Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Scene și personaje” - recital susținut de ansamblul Musica Viva la Sala Radio

Publicat: marți, 19 Aprilie 2022 , ora 0.00
Ansamblul Musica Viva propune publicului miercuri, 20 aprilie, la Sala Radio, un recital dedicat integral muzicii lui Beethoven, sugestiv intitulat „Scene și personaje”. Fondată în 2005 de către pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, cărora li s-a adăugat violonistul Adrian Florescu, formația a prezentat publicului din țară și din străinătate proiecte de succes. Din repertoriul ansamblului face parte integrala trio-urilor cu pian beethoveniene – prezentată prima oară de Musica Viva în stagiunea 2011-2012, la București și Mogoșoaia. Dintre aceste lucrări, evenimentul de la Sala Radio aduce în fața spectatorilor trei trio-uri și o serie de variațiuni semnate de compozitorul Ludwig van Beethoven. Recitalul va fi transmis în direct de Radio România Muzical, cu începere de la ora 19.00.