Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Ernani” – spectacol al Operei din Ruse pe scena Operei bucureștene

Publicat: vineri, 25 Martie 2022 , ora 0.00
Pe scena Operei Naționale București va avea loc astăzi, de la ora 18.30, o reprezentație a spectacolului „Ernani” de Giuseppe Verdi, producție a Operei de Stat din Ruse, Bulgaria. Își dau concursul soliștii, corul, baletul și orchestra Operei din Ruse, sub conducerea dirijorală a lui Jose Cura. Regia spectacolului este semnată de Orlin Anastasov. Este un eveniment inedit, ținând cont de faptul că „Ernani” nu face parte din repertoriul curent al Operei bucureștene. Conform organizatorilor, ultima reprezentație a acestui titlu la București, într-o producție autohtonă, a avut loc în anul 1981.
Florica Jalbă