Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recital cameral în cadrul Stagiunii de marți seara

Publicat: luni, 29 Martie 2021 , ora 11.39
În cadrul Stagiunii de marți seara, organizate de Filarmonica George Enescu la Ateneul Român, este programat mâine, 30 martie 2021, un recital cameral susținut de violonista Daniela Cobuscean, violoncelista Eleonora Bordînc și pianista Mihaela Culea. Cele trei muziciene vor interpreta Trioul nr. 1 în si major de Johannes Brahms, Trioul D 897 de Franz Schubert și Trioul nr. 1 op. 8 în do minor de Dmitri Șostakovici.
Recitalul va fi transmis de la ora 19.00, pe canalele online ale Filarmonicii "George Enescu" și pe pagina de Facebook Radio România Muzical.
Larisa Clempuș