Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Radu Ciorei

Publicat: vineri, 13 Decembrie 2019 , ora 14.44


De curând, ați condus primul concert al Orchestrei Simfonice Universitare "Ovidius" din Constanța, o orchestră ce și-a făcut luna aceasta debutul pe scena muzicală românească. Cum a pornit ideea înființării ansamblului și ce-și propune acest proiect?

În drumurile mele prin lume m-am intersectat de câteva ori și cu orchestre universitare și am avut ocazia să cunosc și să lucrez în mediul universitar. Mi-aduc aminte că acum mulți ani am susținut un masterclass cu repetiții urmate de un concert la Northridge University din Los Angeles și am văzut cum funcționează acest tip de orchestre. În general, marile universități ale lumii au propriile lor echipe sportive, teatru, orchestre, coruri ș.a.m.d. și toate acestea concură la o imagine a universității respective. Revenind la ideea de orchestră universitară, vreau să spun că sunt, de fapt, orchestre de amatori care beneficiază de sprijinul unor profesioniști și sunt alcătuite din studenți, foști studenți, cadre universitare, membri simpatizanți etc. și nu există, ca și la instituțiile profesioniste, o stagiune permanentă deoarece programul studenților nu le permite aceasta - au cursuri, examene, vacanțe. Deci, în general peste tot se fac în jur de trei sau patru concerte maximum într-un an universitar. Ideea mi-a venit când am luat contact cu Asociația Europeană a Orchestrelor Universitare și am văzut că România nu exista ca membru; în schimb, sunt aproape 150 de mari universități din vestul Europei. Am avut o primă încercare la Cluj, orașul meu natal. Am încercat să includ această orchestră în asociația europeană, în schimb, când am prezentat proiectul domnului rector Sorin Rugină, a înțeles imediat impactul internațional asupra Universității Ovidius. Consiliul de administrație a aprobat cu mult entuziasm proiectul și, astfel, în doar șase zile Orchestra Universității Ovicius a fost imediat primită în această asociație europeană, devenind oficial prima orchestră de acest gen din România și estul Europei.


Știm că din orchestră fac parte iubitori ai muzicii care nu activează neapărat în domeniul muzical. Din această categorie mai putem aminti Orchestra medicilor și Orchestra Simfonică a Universității Babeș-Bolay, al cărei coordonator ați fost în 2018. Cum este să lucrați cu un ansamblu format predominant din amatori?

Această orchestră de la Constanța de fapt am format-o din actuali și foști studenți și cadre didactice de la diverse facultăți, care au studiat un instrument în licee de muzică sau în particular. Dar am dorit să facem o legătură între instituțiile de învățământ și cele profesioniste de spectacol, fapt din care toată lumea va avea de câștigat. Astfel că am cooptat și liceeni de la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" Constanța pe care să-i îndrumăm spre universitate, care să dobândească experiență de orchestră, considerându-i un fel de an pregătitor pentru universitate, precum anul pregătitor la școală. Și, în același timp, mai avem sprijin pentru început cel puțin de la profesori de la colegiul de arte și instrumentiști profesioniști de la Teatrul Național de Operă și Balet. Deci, este o orchestră mai specială, formată din trei generații de muzicieni.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu