Cronici Înapoi

AUDIO. Johannes Passion de Bach - eveniment la Filarmonica din Sibiu

Publicat: vineri, 12 Aprilie 2019 , ora 11.46

Peste tot în lume, un afiș care anunță Johannes Passion de Johann Sebastian Bach reprezintă un eveniment al vieții muzicale. Așa s-a întâmplat și la Sibiu, în 11 aprilie, când toate cele aproape 500 de bilete au fost vândute cu mult timp înainte iar cererea a fost așa de mare încât în dimineața respectivă au fost puse la dispoziția doritorilor bilete la repetiția generală de la Sala Thalia!

Viziunea dirijorului Nicolae Moldoveanu a mizat pe un spirit narativ al desfășurării muzicale, pe fluiditate, evitând o notă teatrală, retorică, ce apare în unele variante asupra Oratoriului bachian catalog Bach 245 cântate sau înregistrate. Chiar dacă detaliile au fost atent urmărite importanța a fost acordată cursivității întregului opus, arcuirii sale ca o poveste vie adresată celor de astăzi și nu neapărat ca o frescă istorică monumentală, cu personaje descinse dintr-o galerie a sculpturilor care au traversat veacurile. O opțiune care a inclus și sugestii timbrale ce au dorit o trimitere (parțială) spre sonorități de epocă și o restrângere a aparatului orchestral, cu alternanțe de pagini în care s-a subliniat dimensiunea camerală.

A fost o veritabilă bucurie acest Johannes Passion în tălmăcirea unui ansamblu instrumental al Filarmonicii din Sibiu, completat cu invitați (la viola da gamba, la cembalo sau orgă, etc) care au adus o tușă evocatoare de autenticitate unor sonorități folosind câteva instrumente mai apropiate de cele specifice Barocului; Johannes Passion cu o excelentă interpretare a Corului Filarmoncii din Cluj pregătit de Cornel Groza, o versiune pregnantă prin rigoare și expresivitate, energică și robustă în construcțiile polifonice virtuoze și dramatică, pe alocuri chiar de un sobru tragism în unele dintre chorale.

Momente de ansamblu vocal orchestral foarte convingătoare, cu un relief diversificat nu numai prin nuanțare și tempo ci și prin unele artificii de construcție a discursului musical (lăsînd câteodată doar corului reluările, sugerând un dinamic joc de volume sonore). Elegantul spațiu folosit de Filarmonica din Sibiu pentru concertele stagiunii sale nu este neapărat adecvat vocilor pe care ai senzația că …"le absoarbe" ceea ce ar fi retezat pe alocuri finalurile lente ale corului; dar cu artificii interpretative bine gândite, ansamblul coral a "trucat" reverbul atât de necesar auzului în asemenea momente, sugerând uneori efectul impresionant al unei catedrale…

Greu de găsit în viața artistică românească o distribuție solistică unitară pentru un asemenea opus

La Sibiu s-au aflat pe scenă voci venite din spații diferite ale interpretării vocale, unele cu o mai bogată experiență în teritoriul operei sau chiar în alte domenii…

Narativ și firesc a fost tenorul austriac Gernot Heinrich, povestind cu naturalețe discursul amplu al Evanghelistului; nimic declamativ, retoric în intervențiile sale, conturând o evidentă dimensiune umană a personajului cu o dicție perfect inteligibilă dar cu o voce… lejeră, ca și rostirea sa. Un profil mai…statuar au definit intervențiile excelente ale bas-baritonului Serban Vasile, sobre, precise, cu un glas plin, profund și cald, bine modelat stilistic. Preocuparea de "a controla" vocea în coordonate specifice pentru vocalitatea Barocului a caracterizat ariile sopranei Cristina Radu (un glas frumos, modelat probabil mai ales în spectacole de opera dar condus cu grijă și finețe și în acest repertoriu în care a convins mai ales în cea de a doua parte a serii) dar și apariția contratenorului Cezar Ouatu în paginile pentru alto (mult mai reusită fiind aria din partea a doua, chiar dacă și acolo rupturile de registru au "colorat"uneori liniile.) Nu tocmai precis atunci când a intervenit în dialogul recitativelor bachiene, baritornul Razvan Georgescu a lăsat o impresie mult mai bună în arioso-ul care i-a fost încredințat.

Intr-o clară ascensiune pe parcursul întregii lucrări - chiar și a felului în care solisții au intrat literalmente în ambianța stilistică a Barocului - monumentalul opus al lui Johann Sebastian Bach a fost - la Sibiu - o performanță a colaborării artistice, a științei și înțelegerii interpretative între dirijorul invitat al serii - Nicolae Moldoveanu și cel al Corului clujean - Cornel Groza. Unitar construită ca o amplă narațiune muzicală, cu fațete pregnant conturate, această variantă asupra universului sonor din "Johannes Passion" a meritat așteptarea celor din sală: a fost un eveniment cu remarcabile momente artistice și dincolo de aspectul repertorial, de amplasarea sa contextul stagiunii sibiene.

Anca Andriescu