Organizatorul festivarilor Enescu din perioada post-decembristă a fost invitat în studioul Radio România Muzical.

Îl cunoaștem cu toții ca director Artexim, omul care se ocupă, de atâția ani, cu devotament și pasiune, de Festivalul Enescu, însă, mai puțini știu despre parcursul dumneavoastră de muzician. Dacă vreți, ca un intro, să ne câteva gânduri despre muzicianul Mihai Constantinescu, despre pregătirea dumneavoastră.

Pregătirea muzicală, am terminat liceul de muzică la Brașov, secțiunea pian. Am intrat la Conservator în 1975. Am fost student al profesorului Gabriel Amiraș. Am terminat în 1979. Am fost profesor și din '90 am intrat la Ministerul Culturii și ne-am ocupat atunci de câteva acțiuni mai importante care erau ale Ministerului Culturii, în primul rând, de Festivalul George Enescu, prima ediție în 1991, când a fost director Ludovic Spiess.

Așa este, deci după revoluție, ați început să realizați festivalul Enescu, începând cu prima ediție.

Da, prima de după 1989.

Care au fost ideile directoare, ideile de construcție la ediția din 1991 și până astăzi și cum se individualizează în lume acest festival?

Au fost două ediții. Prima din 1991 și următoarea în 1995. A fost un timp destul de mare între cele două ediții. Normal trebuia să fie în 1994, dar nimeni n-a vrut să semneze documentul de organizare în 1995. Au fost ani de încercări, pentru că în 1991 am vrut să facem un festival în care să chemăm multe nume importante, nume care au avut legătură cu George Enescu, cum era lordul Yehudi Menuhin, Li Min Chan ș.am.d., începusem și concursul. Au fost niște momente destul de agitate și politic, în anii '90-'91 și până la urmă, singura formație internațională care a venit atunci a fost Saint Martin in the Fields, care , din acel moment, veniseră doar 17 persoane, cu Kenneth Silito, ca și concert maestru și dirijor de formație. De atunci au tot venit în festival, de șase ori mi se pare, sunt prezenți în festivalul nostru. Nu au avut niște direcții foarte clare, '91-'95, nu. 1995 a fost practic o încercare de internaționalizare mai mare, ca să spun așa a festivalului, în sensul că prima personalitate care a răspuns invitației maestrului Mihai Brediceanu, directorul de atunci al festivalului a fost lordul Yehudi Menuhin, iar în jurul prezenței domniei sale cu Royal Philharmonic și cu Liviu Prunaru ca solist, el era atunci elevul școlii Menuhin, am reușit să aducem și alte nume importante, cum a fost Lorin Maazel cu Bayerischer Rundfunk, Termikanov cu Sankt Petersburg, Comissiona cu Madridul, Zubin Mehta, cu Israel Philharmonic și Stuttgart cu Georges Pretre, deci acelea au fost formațiile importante, care au participat în festival, alături de formațiile românești. Atunci s-a desfășurat festivalul la Sala Cuza, de la Parlamentul României. Practic, festivalul a început să aibă o structură, o osatură cu ediția 1998, când a venit Larry Foster, ca și director artistic al festivalului. Lordul Menuhin a fost rugat să preia președenția onorifică a festivalului, deci a fost prima, ca să zic așa, internaționalizare și din punct de vedere a prezenței în conducerea festivalului. Larry a venit atunci cu foarte multe idei noi pe care le păstrăm și în continuare, pe care, următorii directori ai festivalului, cum a fost Cristian Mandeal, Ioan Holender, le-au păstrat în structura festivalului și bine au făcut. El a venit cu acea idee de a se face concerte la Sala Mare a Palatului și atunci s-a deschis Sala Mare a Palatului, chiar dacă nu erau condițiile acustice cele mai bune, dar am încercat și atunci am avut sprijinul foarte important al Radioului. Paul Enigărescu lucra atunci la sonorizarea Sălii Palatului.

