Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Continuă Festivalul Internațional "Serile de chitară"

Publicat: luni, 15 Noiembrie 2021 , ora 0.00

Ediția a X-a a Festivalului Internațional „Serile de chitară" continuă astăzi, 15 noiembrie, prin cursul de măiestrie susținut de chitaristul Giampaolo Bandini la Universitatea Națională de Muzică din București, de la ora 15.00. Iar mâine, 16 noiembrie 2021, sunt programate alte două evenimente. Primul dintre acestea are loc pe scena Sălii „Auditorium" a Universității Naționale de Muzică din București, unde începând cu ora 19:00 are loc recitalul susținut de duoul format din chitariștii Costin Soare și Ioan Bănescu, muzicieni care propun un program format din pagini semnate de Bálint Bakfark, Luis de Narvaez, Dan Variu, Alexandru Murariu și Andrei Petrache.

De la aceeași ora, 19:00 dar pe scena Sălii Patria din Brașov, poate fi ascultat Duoul Bandini-Chiacchiaretta, format din chitaristul Giampaolo Bandini și bandoneonistul Cesare Chiacchiaretta. Fondat în 2002, duoul Bandini-Chiacchiaretta are ca obiectiv principal interpretarea muzicii din Argentina prin intermediul farmecului și magiei celor mai reprezentative instrumente ale sale iar mâine seară, publicul brașovean îi va urmări pe cei doi interpreți redând pagini semnate de Astor Piazzolla.   

Festivalul Internațional „Serile de chitară" continuă până în data de 17 noiembrie.

Ioana Marghita