Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Kian Soltani

Publicat: vineri, 22 Martie 2024 , ora 7.30

 Renumitul violoncelist Kian Soltani revine la București și interpretează săptămâna aceasta (21 și 22 martie) la Ateneul Român "Variațiuni pe o temă Rococo", de Piotr Ilici Ceaikovski. Îl acompaniază Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Leonard Slatkin.

În jurnalul său, Ceaikovski îl numește pe Mozart un "Christos al muzicii" și descrie muzica sa ca fiind "plină de o frumusețe divină de neatins". "Variațiunile pe o temă rococo" pentru violoncel și orchestră, lucrare pe care urmează să o interpretați la București, reflectă admirația lui Ceaikovski pentru compozitorul clasic. Care este perspectiva dumneavoastră asupra influenței mozartiene în această piesă?

Este minunat pentru noi, violonceliștii, căci Mozart nu a scris niciun concert pentru violoncel Avem, desigur, muzica de cameră, dar nicio piesă solistică. Așa că aceasta este o oportunitate de a păși în lumea muzicală mozartiană prin perspectiva lui Ceaikovski. Dar durează foarte puțin, căci doar tema este cu adevărat în acel stil; muzica se preschimbă treptat în ceva în stilul propriu al lui Ceaikovski..ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de stilul clasic și ne afundăm gradual în cel romantic. După câteva minute, te afli cu totul în lumea marelui compozitor rus. Este, într-un fel, o piesă despre metamorfoză, o piesă care începe în epoca clasică, dar apoi, rapid, ne poartă adînc în lumea romantismului.


Cum se potrivesc lejeritatea și eleganța Rococo-ului cu propria dumneavoastră personalitate și propriul gust?

Cu toții avem momente de ușurătate și de apăsare. Dar cînd pășești pe scenă ca interpret, trebuie să preiei caracterul muzicii, oricare ar fi acela. Cînd începe piesa, eu devin această persoană elegantă și lejeră, nu contează cine sunt, ci de ce are nevoie muzica de la mine. Trebuie să intri în acea stare, te poți pregăti înainte de concert, poți încerca să intri în personaj precum un actor de teatru. Când pășesc pe scenă, pășesc în această stare, în acest sentiment. Cel mai bine este să nu te gîndești prea mult înainte la cum se dezvoltă piesa, ci doar la tema principală, din debut...apoi lași povestea să te conducă, să te transforme.


Care sunt provocările acestei lucrări?

În primul rând, sunt multe provocări de ordin tehnic, întruât Ceaikovski a scris o piesă de virtuozitate. Cel mai important - și cel mai greu - este că trebuie păstrată constant această eleganță, ușurătate. Aceasta este dificultatea reală - să ascunzi greutățile și să menții eleganța, să cânți cu un "zâmbet". De asemenea, se adaugă ca provocare modul în care este orchestrată lucrarea - ansamblul nu cântă în forță, și atunci tot ce faci ca violoncelist se aude. Nu e precum în alte concerte (ca de exemplu, cel al lui Dvoűák), unde orchestra contribuie puternic.. unde uneori te poți chiar ascunde, dacă vrei. Aici nu există ascunziș, ești precum o balerină singură pe scenă, sunetul îți este mereu deasupra orchestrei, ești foarte expus..și totuși trebuie să-ți păstrezi eleganta, în mijlocul tuturor dificultăților tehnice.


Ce versiune a piesei veți interpreta, cea originală a lui Ceaikovski sau cea editată de violoncelistul german
Wilhelm Fitzenhagen, cel căruia i-a fost dedicată inițial lucrarea?

Cânt versiunea editată, este cea pe care am învățat-o cu profesorul meu, este cea pe care am iubit-o de când eram copil. Am exersat și versiunea originală, dar am o conexiune emoțională atât de puternică cu cea editată încât mereu o cânt pe aceasta.


Vă întoarceți la București și de data aceasta veți urca pe scena Ateneului Român...