Din păcate, Sala Palatului a rămas așa.

Da, a rămas tot așa. Încercăm noi să-i mai aducem câteva îmbunătățiri cu noile echipamente. Atunci a fost deci Sala Palatului, a fost ideea concertelor de noapte. Atunci, Larry Foster a venit tot așa cu ideea, ca toate orchestrele participante să prezinte două concerte în cadrul festivalului iar într-unul dintre programe să-i rugăm să prezinte o lucrare importantă de George Enescu, însemnând suite, simfonii, vox maris-ul ș.a.m.d. Atunci s-a deschis festivalul cu Oedipul, cu Orchestra Națională a Franței și cu Monte Pederson, regretatul Monte Pederson, care făcuse și înregistrarea cu Monaco, pe care Larry Foster o făcuse înainte de '89. Au fost concertele în alte orașe ale țării. Deci, aceste idei au fost păstrate și le vedeți și acum, în ediția din 2019. În plus, a fost acea idee de a invita cât mai multe personalități. Atunci a venit pentru prima oară Daniel Barenboim, a revenit Radu Lupu, a fost London Symphony, Kurt Mazur. Nume importante au fost în acea ediție din 1998 și, practic, atunci s-a lansat festivalul, preluat de edițiile 2001-2003, cumva de Guvernul României, în sensul că Secretariatul General, împreună cu Artexim se ocupau atunci de organizare, dându-i o anumită consistență să zic, și politică, dar și organizatorică, în sensul că erau convocate la toate discuțiile noastre de organizare, personalități din diverse domenii și din diverse instituții care trebuiau să sprijine festivalul, Ministerul de Interne, Televiziunea, Radioul ș.a.m.d. și atunci festivalul a căpătat o altă greutate din punct de vedere al prezenței vizuale și importanței în România.

Cum se vede astăzi festivalul Enescu în lume?

Festivalul Enescu este un festival care a intrat în circuitul celor trei-patru evenimente europene și asta se vede din lista orașelor care intră în programul marilor orchestre care vin la festival. Berlinul vine de la Lucerna, de la Festivalul de la Lucerne, sunt orchestre care vin de la BBC Proms. Înainte nu exista această posibilitate, înainte efectiv ne rugam de orchestre să vină. Acum, ofertele sunt foarte generoase, foarte importante, iar cel mai important lucru, pe lângă prezența lor este faptul că aceste orchestre acceptă, cu mare bucurie să cânte lucrări de Enescu și este o bătaie pe a decide ce lucrare de George Enescu să prezinte în festival și cred că aici este marele câștig al festivalului, pe lângă faptul că este într-un anumit clasament. Mie nu-mi place să vorbesc de clasamente, că suntem pe locul întâi, pe trei, pe cinci, nu contează. Eu consider că festivalul nostru este printre primele trei festivaluri Europa, pot să zic chiar din lume, pentru că, nu mai știu, poate mai sunt în Asia câteva care sunt de pe alt gen, d ar așa consider că este BBC Proms, ca gen vorbesc, nu ne comparăm cu Salzburgul, care are cu totul și cu totul alt stil de prezentare a programelor, dar din punct de vedere al programelor, al stilului programelor pe care le prezentăm, zic că este BBC Proms, Lucerne și Bucureștiul.

Alături de mine, Mihai Constantinescu, directorul Artexim. Vorbim despre Festivalul Enescu, ediția 2019. Spuneți-mi, cum se pregătește efectiv festivalul Enescu?

