Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Continuă cursurile de măiestrie din cadrul programului Piano STAR

Publicat: miercuri, 19 Ianuarie 2022 , ora 0.00
Astăzi continuă să se desfășoare cursurile de măiestrie pianistică organizate în cadrul programului Piano STAR. În intervalul orar 9.30 – 16.30 acestea se derulează la Sala Arcelor a Centrului Cultural al Municipiului București - ARCUB, precum și la Goethe-Institut din capitală. Cursurile fac parte din cel de-al IV-lea modul de dezvoltare muzicală și profesională pentru 10 tineri pianiști cooptați din toată țara, membri ai programului începând cu luna iulie a anului trecut. Cursurile de măiestrie, inițiate de pianista Kira Frolu, se desfășoară sub îndrumarea profesorilor invitați de la Academia Regală de Muzică din Londra, Conservatorul "Robert Schumann" din Düsseldorf și Conservatorul Regal din Scoția.
Florica Jalbă