De-abia aștept să cînt în această sală, ultima oară în București am evoluat într-un alt spațiu de concert. Scena Ateneului este iconică, o știu din atâtea imagini și videoclipuri..nu am mai fost până acum înăuntru, dar toți îmi spun că este fantastică. Sunt foarte încântat!


Cum priviți colaborarea cu Leonard Slatkin?

Pentru mine, este un dirijor legendar, am văzut multe înregistrări cu el, dar nu l-am cunoscut înainte. Prima dată cu orchestra, prima dată cu dirijorul, de-abia aștept!


Menționați într-un interviu anterior că muzica lui Bach vă este adesea aproape precum terapia, sau precum o meditație. Cu ce alți compozitori aveți o relație atât de personală?

Schubert este foarte special pentru mine, reprezintă "acasă", sentimentul de a fi la mine. Cred că este unul dintre primii compozitori pe care i-am auzit ca și copil, întrucât părinții mei îl iubesc pe Schubert, era mult Schubert în casa noastră. De asemenea, simt că Schubert și-a scris marea parte a muzicii pentru încăperi mici (desigur, excluzând Simfoniile). Nu e doar un sentiment, se știe că lui Schubert îi plăcea să-i fie muzica interpretată în contexte camerale, în cadrul "schubertiadelor", așa cum se numeau. Își aduna prieteni, se așeza la pian și își interpreta muzica în sufrageria cuiva. Schubert îți imprimă acest sentiment de familiaritate, de acasă, de aceea am așa o conexiune puternică și cu el.


Albumul dumneavostră de debut îmbină lucrări de Schubert, Schumann, cu muzică tradițională persană. În cel mai recent album explorați aranjamente originale de muzică de film, în care construiți, prin înregistrări multiple suprapuse, o orchestră de violoncele. Totodată, includeți două compoziții proprii.. Cum ați descrie perspectiva dumneavoastră asupra genurilor muzicale?

Încerc să nu mă gândesc prea mult la genuri muzicale, ci doar să fac lucrurile pe care le iubesc. De exemplu, în primul meu album .. Dragostea mea pentru Schubert deja am explicat-o, pe Schumann îl văd ca pe o continuare, iar muzica persană am ales-o bineînțeles datorită rădăcinilor mele culturale. În ceea ce privește muzica de film, am iubit-o de când eram copil, a fost doar o chestiune de timp să reușesc să realizez aranjamente și să le înregistrez. Am făcut aranjamente cu muzică de film de când eram adolescent, iar acum în sfârșit am găsit o platformă profesională în cadrul căreia să le interpretez. Nu m-am gândit dacă sunt sau nu genuri muzicale diferite, doar încerc să cânt muzica pe care o iubesc, muzică pe care o car cu mine de mult timp. Sunt multe alte lucruri pe care vreau să le mai fac.. Încerc pur și simplu să-mi aduc cel mai înalt nivel interpretativ posibil în aceste muzici.


Este clar că vă face plăcere să încercați lucruri noi. Ce urmează?

Abia am înregistrat Concertul pentru violoncel și orchestră de Schumann, va ieși anul acesta - o altă piesă care m-a acompaniat mult timp. De asemenea, o înregistrare de studio a Concertului pentru violoncel și orchestră de Dvoűák, în care avem timp să lucrăm pe detalii, să creăm o versiune inerpretativă exact așa cum mi-am imaginat-o. Sunt foarte încântat. Urmează să explorez creația compozitorului Luigi Boccherini, căci eu cânt pe violoncelul ce i-a aparținut - Antonio Stradivari "The London, ex Boccherini". Îmi doresc așadar să-i înregistrez muzica pe acest instrument pe care el l-a deținut. Vreau să-l prezint, să arăt varietatea de muzică pe care a compus-o - sonate, muzică de cameră, lucrări solistice, tot..