Se pregătește din timp și se pregătește din ce în ce mai greu, pentru că, mi-aduc aminte de primele ediții pe care le-am făcut și la care aveam de exemplu, 6-8 colaboratori cu care lucrăm, acum am ajuns la o cifră considerabilă, 80 de persoane cu care lucrăm. Nu este cel mai mare festival din punct de vedere organizatoric. Sunt festivaluri care au peste 400 de colaboratori în desfășurare, însă toată această pregătire este foarte anevoioasă și din ce în ce mai complicată, pentru că artiștii au devenit din ce în ce mai pretențioși, mai complicați, vin desfășurătoare tot mai lungi, tot mai precise, cu cererile lor. E problemă de repartizare a repetițiilor, e problemă de repartizare a cazărilor. Vă dați seama, noi avem 3000 de străini, 2500 de străini și 1000 de români, care vin în perioada festivalului invitați să concerteze și pe aceștia trebuie să-i cazezi, trebuie să-i transporți, trebuie să-i aduci de la aeroport, trebuie să-i bagi în hotel, trebuie să-i iei de la hotel, să-i duci la repetiții ș.a.m.d., trebuie să le dai un pahar de apă în pauzele concertelor ș.a.m.d. Deci este foarte greu de organizat. Lumea crede că se poate rezolva un festival de asemenea amploare cu câteva luni înainte. Din punct de vedere al contractării, noi lucrăm cu trei-patru ani înainte, cum ați spus și dumneavoastră, în 2015, s-a stabilit venirea celor de la Berlin, care, când au venit în 2015, avusesem discuții pornite în urmă cu 18 ani până să-i convingem să vină. Așa a fost și cu Anne Sophie Mutter, cu care am discutat vreo opt ani. Important este că au venit. Iar după ce au venit au fost atât de impresionați și atât de încântați, încât au venit din nou și eu cred că și pentru Festivalul Enescu această revenire este foarte importantă. Noi deja lucrăm pentru ediția din 2021, ediție jubiliară, deci pregătirile sunt în toi și sunt cam cum v-am spus, grele.

Este prima ediție în care realizați integral Festivalul alături de directorul artistic, de Vladimir Jurowski.

Jurowski a avut o participare și în ediția trecută, dar a fost mai modestă, în sensul că numirea lui a venit mult mai târziu, când programul era deja discutat, dar discutat cu el. Dar liniile, în principal, în 2017 au fost discutate cu el și operele și tot. Iar acum este într-adevăr integral.

Pentru ediția de anul acesta, cum a decurs colaborarea și cum își lasă amprenta acest muzician asupra festivalului?

Două lucruri sunt foarte vizibile. Este faptul că apar 14 opere în concert. Este pentru prima dată când avem acest mare număr de opere. Reapariția din 2017 a seriei de muzică contemporană, el fiind un mare adept al prezentării, a cântat muzică contemporană și mi-aduc aminte când a și spus în cadrul unui interviu că este obligația noastră a interpreților, dirijorilor și a noastră a organizatorilor să prezentăm muzica contemporană, pentru că în perioada lui Mozart, Beethoven, Brahms, Schumann, Liszt, Wagner era prezentată muzica lor, deci erau contemporani și se prezenta muzica lor. Și acum este și datoria noastră. E adevărat că muzica prezentă acuma este mult mai diversificată, de la muzică electronică, până la muzică de film, la concerte simfonice și tot felul de instrumente care apar pe scenă, dar am discutat și cu alți compozitori și e greu de discutat, pentru că fiecare consideră că el este urmașul lui Mozart sau al lui Beethoven sau al lui Enescu și de ce să prezentăm și alt gen de muzică? Este datoria festivalului să prezinte cât mai multe genuri de muzică, pentru ca publicul, cel care, până la urmă hotărăște, să le vadă pe toate și să decidă ce-i place.

Pentru că ați deschis această cutie cu muzica contemporană, la ce reacție vă așteptați de la public, în privința ciclului muzica secolului XXI, dar și în general, a numeroaselor pagini de secol XX și ce ecouri aveți din anii trecuți?

