat într-o fază foarte interesantă, cu totul captivantă în ceea ce priveşte creşterea sa profesională. Este interesant, este cult, foarte inteligent şi sensibil. După părerea mea, momentele de mare realizare ale recitalului au fost pe de-o parte cele şase sonate de Scarlatti, în primul rând o imaginaţie timbrală, iar pe de altă parte o acuitate privind pătrunderea spiritului acestei muzici în care datele stilistice şi personalitatea sa sunt prezente într-o manieră care defineşte deja o personalitate consolidată."