Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață fosta noastră colegă, Ozana Ungureanu

Publicat: miercuri, 20 Octombrie 2021 , ora 11.42

Ieri, 19 octombrie 2021, s-a stins din viață prea devreme, într-un tragic accident, fosta noastră colegă, Ozana Ungureanu. Angajată a Redacției Muzicale din cadrul Radio România, a fost realizatoarea unor cunoscute emisiuni pentru Radio România Muzical, dintre care amintim: "De 10 ori despre...", "Cutia cu amintiri", "Instantanee sepia", "Interpreți și de ieri și de azi". Din anul 2013, a activat în cadrul Direcției Relații internaționale, în calitate de specialist schimburi muzicale cu Uniunea Europeană de Radio.

Dumnezeu să o odihnească în pace!