Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Mihai Constantinescu despre ediția din 2020 a Concursului Internațional George Enescu

Publicat: miercuri, 26 August 2020 , ora 12.50




Având în vedere situația actuală, planurile de organizare ale ediției din 2020 a Concursului Enescu au fost într-o continuă schimbare. Cum ați decis că se va desfășura competiția anul acesta?

După îndelungate căutări și încercări, am decis ca prima parte a concursului, adică etapa I și a II-a, să se desfășoare online, iar semifinala și finala să se desfășoare în mai anul viitor, când sperăm că lucrurile se vor mai liniști. Concurenții înscriși urmează să-și trimită înregistrările cu lucrările din prima și a doua etapă. Aceste înregistrări vor fi analizate de membrii juriului și vor putea fi și urmărite pe site-ul festivalului. Acolo o să apară și calendarul acestor vizionări, inclusiv datele la care se vor anunța rezultatele de către președinții celor trei jurii.


Concertul de deschidere va putea fi urmărit online, dar și în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural. Știm că în program sunt și două premiere absolute. Cum ați gândit desfășurarea galei de deschidere?

Gala este gândită ca și cele trei gale pe care le-am desfășurat până acum - 2014, 2016, 2018 - gale ce includ o lucrare câștigătoare a concursului de compoziție din ediția precedentă (deci, 2018), precum și un triplu concert la care să participe laureații ediției precedente a concursului. Aceeași structură am avut-o în vedere și în acest an. Este o lucrare a lui Alexandru Ștefan Murariu, o lucrare premiată în ediția 2018. Triplul concert ... de data aceasta vom avea o premieră mondială pentru că există doar două triplu-concerte în literatura muzicală - e vorba de Triplul concert de Beethoven și Triplul concert de Paul Constantinescu. De această dată am comandat o lucrare specială primului câștigător al concursului de compoziție de după '89, maestrul Dan Dediu, care a răspuns cu deosebită amabilitate solicitării noastre, și va fi un triplu concert, Brahmsodia se numește, interpretat de doi dintre laureații ediției precedente. Și, din păcate, având în vedere această situație specială, al treilea concurent nu va fi din trioul ediției precedente, ci va fi tot un laureat al Concursului George Enescu - este vorba despre maestrul Valentin Răduțiu.


A fost dificil de gestionat o asemenea situație, de a schimba constant planurile de organizare?

Este foarte dificil, pentru că întâi am avut în vedere organizarea concursului cu mai puține persoane în sală, să vindem biletele pentru sistemul de vizionare pe viu, pe internet. După aceea, am zis că organizăm concursul fără public în sală. Iar în ultima lună, văzând care este situația internațională, discutând și cu membrii juriului și cu majoritatea concurenților, am decis ca aceștia să nu mai vină în țară, ci să se rezolve online. Din punct de vedere al concertului de deschidere, evident că sunt problemele pe care nu le pune situația actuală. Vom lua toate măsurile pentru a asigura securitatea sănătății tuturor participanților, facem testările COVID, asigurăm participare minimă în sala de concert, este un număr special de membri în orchestră - am diminuat foarte mult numărul acestora, facem distanțarea între ei. Deci, este foarte dificil de coordonat toată această problemă. Eu nu zic, Doamne ferește, să ne obișnuim cu acest lucru, dar trebuie ca în perioada următoare să avem în vedere rezolvarea problemelor de organizare în acest mod.


Cât de rapid s-au luat deciziile?

Vă dați seama că au fost luate foarte repede. Ele au fost aplaudate, până la urmă, de toată lumea pentru că știți că foarte multe dintre concursuri au fost amânate sau chiar anulate, iar faptul că acest concurs Enescu se desfășoară în aceste condiții este un lucru deosebit, apreciat de toată lumea.


Au fost momente când ediția de anul acesta a concursului a fost în punctul de a fi complet suspendată?

Nu, nu am avut niciodată în vedere acest lucru pentru că concursul și, în general, muzica așa cum este și toată campania noastră media trebuie să continue și nu putem să ne oprim indiferent de situația internațională pentru că trebuie găsite modalități ca muzicienii să evolueze pe scenă, ca tinerii să poată să fie ascultați, ca publicul să poată asculta muzică bună și să dovedim, așa cum spunea George Enescu în Oedip-ul lui, că suntem deasupra destinului. Omul este peste destin și omul este cel care trebuie să găsească până la urmă toate soluțiile pentru a trăi și pentru a trăi în modul în care-și rezolvă toate aceste probleme dificile. Știți foarte bine, de exemplu, că George Enescu a trecut prin momente foarte grele. Cele două războaie, gripa spaniolă, 1929 - criza financiară totuși au fost momente foarte grele pentru omenire și lumea a mers mai departe și a ajuns acum în acest stadiu care zic eu că este superior și care trebuie să fie continuat.


Având în vedere marea dumneavoastră experiență ca organizator al festivalului și concursului, v-ați fi așteptat să vă confruntați cu o asemenea situație, de a nu se desfășura competiția fizic?