Ați fost șeful partidei de violoncel din cadrul West-Eastern Divan Orchestra, și ați cântat de asemnea împreună cu ansamblul în postura de solist. Înființată în 1999 și inspirată de Daniel Barenboim și regretatul intelectual palestinian Edward Said, West-Eastern Divan Orchestra reprezintă un context în care tineri muzicieni ce provin din medii culturale diverse colaborează, se reunesc prin limbajul universal al muzicii. Ce a însemnat pentru dumneavoastă implicarea în acest proiect?

A fost foarte , foarte deosebit pentru mine, mi-a schimbat perspectiva asupra întregii regiuni.. Eu am crescut în Austria, așa că mă aflam într-un fel de bulă, deconectat de realitatea acelei zone. Când i-am întîlnit pe toți acești muzicieni care vin din acele părți, care au crescut acolo, când le-am auzit poveștile, când le-am descoperit perspectivele, experiența aceasta mi-a deschis ochii și inima spre ce se întâmplă acolo. Mi-a lărgit orizonturile. A fost foarte, foarte important pe plan uman, dar, bineînțeles, și la nivel muzical - să lucrez cu maestrul Barenboim a fost ca și acum aș explora o altă dimensiune. Am învățat atâtea din punct de vedere muzical.. A fost o combinație între o evoluție pe plan uman și una la nivel muzical, pentru care sunt extrem de recunoscător.


Care credeți că este importanța unui asemenea proiect, mai ales în zilele noastre?

Ideea este să arătăm că oamenii unei țări nu reprezintă neapărat lumea politică a țării respective. O persoană din Iran poate cânta în aceeași orchestră ca cineva din Israel, ceea ce pe hârtie pare imposibil, căci politicienii lor nici nu și-ar vorbi, nici nu s-a afla în aceeași încăpere. Noi arătăm că nu suntem de acord cu această abordare, credem că dialogul este mereu cea mai bună cale. Să arătăm asta prin limbajul muzicii, unde dialogul este esența, aceasta este ideea. Este despre a împărtăși. A face muzică de unul singur, nu acesta este scopul, mai ales când vorbim de o orchestră. Mereu există o cale de dialog, nu credem în reducerea la tăcere a unei părți, în lipsa de comunicare.


Din postura de tânăr fenomen muzical, devenit stea în ascensiune, iar ulterior unul dintre cei mai titrați violonceliști ai momentului, ce înseamnă pentru dumneavoastră "a face muzică"?

Este desigur, viața mea.. dar cel mai important - muzica este comunicare. Așa cum ziceam mai devreme.. este vorba în întregime despre dialog, și nu doar dialogul dintre mine, orchestră, și dirijor, ci despre cel dintre muzicienii de pe scenă și public. Pentru mine este foarte important ca publicul să fie inclus în experiență, să nu vină și doar să asculte, să oberve și apoi să plece.. Așa cum ai merge de exemplu la grădina zoo. E vorba despre a interacționa, a crea o conexiune cu publicul , astfel încât el să simtă că este parte din proces. În lumea muzicii clasice, nu este întotdeauna atât de ușor și la îndemînă să faci asta, de multe ori nimeni nu vorbește, nu facilitează, nu prezintă lucrările. Și totuși, este posibil. Dacă chiar vrei să pui această energie pe scenă, în care încerci să cuprinzi întregul pubic, să îl implici în actul muzical , cred că el poate simți asta. Eu mereu mă străduiesc să fac acest lucru. Această conexiune poate să aibă loc, chiar dacă nu vorbești. Eu cred că, până la urmă, muzica despre asta este: - despre a împărtăși, despre a avea un schimb. Sigur, e posibil să faci muzică de unul sginur, dar cred că pentru mine nu ar fi suficient. Pentru mine, este despre a împărtăși cât de mult se poate - o poveste, o emoție, un moment care va trăi pentru totdeauna în amintire. Acesta este sensul muzicii, în perspectiva mea.


Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu