Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„In the Mood for Love” - recital în Festivalul „Vară Magică”

Publicat: miercuri, 3 August 2022 , ora 0.00
Seria evenimentelor „Vară Magică” continuă astăzi, de la ora 19 și 30 de minute, cu un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu împreună cu pianista Iulia Toma, pe scena mare a Ateneului Român. Evenimentul intitulat „In the Mood for Love”, propune un program alcătuit din lucrări precum „Liebesleid” și „Liebesfreud” de Fritz Kreisler, „Salut d' amour” de Edward Elgar și Sonata în la major de Cesar Franck, între altele. Festivalul „Vară Magică” este organizat de Lanto Communication și se desfășoară pe scena Ateneului Român, până în data de 31 august.