Cronici Înapoi

AUDIO. Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" în ParkLake

Publicat: miercuri, 20 Martie 2024 , ora 12.43
Poate vă gândiți că „Valsul accelerației” de Johann Strauss - fiul poate fi un ambient sonor atipic pentru o seară de început de weekend petrecută la un centru comercial. Deloc! Grație proiectului "Ascultă 5 minute de muzică clasică" inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie muzica clasică ajunge mai aproape de publicul larg în locuri neobișnuite precum hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj și mobilă, librării, muzee și sedii de firme. Așa a fost și pentru cei prezenți vineri seara la ParkLake Shopping Center din capitală, între care și vlogger-ul Shelly care a apreciat inițiativa:

- Mi se pare o inițiativă culturală foarte tare că se dă muzică clasică în mall-uri.

Dacă muzica clasică poate fi o alternativă potrivită pentru un fundal sonor a unei seri petrecute într-un mall, aflăm de la cei prezenți în seara de vineri, 15 martie la ParkLake Shopping Center din București:

- Este foarte drăguță.

- Este un lucru foarte bun. Ascult Radio România Muzical și am auzit de proiect la radio.

- Este frumos.

- Este normal să fie așa. Este plăcut. Te relaxezi.

- Este ok. Nu prea ascult mult muzică de genul acesta. Este frumos.

- Foarte frumos. Este o idee foarte bună.

- Ar trebui să fie apreciată mai mult.

- O părere foarte bună.

- Nouă ne-a plăcut destul de mult.

Vă invităm încă douăsprezece zile să ascultați cele 5 minute de muzică clasică în spații neconvenționale din București și din țară, pentru că proiectul se desfășoară până la finalul lunii martie.

Ioana Țintea