Muzica secolului XX deja este permanentă în programul festivalului și avem, ați văzut, opere foarte grele și foarte importante, pe care le prezentăm pentru prima oară. E vorba de Frau ohne Schatten-Strauss, este vorba de Peter Grimes-Britten, este vorba de Moses și Aron-Schoenberg, este vorba de Honegger-Jean d'Arc au bucher, Poulenc-La voix humaine, Bartok-Castelul lui Barbă Albastră, deci sunt operele secolului XX, care sunt prezente în festivalul nostru și din acest punct de vedere este un mare câștig și al festivalului, dar și un câștig în renumele festivalului care prezintă aceste lucrări, chiar dacă el sunt prezentate în variantă concertantă, unele dintre ele cu proiecții, este adevărat.

Totuși este o prezență și faptul că sunt mulți dirijori renumiți în aceste producții, străini, cu cântăreți străini, care au prezentat aceste opere pe diverse scene, este un mare câștig. Din punct de vedere al secolului XXI eu zic așa, că dacă vom câștiga și 10% în plus public, față de ultima ediție este un câștig, pentru că, trebuie să recunoaștem, muzica contemporană, în general este o Cenușăreasă pentru toată lumea și pentru România, evident, dar parcă în România este mai prost văzută decât în alte părți, pentru că și prezentarea muzicii contemporane nu s-a făcut cum trebuie. Adică în momentul în care tu îl îneci pe un om cu muzică contemporană și-i dai calitate destul de dubioasă, atunci el nu acceptă și dacă întrebați pe cineva care n-a ascultat poate niciodată muzică contemporană, dar îi spuneți, uite, asta este o lucrare de muzică contemporană, dacă n-a apucat s-o asculte are o reacție negativă, nu-l interesează, deși n-a ascultat-o.

E greu, într-adevăr, să-i aduci pe acești oameni în sală, dar uitați-vă că în programul pe care noi îl avem în această ediție avem mari compozitori care sunt cântați pe marile scene ale lumii, care sunt comisionați de mari orchestre, cum e Auerbach, Unsuk Chin, Penderecki, Fedele, Wiedmann ș.a.m.d., toată această pleiadă de compozitori pe care îi și avem aici în țară, deci este un mare avantaj că ei vor veni aici, vor merge să asculte și repetițiile, vor asculta orchestrele românești. Cine știe, dacă unul dintre ei n-o să vrea să scrie pentru o orchestră românească sau un solist român, o să discute cu compozitorii. Ușile sunt larg deschise la aceste forumuri, problema este cine vine la aceste forumuri, pentru că, așa cum v-am spus, și într-o discuție particulară, fiecare compozitor crede că este cel mai mare și nu vine la aceste discuții. Ce mă interesează pe mine ce compune Unsuk Chin sau Auerbach? Păi, poate te interesează, pentru că ea este cântată și la Concertgebouw, este cântată și la Berlin, este cântată și la New York și la Los Angeles și la Tokio.

Până la urmă nu contează secolul, ci să fie muzica bună și să iasă bine.

Exact. Martinsson, de exemplu, care a avut un succes răsunător acum câteva zile cu o mare orchestră europeană și care va veni aici cu o lucrare, cu una dintre cele mai bune soprane și e un avantaj, dar totul este să-l folosim și noi și cei care au interes, să-l folosească.

Ce artiști vin pentru prima dată la festival și ce muzicieni intenționați să aduceți în edițiile viitoare?

În ediția aceasta vin 34 de nume noi. Printre ele, cred că cele mai importante ar fi Kirill Petrenko, dirijorul și directorul artistic al Filarmonicii din Berlin, Damrau, DiDonato, Villazon, Julia Fischer, acestea sunt, să zic, numele mari pe care le aducem. Pot să vă mai spun de exemplu că mai avem o pleiadă de soliști în cadrul operelor pe care le prezentăm. Mulți dintre ei sunt pentru prima dată în România și n-are rost acuma să le spun. V-am spus sunt 34 de nume noi, Antonacci, Akiko Suwanai, mare violonistă, avem formații noi pe care le aducem. Noboyuki Tsujii, pianistul cu calități deosebite și este un fenomen, orb, care face furori în momentul acesta în străinătate. Avem nume noi ca și români în festival, cum este Alexandra Silocea, cum este Vlad Vizireanu.

