Leonard Slatkin, între cei mai reprezentativi dirijori ai Americii, va conduce concertele de săptămâna aceasta ale Filarmonicii "George Enescu". Multiplu câștigător de premii "Grammy", devotat promotor al compozitorilor americani de secol XX, Slatkin a fost, de-a lungul deceniilor, director muzical al Orchestrei Simfonice din Saint-Louis, al Orchestrei Simfonice Naționale din Washington, dirijor principal al Orchestrei Simfonice BBC, director muzical al Orchestrei Simfonice din Detroit.

Astăzi, 21 și mâine, 22 martie, artistul dirijează un program cu lucrări de Ștefan Zorzor, Piotr Ilici Ceaikovski și Hector Berlioz. Leonard Slatkin într-o discuție cu colegul nostru, Ștefan Costache.

Maestre Leonard Slatkin, cred că nu greșesc spunând că aceasta este prima dumneavoastră prezență pe scena Ateneului Român. Așadar, bun venit! Cele două concerte pe care le dirijați promit să fie adevărate evenimente ale scenei muzicale românești, ale actualei stagiuni. Care sunt pentru început impresiile dumneavoastră după primele repetiții pe care le-ați condus și cum găsiți Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu"?

Sunt încântat să mă aflu aici. Cred că este a doua mea venire în România. Anterior am fost într-un turneu care a inclus și Bucureștiul; dar, în mod obișnuit, în aceste turnee nu faci mai mult decât să vii, să ajungi la hotel, să-ți susții concertul și să pleci în ziua următoare. Așa că nu prea am cum să am amintiri legate de debutul meu aici. Însă de data asta pot să petrec o săptămână în București, ceea ce înseamnă că voi avea o percepție mai bună despre oameni și, în acest caz, desigur, despre sala Ateneului și despre orchestra care-și are reședința aici. La momentul când avem această discuție s-au derulat deja două repetiții și vreau să spun că sala în care vom concerta este splendidă prin rezonanță. Sunetul cântă pur și simplu și există un exelent răspuns la ceea ce face zona instrumentelor grave din orchestră, iar aceste aspecte, în ceea ce mă privește, sunt extrem de importante. Cum sună cu adevărat, desigur că nu vom ști până în momentul când vor avea loc concertele, pentru că prezența spectatorilor schimbă totul. Trebuie să vă spun că sunt foarte impresionat de orchestră. Am dedicat cea mai mare parte a repetițiilor Simfoniei fantastice de Hector Berlioz, pe care ei, desigur, au interpretat-o nu o dată. Eu însumi am dirijat-o de nenumărate ori, am propriile idei despre simfonie, iar membrii orchestrei le acceptă. Și cu toții începem să creăm un soi foarte interesant de sonoritate. În ceea ce mă privește, Berlioz este cel mai revoluționar dintre toți compozitorii. Beethoven, de exemplu, se stinsese de doar 3 ani când a fost compusă Simfonia Fantasică. Însă lumea sonoră e deja atât de diferită, din scriitura lui Berlioz nu e lesne să înțelegi ce a gândit, de fapt, acesta. Cu Orchestra Filarmonicii este într-adevăr minunat să lucrezi. Nu pot spune că asta mă surprinde, mă așteptam, având în vedere ce îmi spuseseră în prealabil alți artiști care au fost aici. Dar, dincolo de asta, nu poți ști niciodată dacă chimia dintre dirijor și orchestră chiar va exista. În acest caz, consider că răspunsul este pozitiv. Mă simt grozav și sper că și instrumentiștii se simt la fel.

Programul ales este în mod special spectaculos și, în același timp, aparte: se deschide cu un opus al compozitorului român Ștefan Zorzor. Cum sună, de fapt, cum este această lucrare a sa, care se numește "To Bartók with love"?

Când mi s-a solicit să dirijez programul de față, am fost întrebat dacă aș include și o lucrare românească și nu am vrut să fac Enescu - nu că nu i-aș aprecia muzica, chiar o apreciez, dar am ținut să fie ceva diferit. Și s-a întâmplat ca managerul meu de turneu, agentul meu să fie chiar fiica lui Zorzor. Un autor despre care nu știam absolut nimic înainte. Fiica mi-a dat partitura de față, să îmi fac o părere și i-am răspuns că e posibil să fie interesantă. Aș putea s-o dirijrez, fiind ceva un pic diferit. Este o muzică neobișnuită a unui compozitor care are, cred, 92 sau 93 de ani. Locuiște la Munchen, nu va fi în sală la cele două concerte, dar va fi soția lui aici. Este intitulată "Lui Bartók, cu dragoste", nu sunt deloc sigur din ce motiv; pentru că nu auzi nimic din ceea ce înseamnă muzica lui Bartok în ea, însă ar fi două, trei elemente care fac conexiunea cu autorul maghiar. O creație un pic neobișnuită, începe ca și cum ar fi minimalistă, pentru a trece într-o lume sonoră aproape impresionistă. Informându-mă despre Ștefan Zorzor, am notat că a fost extrem de activ în domeniul muzicii de film, dar și pe terenul muzicii destinate sălilor de concert, așa că dirijez lucrarea pentru că este o idee frumoasă să fie prezentă în program, de vreme ce nu am putut include o lucrare a unui compozitor american, va fi una românească, ceea ce nu este deloc rău, din punctul meu de vedere.