ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Sunete contemporane

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Răzvan Rădos

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 12 Decembrie 2018 , ora 10.04

Ce ne puteți spune despre concertul de la Aula Universității Politehnica din București?

Concertul este organizat de Asociația Canticum în parteneriat cu Fundația Sound și cu Universitatea Politehnica din București și este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. El se numește "Centenar bicentenar" sau "Celebrăm istoria prin artă" și are ca temă Centenarul Marii Uniri și Bicentenarul Universității Politehnica din București. Își vor da concursul în cadrul concertului trei ansambluri vestite deja, trei coruri de care suint legat - Corul de Copii Radio, Corul Canticum și Corul Sound dirijat de domnul Voicu Popescu.

Repertoriul serii va conține atât muzică patriotică, muzică românească, care să facă trimitere la evenimentele istorice din anul 1918 sau înainte, cât și colinde cunoscute, în special colinde folclorice sau un frumos moment, 100 Sound, prezentat de Corul Sound, care conține multă muzică de inspirație tradițională românească.

Sala este mare, așteptăm publicul cu drag. Sala are 1200 de locuri și este nouă; este vorba de noua aulă a Universității Politehnica din București.


Din punct de vedere repertorial, puteți să ne dați niște exemple de lucrări, de repere pe care le aveți pentru concert?

Sigur. Spre exemplu, Corul de Copii va interpreta în deschiderea momentului trei piese patriotice, trei piese cunoscute. Este vorba de lucrarea Trompetele răsună de Gavriil Musicescu, La Alba Iulia în cetate de Dan Voiculescu și Limba românească de Gavriil Musicescu. În cadrul momentului Corului Canticum veți putea asculta o suită dedicată Centenarului, o suită care folosește sau care îmbină cântece cunoscute începând cu perioada 1848 și până în perioada interbelică și care-i va avea soliști pe Constantin Pastramă și Ligia Necula. Și în cazul Corului Sound veți asculta piese foarte cunoscute, precum Mă luai, luai de Tudor Jarda sau Sârba-n căruță de Gheorghe Danga.


Cum se compară experiența de a dirija un ansamblu precum Corul Canticum față de Corul de Copii Radio?

Corul Canticum este un cor de amatori, este un cor care reunește tineri pasionați de muzica corală din mai multe domenii - teatru, medicină sau altele domenii de activitate, chiar economie. Corul de Copii Radio este un ansamblu care peste doi ani împlinește 75 de ani - acum are 73 de ani - și știm că este o școală de cânt pe care eu o admir din copilăria mea. Trebuie să fac o mărturisire; atunci când eram copil mi-aș fi dorit să pot să cânt în Corul de Copii Radio. Iată că, cumva, visul mi se împlinește, să fiu pe scenă cu Corul de Copii Radio. Spuneam de Corul de Copii Radio... este un ansamblu care are activitate de mai multe decenii și deja Corul de Copii Radio înseamnă o școală de cântr atât pentru tinerii cântăreți, cât, în cazul meu, și pentru dirijor.


Interviu realizat de Petre Fugaciu