Pe Lang Lang îl veți mai aduce?

Lang Lang dacă o să intre în seriile lui obișnuite de concerte, bineînțeles că noi suntem în continuare în contact cu agenția lui, cu Columbia Management, însă în acest moment încă nu este total refăcut. El atunci, în 2017 a anulat cu câteva luni înainte, pentru că a avut o pareză, pareză care acuma înțeleg că se vindecă și urmează să-și facă un program pentru perioada următoare cu acordul evident al doctorilor pe care îi are. Ați văzut, că a avut niște participări, de exemplu, el cânta numai cu mâna stângă și altcineva cânta cu mâna dreaptă, deci nu este total refăcut, dar evident că este în atenția noastră pentru viitor. Apare pentru prima dată și Mitsuko Uchida cu Mahler Chamber Orchestra, deci sunt nume care sunt noi pentru noi, dar care sunt foarte cunoscute pentru publicul care va veni la aceste concerte și dovada cea mai bună este că, de exemplu, pentru abonamente au fost 6000 de înscrieri. Noi am avut o loterie de abonamente în decembrie. Au fost 6000 de înscriere pe 1800 de abonamente, iar pentru bilete, în momentul în care am dat drumul la bilete în luna martie, în ziua în care am început vânzarea au fost 12 concerte vândute în totalitate la Ateneu și 5 vândute în totalitate la Sala Mare a Palatului, iar acuma bineînțeles că situația este mai "gravă" din acest punct de vedere, în sensul că sunt foarte multe concerte sold-out.

Să vorbim puțin și despre evenimentele asociate festivalului.

Sunt multe.

Și aici avem o noutate, nu?

Sunt multe, multe evenimente, pe care, agenția cu care lucrăm noi, care face pro bono toată această activitate și s-a alăturat cu mare suflet alături de noi, DC Communication, Crenguța Roșu, a venit cu niște idei noi, cum este această idee, Bucureștiul cântă, realizată împreună cu Opera Comică pentru Copii, cu Cantus Mundi, cu Corul Madrigal vor prezenta. Și alți tineri li s-au alăturat acestor formații. Vor prezenta în weekenduri, în diverse locuri din București, parcuri din București, evenimente muzicale. Este un concurs de artă plastică, Enescu văzut de plasticieni. Au fost înscrise multe lucrări. Au fost selecționate 120, care vor intra într-o selecție specială, selecție la care participă muzicieni de data aceasta, în sensul că vin, de exemplu, Tomescu, Tibi Soare, Remus Azoiței, fac parte din această comisie pentru că a fost dată o temă, au fost date mai multe teme din lucrările de George Enescu și fiecare artist plastic a venit cu o idee cum ar vedea această muzică printr-o lucrare pe care a realizat-o și noi am considerat că interpreții sunt cei mai buni judecători în acest sens. Au mai fost și alte activități, Muzica în lifturi, în Piața Festivalului, pe care o facem împreună cu Primăria Municipiului București și cu Agenția Municipală de Patrimoniu Turistic, care a venit alături de noi pentru prima dată și acolo vor fi prezentate, la fel, concerte, din 31 august până în 22 septembrie, concerte ale tinerilor, ale copiilor, elevi și studenți ale școlilor și liceelor de muzică din București. Acolo vor fi prezentate și concerte live, concerte care sunt preluate din sălile de concerte ale festivalului, deci încercăm să facem un București cât mai viu, ca toți cei care sunt locuitori ai acestui oraș, să se bucure de diversele forme pe care le punem la dispoziție noi prin festival.

Care este în viziunea dvs. programul ideal de concert?