Nu, niciodată. Am trecut prin momente grele în 1999, când am avut o perioadă foarte lungă de neorganizare a concursului. 1991 a fost primul concurs, iar după aceea nu s-a mai organizat până în 1999 și concursul pierduse cumva din importanță și din publicitate. În 1999 am organizat concursul cu toate problemele care au fost legate de participanți, dar atunci a fost decizia maestrului Lawrence Foster, care era director artistic, și care a zis că trebuie să-l facem, pentru că dacă nu-l facem acum o să dispară. Și acest slogan a rămas în permanență în atenția noastră și acesta este motivul pentru care am vrut să-l organizăm și-n acest an, în această formulă, pentru că nu putem să-l organizăm anul viitor în formula integrală în luna septembrie pentru că sperăm să organizăm festivalul anul viitor în septembrie, iar ca să treacă încă doi ani, deci să lăsăm un gol atât de mare, înseamnă practic o generație. Ar fi fost păcat, pentru că sunt concurenți foarte buni - o să-i vedeți în înregistrările de pe site-ul nostru - care merită să fie ascultați, care merită să fie luați în seamă de juriu, de audiență, de public, de toată lumea.


Se va păstra numărul complet de înscriși la toate cele trei secțiuni?

302 înscriși am avut la început. După preselecție au rămas 272. Din cei 272, noi ne așteptam ca și în edițiile trecute, ca în jur de 15-20% să nu vină efectiv la concurs. Cred că același număr de retrageri va fi și online, pentru că sunt probleme care, practic, ne depășesc pe noi ca organizatori, în sensul că ei trebuie să-și rezolve problema aceasta a înregistrărilor, să fie de calitate. Cei care sunt violoniști, violonceliști trebuie să-și găsească și un corepetitor, și un pian bun, un studio și aceste lucruri e adevărat că necesită și bani și timp și unii dintre ei probabil că nu vor avea această posibilitate, dar retragerile nu vor fi semnificative. 15-20% - acesta este numărul de retrageri care va fi pentru fiecare dintre secțiuni. Înregistrările trebuie să sosească cam cu 3-4 zile înainte de începerea fiecărei etape.


Tot legat de concurenți, sunteți de părere că entuziasmul și spiritul competițional ale participanților s-au diminuat ori dimpotrivă, având în vedere că primele două etape se vor desfășura online?

Nu, e același. Dați-vă seama totuși că acești concurenți s-au înscris în luna mai și voiau să vină în luna septembrie, și au făcut-o deși erau aceste condiții dificile. Și acum își organizează timpul, banii și toate relațiile în așa fel încât să participe. Deci entuziasm există și dorință există și ei consideră totuși că este o mare șansă pentru ei, pentru că totuși sau multe concursuri nu s-au mai organizat sau au fost amânate pentru anul viitor. Este o șansă pentru ei, pentru că Concursul Enescu este o carte de vizită pe care o obțin cu greutate, dar care are greutatea ei în cariera lor. Ei vor să participe și dovadă este numărul mare de concurenți pe care l-am avut, în condițiile grele ale perioadei acesteia. Din 42 de țări au fost iniția, 41 au rămas după preselecție... e semnificativ. Noi am vrut până la urmă să facem acest lucru pentru că erau țări care de la început, din luna iunie-iulie, știam că nu vor putea participa, cum erau Statele Unite, Rusia, țările asiatice care deja își închiseseră granițele, ori prin această soluție, prin online, vom putea beneficia și de participarea lor și sunt concurenți de mare calitate.


Aveți noutăți în privința festivalului de anul viitor? Există o stare de expectativă, de incertitudine și în privința sa?

Noutatea am vrut să o anunțăm în luna mai, pentru că noi am avut programul festivalului din 2021, ediția a 25-a, l-am avut gata din luna februarie. Însă cu toate aceste întâmplări de până acum, din 15 martie toate lucrurile s-au dat peste cap. Noi am ținut legătura cu artiștii, am ținut legătura cu orchestrele, cu formațiile care și-au anunțat participarea în 2021, dar până nu se liniștește situația nu știm ce va fi. Și nu vom ști ce va fi în următoarele două-trei luni cred, plus că la noi este și problema aceasta a alegerilor, problemele politice, problemele de buget cum sunt, de fapt, în toate țările. Sperăm ca măcar o parte semnificativă a programului pe care noi l-am pregătit - și era un program de excepție, aveam multe lucrări de George Enescu în interpretări deosebite, aveam formații care veneau pentru prima oară în România... era un program de excepție, pentru că așa cum am spus era ediția a 25-a. Sperăm ca măcar o parte semnificativă să o păstrăm și pe anul viitor, dar după cum vedeți cred că nu depinde numai de noi acest lucru.


În final, dacă ar fi să tragem și câteva concluzii privind influența pozitivă pe care situația de față o are asupra organizării Festivalului și Concursului Enescu de la București, care ar fi acele concluzii?

Nu trebuie să fie neapărat pozitivă, trebuie să fie o situație de învățăminte, pentru că toate aceste lucruri ne întăresc și, dacă suntem inteligenți și dacă avem această deschidere, putem să găsim și lucruri pe care să le evităm în viitor sau lucruri de deschidere pe care trebuie să le facem - noi informații, noi soluții privind organizarea, noi soluții privind participarea artiștilor. Maestrul Dediu a avut o intervenție foarte interesantă spunând că el, fiind nevoit să își reducă numărul de muzicieni în orchestră, și-a dat seama că este perioada în care probabil multă lume va scrie pentru formații reduse sau va scrie lucrări care să fie mai flexibile, să nu existe această lucrare stufoasă, mare, în care trebuie să participe mai multă lume pe scenă, cu coruri, cu soliști ș.a.m.d., și poate această perioadă să ne învețe să căutăm soluții în interesul nostru, în interesul celor care fac muzică, celor care ascultă muzică și, până la urmă, celor care produc concertele respective în interesul și al muzicienilor și al publicului.



Interviu realizat de Maria-Isabela Nica