ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Se întâmplă la Radio România Înapoi

Acord de colaborare Radio România - BBC Radio

Bookmark and Share
Publicat: joi, 3 Octombrie 2019 , ora 16.19
În cadrul Conferinței Media 2020, Graham Ellis, Controller of Production BBC Radio & Music și Georgică Severin, Președinte Director General Radio România, au semnat azi un acord de colaborare între cele două instituții publice de media. Acordul urmează celorlalte două semnate cu Radio France și RAI, și face parte din strategia de colaborare a Radio România cu cele mai prestigioase instituții media publice din Europa.

Radio România și BBC împărtășesc idealuri europene comune în cadrul European Broadcasting Union (EBU). Cele două organizații publice de media fundamentate pe valori puternice și având o misiune importantă - aceea de a informa, educa și oferi programe de divertisment publicului - transmit povestea propriilor țări nu doar către publicul din Regatul Unit al Marii Britanii și România dar și către întreaga lume.

Astăzi ne luăm angajamentul de a exprima convingerea noastră că putem valoriza storytelling-ul modern și împărtăși valorile noastre ca servicii publice de media mult mai bine printr-o colaborare constantă. Ne luăm angajamentul de a lucra împreună pentru a îmbunătăți serviciile și programele pe care le oferim publicului.

Pe o piață care devine tot mai globală, publicul din România și din Marea Britanie caută programe și servicii despre propria viață și cultură. Într-o perioadă de dezbinare, cum este aceasta, nu a fost niciodată mai important să reflectăm și să reprezentăm diversitatea comunităților noastre. Într-o lume în care dezinformarea se răspândește rapid, avem nevoie ca serviciile publice de media să aducă societății știrile și analiza în care oamenii să poată avea încredere.

Într-un moment în care reinventăm modul de a transmite serviciile noastre către noile generații, ne unim forțele pentru a împărtăși idei cu privire la modalitățile de a atrage noi audiențe, iar echipele noastre vor explora noi modalități comune de lucru.

Ne vom consulta cu privire la noile tehnologii, îndrumând publicul către programele noastre on air și off air.

Ne luăm angajamentul de a organiza discuții periodice între companiile noastre, atât bilateral, cât și prin intermediul EBU, se menționează în acordul semnat azi în cadrul Conferinței Media 2020.

Devenită deja o tradiție în dialogul media între Europa și arealul Asia-Pacific, Conferința Media 2020, organizată la inițiativa Radio România, în parteneriat cu Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU), ajunsă la a cincea ediție, s-a impus ca una dintre cele mai deschise și constructive platforme de dialog între Europa și Asia în plan mediatic. Conferința se desfășoară anual, alternativ în România și într-o țară membră ABU. Încă de la prima ediție, scopul evenimentului a fost acela de a familiariza difuzorii media publici cu strategii concrete menite să răspundă provocărilor noii ere digitale - anul 2020 a fost fixat ca reper, iar ediția cu numărul 5 din acest an are ca temă Crossing Borders in the Digital World.

Serviciul Comunicare și Relații Publice