În primul rând programul ideal de concert trebuie să aibă o sală ideală de muzică, pe care n-o avem, din păcate și dacă avem această sală eu zic că programul pe care-l avem noi este un program ideal. Nu cred că trebuie să schimbăm foarte multe în acest program. Trebuie să venim cu lucruri noi și, și cu lucruri noi am venit, am venit cu lucrări noi, am venit cu artiști noi, modul de prezentare încercăm să-l mai îmbunătățim. Pe lângă proiecțiile din festival, de la Sala Mare a Palatului, vom încerca și vom face o proiecție la Ateneul Român pentru 'Castelul lui Barbă Albastră" și dacă va ieși o proiecție bună - o lucrăm împreună cu Nona Ciobanu, vom încerca și în edițiile următoare să facem proiecții și în sala Ateneului, care deocamdată este ca un templu de care nu te poți atinge din nici un punct de vedere, dar noi încercăm prin aceste proiecții și o să le vedeți și sper că o să vă placă, să mai îmbunătățim atmosfera, ca să spun, pentru aceste concerte. Continuăm cu seria de muzică contemporană, care v-am spus, este obligația noastră, continuăm cu seriile de la Sala Mică a Palatului, pentru că acolo se desfășoară concerte camerale și acolo trebuie să prezentăm muzica de cameră a lui George Enescu, care este cântată la ora asta de cei mai mari interpreți, formații, ansambluri. Deci nu cred că trebuie mult să îmbunătățim programul. Trebuie să-l diversificăm cu diverse forme pe care noi încercăm să le aducem.

Cât de important este faptul că Radioul Public transmite în direct toate concertele la care s-au obținut drepturi de autor?

Este foarte important, pentru că sunt foarte mulți din cei care nu au această posibilitate să-și cumpere bilete sau n-au timp, pentru că sunt în diverse locuri și atunci pot să asculte înregistrările sau pot să asculte în direct aceste concerte. Este foarte important ca aceste concerte să nu fie concentrate doar în cele trei săptămâni de festival, ci să fie preluate și prezentate în programe specifice în următorii doi ani, între festivaluri. Prezența Radioului este o prezență foarte importantă, mai mult decât importantă, dacă se poate spune așa, pentru că dumneavoastră, alături de noi, participați practic la organizarea festivalului prin ceea ce puneți la dispoziție, sălile de repetiții, orchestră, cor, artiști. Tot staff-ul Radioului este parte a organizării festivalului. Sunteți coproducători ai festivalului și ați rămas de la prima ediție și Festivalul vă mulțumește pentru această participare și este foarte importantă, cum v-am spus

Dumneavoastră sunteți un ascultător fidel Radio România Muzical?

Da, bineînțeles. E obligația mea de servici, ca să spun așa.

Sunt sigur că deja ați început să conturați un pic din ediția viitoare, poate edițiile viitoare ale Festivalului Enescu.

Nu. Ediția viitoare. Eu mă opresc în 2021. 2021 e ultima ediție pe care o fac, pentru că trebuie și eu să ies la pensie, ca toți bătrânii și pot să vă spun că va fi o ediție specială pentru că este a XXV-a ediție a festivalului și deja sunt conturate niște prezențe importante. Nu vreau să le spun acum. O să trebuiască să mai definitivez și cu Vladimir Jurowski. Sunt niște idei noi pe care le-am avut. Este o perioadă mai lungă de festival, este o lună de festival, dar încercăm să reducem numărul de concerte pe zi, ca să nu fie oboseala foarte mare în luna respectivă, dar din punct de vedere al orchestrelor pot să vă spun că este creme de la creme.

O ultimă întrebare. Știți cine va continua munca pe care dumneavoastră ați început-o?

Eu am tot pregătit tineri care credeam că vor continua. Majoritatea din cei pregătiți și care erau foarte bine pregătiți au plecat în străinătate. Încerc, în perioada următoare, nu știu dacă îi aduc înapoi, dar încerc să-i pregătesc pe cei care sunt acuma și sunt câțiva tineri care pot să preia. Bineînțeles, probabil că o să fie o perioadă în care să-i mai ajut cumva, dar știți cum e, cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, așa că o să se găsească cineva să preia și festivalul.