ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Cronici Înapoi

AUDIO. Jazz la Sala Radio - duo pianistic și vocal-instrumental

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 5 Octombrie 2018 , ora 11.48

Joi, 4 octombrie, Majura Duo Fest s-a încheiat cu un recital de jazz susținut de pianiștii Ramona Horvath și Philippe Milanta împreună cu vocalista de jazz Kimberly Gordon.

În încheierea Festivalului de Duo Majura, la Sala Radio a avut loc un concert de jazz unic, cel puțin în privința formației. Recitalul a fost susținut de pianiștii Ramona Horvath și Philippe Milanta, alături de vocalista de jazz Kimberly Gordon, aceștia prelucrând teme și lucrări de Duke Ellington și Billy Strayhorn. Unicitatea combinației de instrumente vine din lipsa unui repertoriu de jazz pentru două piane, după cum a punctat și Ramona Horvath.

Câteva opinii din public:

"A fost impresionant! A fost simpatică, plină de viață, cel puțin vocalista... Au fost foarte buni. Ne-am simțit minunat!"

"O seară de excepție, niște artiști extraordinari și care au creat pentru toți cred o seară nemaipomenită. Mulțumim mult organizatorilor pentru această seară minunată!"

"Un nivel foarte înalt demonstrat în această seară. Festivalul s-a sfârșit precum a început, cu un mare succes și să sperăm că va continua și peste mulți ani."

Cei doi pianiști au depășit acest impas prin diverse metode, fiind avantajați, evident, de faptul că francezul Philippe Milanta este compozitor și aranjor. Prezența vocalistei americane Kimberly Gordon a fost apreciată de public atât pentru energia interpretativă, cât și pentru ușurința comunicării - artista fiind încrezătoare și extravertită.

În concluzie, este evident că publicul bucureștean apreciază jazz-ul, cu condiția ca artiștii să fie promițători.

Reportaj realizat de Petre Fugaciu