Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Muzică de jazz, lied și simfonic în agenda bucureșteană a Festivalului „George Enescu”

Publicat: miercuri, 22 Septembrie 2021 , ora 0.00

Pentru astăzi, melomanii bucureșteni au trei opțiuni oferite de organizatorii Festivalului Internațional "George Enescu".

Soprana Sonya Yoncheva și pianistul Malcolm Martineau vor susține un recital în această după-amiază, de la ora 16.30, la Sala Mare a Ateneului Român. Din program fac parte lieduri și cântece de Henri Duparc, Gaetano Donizetti, Leo Delibes, Giacomo Puccini și Paolo Tosti, printre alții. Accesul publicului în sala de concert este condiționat de prezentarea certificatului verde care trebuie sa fie generat pe site-ul certificat-covid.gov.ro. Purtarea măștii de protecție este obligatorie. Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical.

De la ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu va avea loc concertul de închidere al Turneul Național "Impressions de voyage en jazz: Enescu, Ellington, Ravel"; evenimentul de desfășoară sub patronajul Festivalului Internațional "George Enescu". Pianista de jazz Ramona Horvath și contrabasistul francez Nicolas Rageau vor interpreta lucrări originale și aranjamente în stil de jazz din creația compozitorilor George Enescu, Duke Ellington, Maurice Ravel, Ramona Horvath și Nicolas Rageau, printre alții.

Și tot în această seară, de la ora 19.30, la Sala Palatului, Orchestra Română de Tineret va susține un concert sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Solist va fi pianistul Alexei Volodin. Programul cuprinde Rapsodia română op. 11 nr. 2 în Re major de George Enescu, Concertul nr. 3 op. 37 în do minor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia a VI-a op. 74 în si minor "Patetica" de Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical.

Florica Jalbă