Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Serile Radio România Muzical - 25 de ani de activitate

Publicat: marți, 1 Martie 2022 , ora 0.00
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate, Radio Romanian Muzical organizează o serie de evenimente aniversare. În 23 martie este programat un concert susținut de Orchestra de Cameră Radio, condusă de dirijorul Radu Popa și finaliștii bursei „Moștenitorii României Muzicale” din 2021: soprana Aida Pascu, percuționista Sara Gheorghe și pianistul Dominik Ilisz. În program se regăsesc arii din operele lui Wolfgang Amadeus Mozart și Georg Friedrich Handel, opusuri în aranjament pentru marimbă și orchestră și Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven.
În 24 martie pianistul Mihai Ritivoiu susține un recital în cadrul căruia va interpreta pagini semnate de Franz Schubert, Franz Liszt, Maurice Ravel, Frederic Chopin dar și o compoziție proprie, scrisă în 2021, inspirată de pandemia COVID19.
În data de 25 martie, violonistul Alexandru Tomescu va concerta împreună cu Orchestra Națională Radio, condusă de Cristian Măcelaru. Programul reunește Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Serghei Prokofiev și Simfonia a V-a de Gustav Mahler.
Maria-Isabela Nica/b>